Vasile Conta jurist (III)

Avocat. Avocatura a fost, şi în acele vremuri, o meserie liberală aducătoare de prestigiu şi de venituri substanţiale astfel încât, date fiind diplomele sale europene în domeniu, era de natura evidenţei că Vasile Conta se va alătura acestei tagme destul de repede după revenirea sa la Iaşi. Cum nu s-a făcut un studiu aplicat asupra activităţii sale ca avocat, cred că ar putea fi de interes semnalarea câtorva surse documentare de unde o astfel de cercetare ar putea porni.

La fel ca şi Arntz, mentorul său belgian deja amintit, Conta va dubla activitatea didactică cu cea de avocat. În bogata sa corespondenţă cu prietenul Constantinescu-Livianu, va evoca multe dintre experienţele mai curând neplăcute ale acestei îndeletniciri căreia, din motivele medicale cunoscute, nu i se putea dedica decât rar. Deşi a început activitatea de avocat pledant încă din toamna anului 1873, când s-a întors din Belgia, succesul financiar l-a ocolit. Într-o scrisoare trimisă lui Constantinescu-Livianu din Pisa, pe 1 ianuarie 1874 face o trecere în revistă a acestei prime încercări: „Măcar pentru aceste consideraţiuni aş fi meritat o clientelă în profesiunea mea de avocat pentru ca să mă pot susţine. Cu toate astea nimeni nu-mi încredinţa procese. Am pledat de câteva ori (dau gratis sau pentru bagateluri) şi în fiecare dată primeam aplauze şi felicitări de la cunoscuţi şi de la auditori chiar necunoscuţi, dar procese nu primeam fiindcă fiecare credea că peste puţin am să mor şi fiecare zicea halal avocat numai păcat că o să moară peste curând. În timp de 7 luni de zile n-am câştigat nimica şi a trebuit să contactez alte datorii noi pentru a mă susţine pe mine şi a ajuta familia. În acelaşi timp mă preparam de concurs, eram bolnav, scuipam sânge în fiecare lună şi după fiecare pledoarie, viaţa mea era ameninţată şi din cauza asta nimeni nu mai voia să mă împrumute cu bani fiindcă nu avea nici o siguranţă pe viaţa mea. Ajunsesem la disperare. Un bolnav de piept trebuie să aibă liniştea cea mai completă fizică şi morală, altfel e pierdut; eu din contra aveam atâtea nenorociri pe capul meu încât îmi venea să mă împuşc. După ce voi fi umplut pistolul în locul de furtuială cu cele 3 diplome ale mele”. În faţa acestor greutăţi încearcă constituirea unei societăţi de avocaţi împreună cu un alt prieten care terminase şi el dreptul la Bruxelles, dar afacerea se va dovedi perdantă, iar prietenul un escroc. În aceeaşi scrisoare amintită este şi relatarea acestei experienţe nefericite din lumea avocaturii ieşene a timpului: „făcui cu dânsul o asociaţiune de avocaţi pentru care am publicat deschiderea biroului nostru de avocatură. Prin această asociaţiune Resu singur câştigă căci el care era încă cu totul obscur se asocia cu mine care aveam câtuşi de puţin renume prin Iaşi. Prin mine el a intrat în relaţiuni cu profesorii de la universitate, cu primii magistraţi, etc. Prin urmare asociaţiunea era făcută mai mult pentru amiciţie. Resu era însărcinat cu alergarea cum se zice, cu contractarea cu clienţii, etc. În adevăr el a şi contractat pentru câteva procese bune pe care şi începusem a le căuta. Ce se întâmplă? Mă îmbolnăvesc în septembrie şi stau 6 săptămâni la pat. Îndată ce s-a răspândit vorba că mor, nimeni n-a mai venit să mă vadă, toţi amicii şi cunoscuţii mă părăsiseră crezând că voi muri şi nu voi mai avea timp să le reprobez. Până şi Resu a început a veni mai rar. Trebuia să-i scriu ca să vie să reglăm o mulţime de afaceri înainte de a pleca în Italia; însă el tocmai atunci avea interese pe la ţară, pe la oraşele învecinate, etc. de unde nu se întorcea decât după ziua ce [o] fixasem pentru plecare (eu am fixat mai multe zile de acestea). Ca să nu-ţi înşir toate găinăriile ce făcea (fiindcă ar trebui să scriu 5 coli) spun atât că el ar fi vrut să strice asociaţiunea ca să rămâie el cu procesele contractate de dânsul, sau aştepta ca să mor sau să plec în Italia şi să mor aici înainte de a avea explicaţiuni cu dânsul şi astfel el rămânea singur cu procesele fiindcă între noi contractul de asociaţiune era verbal. De aceea el nu venea ca să nu aibă regulări şi explicaţiuni, de altă parte a suspendat tratarea pentru nouă procese până după plecarea mea. Cu toate astea înainte de a pleca ne-am întâlnit (fără voia lui poate) şi am reglat ca jumătate din câştigurile proceselor contractate să mi le trimită în Italia. Cu această speranţă am plecat. Însă îndată ce am plecat eu, toţi clienţii şi-au retras procesele de la Resu zicând că i le dăduseră în consideraţiunea mea crezând că le vom apăra amândoi”. Chiar dacă a fost răzbunat (amicul escroc fiind obligat să se lase de avocatură şi să intre procuror!) Conta nu va intra în breaslă decât doi ani mai târziu.

