Victorie socialistă la Madrid

Alegerile legislative din Spania oferă câteva motive de optimism socialiştilor europeni, înaintea votului de la sfârşitul lunii mai. Într-un context foarte dificil, victoria Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) a fost convingătoare: scorul electoral şi numărul de mandate s-au îmbunătăţit, după o scurtă perioadă scurtă de guvernare, oferind partidului şanse foarte mari de a construi o coaliţie guvernamentală. Ar fi un al doilea succes obţinut de formaţiunile din Partidul Socialiştilor Europeni (PSE) într-un interval relativ scurt, după victoria la limită obţinută de social-democraţii finlandezi.

Spania este, însă, o ţară cu reprezentare mult mai consistentă în Parlamentul European, astfel că o repetare a performanţei de duminică ar face din PSOE un jucător-cheie în grupul socialist, aşa cum fusese în perioada lui Rodríguez Zapatero sau, în primii ani după aderare, în epoca Felipe Gonzáles. Cel mai probabil, premierul (reconfirmat) Pedro Sánchez îşi va întări poziţia în mişcarea socialistă europeană. N-ar fi exclus ca Partidul Social-Democrat german sau Partidul Democrat italian să aibă mai mulţi reprezentanţi, pentru că delegaţiile naţionale respective sunt mai numeroase. De asemenea, laburiştii britanici ar putea trimite la Bruxelles şi Strasbourg un grup numeros, dacă se vor organiza şi acolo alegeri, dar situaţia Regatului Unit este specială. În PSE contează dacă partidul este victorios sau nu pe plan intern, dacă se află la cârma guvernului naţional, dacă victoria a venit graţie unui program electoral compatibil cu socialismul democratic vest-european (ceea ce nu se întâmplă în cazul socialiştilor români sau slovaci) şi, în fine, dacă în frunte se află un lider care să poată deveni o sursă de inspiraţie şi peste graniţe. Pedro Sánchez poate deveni un asemenea lider, dar există şi un potenţial obstacol: Catalonia.

Problema secesiunii catalane a contribuit la creşterea semnificativă a participării la vot şi va rămâne subiectul numărul unu pe agendă, indiferent de formula de coaliţie pe care o va încerca Pedro Sánchez. Dacă nu se întâmplă ceva neaşteptat, principalul partener va fi platforma Unidas Podemos (UP- noua stângă radicală), iar aici apare un mare plus pentru liderul PSOE: a obţinut victoria şi în confruntarea tăcută, dar foarte dură, din interiorul stângii spaniole. În mare măsură, reîntoarcerea la PSOE a multor alegători de stânga care sprijiniseră UP în precedentele două scrutine poate fi atribuită şi leadership-ului exercitat de Pedro Sánchez. Presupunând că acest raport de forţe va fi reconfirmat în alegerile europene, familia PSE are un motiv de satisfacţie în plus, pentru că la Bruxelles şi Strasbourg grupul stângii radicale este mai degrabă un concurent decât un partener pentru socialiştii tradiţionali.

Aşadar, calculele preelectorale indică apariţia unui pol spaniol în PSE. Este o veste bună pentru acest grup, dar ea nu va putea compensa, la sfârşitul lunii mai, pilula amară ce pare să vină de la Paris, unde Partidul Socialist ar putea înregistra un minim istoric din cauza cleştelui în care îl prind centriştii preşedintelui Macron şi stânga radicală ("Franţa nesupusă" a lui Jean-Luc Mélenchon). Dacă ne raportăm şi la cazurile german şi italian, menţionate mai sus, la absenţa unei formaţiuni puternice în Polonia, la îngheţarea relaţiilor cu PSD din ţara noastră şi la cota slabă la care se află în Partidul Laburist olandez, formaţiunea spitzenkandidat-ului Frans Timmermans, vedem că socialiştii europeni au probleme serioase în ţările mari ale Uniunii Europene.

Desigur, nici principalii lor adversari, Partidul Popular European (PPE), nu se află într-o situaţie strălucitoare. De altfel, componenta lor spaniolă, Partidul Popular, a înregistrat cel mai slab scor din întreaga sa istorie, nemaifiind capabil să funcţioneze ca umbrelă pentru toate componentele zonei de centru-dreapta. Este un avertisment pentru elitele PPE de la Bruxelles şi Strasbourg, pentru că se observă, iarăşi, un cleşte format din partide noi: dinspre centru Ciudadanos ("Cetăţenii"), aparţinând grupului ALDE, iar dinspre dreapta dură Vox, formaţiune nou-intrată în arena politicii de vârf şi care ar putea adera la grupul "Alianţa Europeană a Popoarelor şi Naţiunilor" pe care îl pregătesc Matteo Salvini şi Marine le Pen. Este o situaţie cu care se confruntă şi alte partide populare şi creştin-democrate vest-europene, iar tendinţa s-ar putea accentua în următorii ani.

În ansamblu, însă, victoria PSOE şi succesul personal al lui Pedro Sánchez ne arată că formaţiunile tradiţionale au resurse de regenerare, dacă sunt bine întemeiate doctrinar. Tocmai această bună întemeiere le permite să se reformeze şi să absoarbă şocurile, să genereze lideri de calitate şi să-şi menţină identitatea la capitolul politici publice.

Publicitate și alte recomandări video