Vâlcea: ARCA Space anunţă că va avea prima misiune în spaţiul cosmic în 2027

luni, 03 iulie 2023, 19:31
4 MIN

Reprezentanţii companiei aerospaţiale ARCA Space au anunţat, la prezentarea primelor module ale unei rachete pe care o construiesc pentru a aduce metale preţioase de pe asteroizii din apropierea Pământului, că vor avea prima misiune în spaţiul cosmic peste patru ani.

Evenimentul de prezentare a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, la cosmobaza pe care compania a construit-o în comuna Stoeneşti, sute de participanţi, cei mai mulţi copii pasionaţi de ştiinţă, fiind prezenţi pentru a vedea cea mai mare rachetă din lume, după cum o prezintă reprezentanţii companiei.

"Este o rachetă în greutate de 5.540 de tone, care este construită pentru programul AMi Exploration, un program care vizează aducerea de metale preţioase, în special platină, aur şi rodiu, de pe asteroizii din apropierea Pământului. În 2027 va fi prima misiune, iar până în 2031, sperăm să facem mai multe misiuni şi să aducem în total metale în valoare de un miliard de dolari", a declarat preşedintele ARCA, Dumitru Popescu.

Racheta, spune reprezentantul companiei aerospaţiale vâlcene, pe lângă faptul că este cea mai mare din lume la ora actuală, este şi singura care porneşte de sub apă, dar şi cu cele mai mici costuri "de concepţie, de fabricaţie şi de operare".

"Faptul că am operat atâţia ani în România, cu constrângeri financiare, ne-a obligat să găsim soluţii de reducere a costurilor. În domeniul acesta, în momentul în care faci compromisuri, de obicei se sfârşeşte prost şi atunci e foarte dificil să găseşti echilibrul ăsta între reducerea costurilor şi compromisurile pe care le faci pentru ca misiunea totuşi să aibă fiabilitate şi să atingă performanţa pe care ţi-ai propus-o. Noi cred că am învăţat în aceşti 20 de ani de când suntem în domeniu unde să facem compromisul ăsta, unde să ne oprim cu partea de dezvoltare", a adăugat preşedintele ARCA Space.

Popescu a precizat că s-au făcut deja mai multe teste, atât înainte de anunţarea anul trecut a proiectului AMi Exploration, cât şi după, inclusiv o lansare din apă la cosmobaza din comuna vâlceană.

"Până anul trecut, am făcut extrem de multe teste la sol şi la zbor, misiuni pe mare, în care am validat tehnologia şi metodele de lucru, iar anul trecut am făcut şi o lansare din apă, pentru că această rachetă – EcoRocket Heavy – se va lansa din apă şi a trebuit să validăm sistemul. Din păcate, dificultăţi birocratice ne-au împiedicat să facem lansarea de pe Marea Neagră, aşa că ne-am construit noi mini Marea Neagră a noastră aici, la cosmobază, şi am validat pornirea motorului sub apă. Nu s-a mai făcut până acum aşa ceva şi în felul acesta am observat efectul apei asupra pornirii motorului, pentru că pot să apară scăderi de tracţiune şi alte efecte, în condiţiile în care motoarele rachetelor pornesc în aer sau în cosmos. Validând asta, practic avem puse toate lucrurile cap la cap şi am construit primele cinci module. O să continuăm cu testele pentru toate aceste module, în paralel cu construirea celorlalte module, la hala noastră de la Păuşeşti-Măglaşi", mai spune preşedintele ARCA Space.

Reprezentantul companiei aerospaţiale vâlcene a ţinut să menţioneze că programul AMi Exploration este finanţat numai din fonduri private şi nu beneficiază de sprijin din partea autorităţilor române, care nu i-au mai acordat nici dreptul de a lansa în spaţiul aerian român racheta, asta după ce ARCA, în decursul celor peste 20 de ani de la înfiinţare, a fost sprijinită în mai multe proiecte pe care le-a dezvoltat în ţară, ultima dată fiind în 2021, când a fost testată pe mare racheta EcoRocket, ce foloseşte tehnologia de propulsie ecologică Launch Assist System (LAS), care stă şi la baza rachetei pe care o dezvoltă în prezent pentru a exploata minereul de pe asteroizi.

"Să fiu foarte bine înţeles: proiectul ăsta poate fi o mare tâmpenie, dar nu este problema nimănui atâta timp cât este lansat de către o echipă din surse exclusiv private şi nu facem rău nimănui", a transmis Popescu. AGERPRES

 

Comentarii