Un pensionar a comis trei infracţiuni rutiere în trei ore. A scăpat cu suspendarea pedepsei pentru că şi-a regretat faptele

luni, 04 martie 2024, 02:50
2 MIN
 Un pensionar a comis trei infracţiuni rutiere în trei ore. A scăpat cu suspendarea pedepsei pentru că şi-a regretat faptele

În trei ore, un ieşean a reuşit să provoace două accidente şi să comită trei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. A scăpat totuşi ieftin, judecătorii optând pentru o pedeapsă cu suspendare.

Pe 4 august anul trecut, Ştefan Arhip se afla la volanul unui Chevrolet pe bulevardul Tudor Vladimirescu, între Podu de Fier şi Bucşinescu. Aflat sub influenţa alcoolului, el a pierdut controlul asupra volanului, acroşând în dreptul magazinului Profi City o altă maşină. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii l-au testat cu aparatul Dräger, acesta indicând 0,94‰ alcool pur în aerul expirat. Permisul de conducere i-a fost reţinut, în vederea suspendării, eliberându-i-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie. Şoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de sânge, buletinul de analiză atestând o alcoolemie de 2‰ în sânge.

Deşi nu mai avea dreptul de a conduce, primul lucru pe care l-a făcut Arhip după ce a scăpat din mâinile poliţiştilor a fost să se întoarcă la maşina rămasă parcată pe bulevard. S-a urcat din nou la volan, încercând să plece. Nu a reuşit însă decât să izbească încă o maşină, o Skodă parcată în faţa Chevroletului său. Şoferiţa Skodei a reuşit să-l oprească din încercarea de a pleca, în timp ce o altă persoană aflată la faţa locului a apelat din nou la poliţie. A urmat încă o testare cu alcooltestul şi un drum la spital. Şoferul avea încă o alcoolemie de 1,41‰ în sânge.

Arhip a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului şi una de conducere fără permis. Stabilirea vinovăţiei nu a reprezentat o problemă pentru magistraţii Judecătoriei. Aceştia au luat în calcul în favoarea inculpatului atitudinea de recunoaştere şi regret manifestate încă din cursul urmării penale, lipsa antecedentelor penale, dar şi vârsta, Arhip fiind pensionar. El a fost condamnat la un an şi 7 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni. Pronunţată vineri, sentinţa Judecătoriei poate fi contestată cu apel. 

Comentarii