Va depune jurâmîntul la Baroul de avocaţi Iaşi pe data de 17 august 1876, aşa cum este el păstrat şi astăzi la Arhivele Naţionale Iaşiⁱ. Iată transcrierea lui:

Fóe de Jurumantu

Jur în numile lui D[umne]zeu şi declaru pe onóre şi conştiinţia meu Credinţia Domnitorului Romaniei Carol I şi Constituţiei ţierei mele De a-mi îndeplini cu sfinţienie datoria ce-mi impune profesiunia mea, de a aplica legile întru tóte şi pentru toţi, fără ură, fără favóre, fără nici un interes directu sau indirectu. Aşa sami ajute D[umne]zeu! B. Conta

Proces – Verbal Sa constatatu că Dlu. V. Conta au depusu aste-zi şapte-spre-dzece Augustu [18]76 jurumantulu pentru profesiunea de advocatu./ Prim Preşedinte /ss.indescifrabil/ Proc[uror] General /ss.indescifrabil/

În lipsa unui studiu aplecat asupra Baroului din Iaşi din acea perioadă nu avem prea multe date despre activitatea efectivă a lui Conta în calitate de avocat. Tot în corespondenţa păstrată de Constantinescu-Livianu mai găsim ecouri, precum acela din scrisoarea trimisă acestuia, care intrase şi el în avocatură, cuprinzând sfaturi pornite din experienţa proprie: „Spune-mi dacă ai intrat în funcţiune sau eşti avocat. Dacă de voie sau de nevoie ai rămas avocat, atunci te sfătuiesc să te porţi ca acel tânăr avocat din Iaşi (Bejan) despre care îţi vorbeam la Roma. Adică să colindezi tribunalele de dimineaţă până seara şi să cauţi a apăra pe fiecare zi măcar un proces, fie şi gratis pentru ca astfel lumea să se deprindă repede a te cunoaşte ca avocat cu clientelă şi cu credit de avocat. Tu eşti sănătos şi poţi s-o faci aceasta. Eu nu pot s-o fac din multe consideraţiuni”.

Totuşi, activitatea sa profesională ca avocat ar putea fi sesizată şi prin intermediul unei scrisori trimisă lui Petru Gorovei, pe 23 ianuarie 1879, în care îl sfătuieşte ce să facă în cazul unui dosar pe rol: „În afacerea Stroiu, locotenentul Frunză a făcut apel contra hotărârii Trib[unalului] şi s-a pus termenul la Curte pentru ziua de 1 (una) februarie. Sunt citat eu ca procurator al lui Manoliu şi Dimitriu, şi mai este citat Avram. Eu unul voi cere scoaterea mea din proces ca unul ce nu m-am judecat la întâia instanţă cu Frunză ca adversar. Procesul trebuie continuat la Curte numai contra lui Avram precum s-a început. În locul lui Avram se înţelege trebuie să se prezinte Stroiu care e cesionarul său. Însă eu nu pot să mă înfăţişez ca apărător al lui Stroiu, de vreme ce la înfăţişarea din urmă eu am pledat din partea moştenitorilor alături cu avocatul lui Frunză şi contra lui Avram. De aceea Stroiu va trebui să angajeze un alt avocat. Eu cred că ar fi bine ca D[umnea]voastră să apăraţi pe Stroiu, şi când veţi veni la Iaşi ne vom înţelege împreună asupra apărării. Dacă D[umnea]voastră veţi fi împiedicat, atunci Stroiu va putea angaja chiar pe Avram care cunoaşte afacerea (dacă însă putem avea în el toată încrederea?!). Vorbiţi cu Stroiu despre aceasta şi spuneţi-i să vie numaidecât împreună cu D[umnea]voastră sau măcar singur pentru 1 februarie”.

Om inteligent şi şcolit, cu experienţă de vorbit în public, apreciat în elita lumii ieşene a timpului, Vasile Conta avea toate datele necesare pentru a fi un avocat strălucit. Din nefericire, boala îl obliga să plece departe de climea rece a Iaşului, din noiembrie până în aprilie, iar structura lui de om moral şi onest îl făcea victimă sigură pentru escrocii timpului. Deşi se pare că a lăsat în urmă amintirea unor pledoarii excepţionale – care îl vor recomanda, de altfel, şi pentru politică – imaginea care ne rămâne astăzi despre succesele lui ca avocat e una fatalmente tributară autoironiei sale şi a păţaniilor povestite epistolar cu prietenul său. Precum aceasta: „ Ieri aveam nădejde să mă duc vacanţa asta pe la băi pentru cârpirea sănătăţii; dar am fost din nenorocire înşelat cumplit de doi clienţi de la care aveam de luat câteva sute de galbeni, şi care după ce le-am câştigat procesele mi-au propus să-mi deie numai a patra parte din suma convenită, şi fiindcă eu n-am primit ei s-au răzbunat cu aceea că nu mi-au dat nimica. Eu mă îndoiesc că mai este vreo ţară civilizată în lume unde să fie aşa de mulţi necinstiţi ca la noi. Cel puţin eu, în carierea mea de avocat, n-am întâlnit decât de aceştia; aşa că nu am fost plătit decât atunci când am luat mai dinainte bune măsuri de siguranţă şi de executare.”

ⁱ ANI, Fond „Baroul de Avocaţi Iaşi”, Doc. Nr. 120 / 1876

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor