Universităţile ieşene îşi stabilesc calendarul alegerilor

marți, 22 octombrie 2019, 01:50
4 MIN
 Universităţile ieşene îşi stabilesc calendarul alegerilor

Universităţile de stat din Iaşi definesc în această săptămână principalele date pentru ciclul electoral 2020-2024, până vineri urmând a fi cunoscute momentele în care vor fi aleşi directorii de departamente. Conform Legii Educaţiei Naţionale, cei mai importanţi paşi sunt alegerea directorilor de departament, a membrilor Consiliilor Facultăţilor, apoi a membrilor Senatului, iar în final a rectorului.

Acesta îşi desemnează prorectorii, apoi organizează concurs pentru funcţia de decan, unde va alege dintre cel puţin 2 candidaţi propuşi de fiecare facultate în parte. Din acest punct de vedere, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu“ a făcut deja primii paşi şi este prima instituţie de învăţământ superior din Iaşi care a demarat ciclul alegerilor. Nu doar că au votat, încă din iunie, calendarul alegerilor, ci au şi organizat în septembrie alegeri pentru directorii de departament.

La UNAGE, ca la majoritatea universităţilor din Iaşi, luna ianuarie este cea de foc – în perioada 6 – 10 ianuarie se depun candidaturile pentru funcţia de membru în Senat şi de rector, pe 3 februarie urmând a fi organizate alegerile pentru Consiliul Facultăţii, iar pe 6 februarie pentru membru în Senat şi rector. Pe 12 februarie se validează alegerile, iar pe 14 se trimit la minister pentru confirmarea rectorului. Un calendar similar există la nivelul fiecărei universităţi din Iaşi, însă doar Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ a organizat şi pasul de a-l vota în Senat şi a-l oficializa. Astfel, la UAIC, pe 5 februarie sunt programate alegerile pentru membrii Senatului, în intervalul 24-28 februarie se depun candidaturile pentru funcţia rector, iar pe 11 martie se va alege viitorul ordonator de credite ale UAIC, turul al doilea fiind organizat pe 18 martie, dacă va fi cazul (cum a fost în 2016). Dosarul pentru confirmarea rectorului pleacă la Bucureşti pe 26 martie. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină „Ion Ionescu de la Brad“ îşi vor vota în aceată perioadă calendarul cu privire la desfăşurarea alegerilor. Până vineri, TUIASI şi USAMV vor avea finalizate procedurile, în timp ce şedinţa Senatului la UMF este programată pentru data de 29 octombrie. De principiu, datele sunt stabilite şi există deja o asumare a lor: la TUIASI, directorii de departamente de aleg în ianuarie, iar alegerile pentru Senat şi rector au loc în februarie, pe 24 fiind programat votul pentru rector, la USAMV tot la finalul lui februarie au loc alegerilor pentru a determina noul rector, iar cei de la UMF îşi vor alege primii rectorul, fiindcă, până pe 24 ianuarie, dosarul de confirmare trebuie să ajungă la Ministerul Educaţiei Naţionale.

Ce candidaţi cunoaştem până în prezent

Ce ştim până în prezent: la nivelul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“, actualul rector, prof.dr. Dan Caşcaval, a anunţat public că va candida pentru un nou mandat, iar până în momentul de faţă, nu există niciun contracandidat. O situaţie similară se regăseşte şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ – prof.dr. Viorel Scripcariu va candida pentru cel de-al doilea mandat, iar singurul contracandidat vehiculat în mediul universitar a refuzat să comenteze public dacă se va înscrie în cursă: prof.dr. Norina Forna. Aceasta a mai candidat în trecut şi la alegerile din 2016, şi la cele din 2012 pentru funcţia de rector, pierzând de fiecare dată. Situaţia este mai simplă la USAMV şi la UNAGE – actualii rectori (prof.dr. Vasile Vîntu la USAMV şi prof.dr. Atena-Elena Simionescu la UNAGE) au deja două mandate consecutive şi, prin urmare, nu mai pot candida şi pentru al treilea. Există mai multe nume vehiculate cu privire la posibili candidaţi, dar nimeni nu a ieşit public să afirme, asumat, că îşi va depune dosarul. Situaţia de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi este cea mai complexă din tot spaţiul universitar ieşean.

Puternic criticat cât a fost la Ministerul Justiţiei de cadre didactice din universitate, prof.dr. Tudorel Toader a început o campanie puternică de imagine şi de promovare, dar nu şi-a asumat public candidatura pentru un nou mandat. Conform legii, fiindcă s-a suspendat în mandatul anterior, ar fi eligibil pentru încă două mandate, permiţându-i şi vârsta. Surse din universitate explică faptul că o decizie cu privire la acest anunţ a fost amânată şi pentru că rectorul se confruntă în această perioadă o problemă serioasă de sănătate. În acelaşi timp, deşi au existat mai mulţi contestatari împotriva actualului rector, aceştia nu s-au coalizat şi nu a reieşit nicio personalitate din rândul lor ce ar putea fi candidatul „opoziţiei“. Surse din universitate au explicat pentru „Ziarul de Iaşi“ faptul că nici nu pare să se fi făcut vreun demers în această direcţie, iar mai mulţi profesori cu notorietate din actuala conducere ar fi refuzat să candideze împotriva lui Tudorel Toader. 

Comentarii