VIDEO: Concert întrerupt de o pisică melomană, spre deliciul publicului

joi, 12 mai 2022, 08:28
1 MIN
 VIDEO: Concert întrerupt de o pisică melomană, spre deliciul publicului

Un incident mai puțin obișnuit s-a petrecut la Istanbul, unde un concert de muzică clasică a fost întrerupt de o pisicuță care s-a plimbat nestingherită printre instrumentiști, spre deliciul publicului.

Pisicuța fără stăpân a urcat pe scenă în momentul în care orchestra se pregătea să-și înceapă concertul, potrivit Euronews.

Felina s-a plimbat minute bune printre artiști, frecându-se de mai mulți instrumentiști, care nu și-au putut abține zâmbetele.

Unul dintre instrumentiști chiar a încercat la un moment dat să prindă pisica, însă felina i s-a strecurat agilă printre degete și și-a continuat turul scenei.

Pisica s-a urcat apoi pe podiumul dirijorului, care a privit-o nedumerit, neștiind prea bine ce ar trebui să facă.

Într-un final, pisicuța s-a așezat confortabil pe scenă, între orchestră și public, ascultând concertul.

Comentarii