Urâţii învinşi

Cu fiecare lună care trece, liderii politici îşi etalează neputinţa prevestitoare de rele. Iohannis, Cîţu, Orban, Barna, Cioloş şi Ciolacu par incapabili să vadă dincolo de interesele lor meschine, personale ori de grupuleţ. Dacă liderul PSD (aflat într-o stare de pseudo-opoziţie) nu a promis totuşi niciodată reforme, ceilalţi – în frunte cu şeful statului – au câştigat încrederea alegătorilor vehiculând tocmai ideea schimbării profunde a societăţii româneşti grav infectate de ciuma pesedistă.

Am mai scris-o: deşi în România s-a format de-a lungul timpului un numeros electorat anti-PSD, care solicită reforme radicale în toate domeniile fundamentale ale statului, în ultimii 30 de ani niciun partid nu s-a încumetat să purceadă, pe bune, la lupta cu sistemul corupt. Dimpotrivă, fiecare formaţiune a încercat, atunci când a preluat puterea, să profite cât mai mult de pe urma conectării la butoane. Ultimul exemplu negativ, USR-PLUS, ne-a furnizat dovezi cu duiumul. Odată ajunşi lângă butoiul cu miere, useriştii s-au ciocnit cap în cap din dorinţa lor de a se îndulci cât mai repede.     

Haideţi să nu exagerăm cu varianta prea-plinului de onoare în ceea ce priveşte falsa ieşire de la guvernare. Dacă USR-PLUS chiar ar fi făcut din schimbare crezul său politic, atunci s-ar fi uitat înainte de toate în propria ogradă, la banalii trepăduşi pe care i-a propulsat, după ultimele alegeri, în diferite funcţii politice. Cum poţi să crezi că băieţaşii ăştia de carton, atât de devreme prinşi cu răţoiul în rucsac, chiar îşi doresc reforme? Taci, Barna, că măcăie!  

Recent, un material publicat de un jurnalist critic la adresa USR-PLUS dezvăluia, cu datele la vedere, un aspect interesant. Useriştii sunt departe de a fi nişte indivizi realizaţi în viaţă, aşa cum se prezentau ei publicului, pe care-l asigurau că, din dragoste de Ţară, ar prefera să câştige mai puţin, dar să facă mai mult pentru români. Majoritatea dintre ei erau aproape muritori de foame, cu venituri lunare nesemnificative, unii locuind încă alături de părinţi. Dar nivelul lor de trai a explodat imediat ce demonul puterii le-a intrat într-o ureche. La unii, în stânga, la ceilalţi, în dreapta. Mai doresc ei schimbarea? Gura, Cioloş, că măcăie!  

Edificator este faptul că, deşi la alegerile din 2016, USR a căutat să-şi apropie anumite personalităţi locale, pentru a puncta la imagine, la scrutinul din 2020 a înscris pe listele electorale nişte faimoşi necunoscuţi. Explicaţia este la mintea răţoiului ciordit mai sus: cu cât un politician este mai corupt ori (în cazul cel mai bun) mai puţin pregătit pentru poziţia de lider, cu atât se va înconjura mai abitir de oameni de calitate îndoielnică. Uită-te la indivizii promovaţi de un şef şi vei descoperi rapid ce hram poartă şeful. Nu am spus-o eu, ci un vechi, dar priceput analist politic, fiul florentinului Bernardo Machiavelli.

USR-PLUS a început deja să-şi piardă termenul de valabilitate şi poate că o perioadă  de opoziţie, în care să demareze un amplu proces de deratizare a partidului, ar fi cel mai util lucru pentru viitor.