Un proces de 148 de hectare în Copou şi Ezăreni. Cine sunt protagoniştii?

Intanţa a rămas în pronunţare în privinţa apelului.

miercuri, 20 octombrie 2021, 01:50
2 MIN
 Un proces de 148 de hectare în Copou şi Ezăreni. Cine sunt protagoniştii?

Universitatea Agronomică încearcă să recupereze terenul pierdut de-a lungul anilor în urma retrocedării către foştii proprietari. USAMV a cerut Agenţiei Domeniilor Statului acordarea de teren în compensaţie pentru cele 148 ha pe care a trebuit să le cedeze din Staţiunea Didactică şi Experimentală „Vasile Adamachi”.

În 2004, staţiunea a primit în administrare 411,16 ha pentru activităţile de cercetare ştiinţifică. La acea dată, terenurile administrate de staţiunile de cercetare nu puteau face obiectul retrocedării în baza legilor fondului funciar. Din 2005 însă, acest lucru a fost permis, iar terenurile deţinute de staţiune în Iaşi, Rediu şi Miroslava au început să fie vizate de cereri de retrocedare. O primă suprafaţă de 1,7 ha a fost retrocedată în 2005. În 2009, au fost cedate alte 19,2 ha în Copou, către doi petenţi. În 2010, staţiunea a pierdut încă 81,1 ha. Un an mai târziu au fost cedate 47 ha din ferma Ezăreni. Cererile trimise de USAMV către ADS pentru acordarea altor terenuri în compensaţie au fost respinse. Ca urmare, Universitatea s-a adresat instanţei, invocând aceleaşi legi ale fondului funciar.

În apărare, reprezentanţii ADS au apreciat că pierderile de teren suferite de staţiunea „V. Adamachi” au fost urmarea firească a aplicării legilor fondului funciar, fiind retrocedate suprafeţe aflate pe vechiul amplasament deţinut de foştii proprietari şi la care se putea renunţa fără ca activitatea de cercetare să fie afectată. Invocarea de către USAMV a legilor fondului funciar era eronată, spune ADS, câtă vreme Universitatea nu avea statut de fost proprietar. O eventuală compensare ar fi putut fi făcută doar printr-un nou act normativ, o hotărâre de guvern prin care suprafeţele dedicate cercetării să fie suplimentate. Argumentele ADS au fost acceptate de magistraţii Judecătoriei, care au dispus respingerea solicitării USAMV. Aceasta a atacat sentinţa cu apel. Asupra acestuia, Tribunalul a rămas ieri în pronunţare.

Comentarii