VIDEO: Nebunie în fotbalul nigerian: fanii au omorât în teren un oficial FIFA

miercuri, 30 martie 2022, 12:26
1 MIN
 VIDEO: Nebunie în fotbalul nigerian: fanii au omorât în teren un oficial FIFA

Din păcate, barajele africane de marţi seară au arătat că, în unele ţări de pe continentul negru, există serioase carenţe educaţionale. Senegal merge la Mondiale, după ce fanii ei s-au comportat jalnic, în cele mai importante momente ale barajului cu Egipt

La Abuja, unde s-a jucat returul Nigeria – Ghana, într-un alt baraj cu biletele pentru CM 2022 pe masă, problemele au fost de altă natură. Pentru că, dacă în Senegal gazdele s-au calificat, aici, „Super vulturii“ nigerieni au fost jumuliţi de Ghana. Care a obţinut biletele pentru CM 2022, datorită golului înscris în deplasare, după 0-0 acasă, la Kumasi, în turul disputat la 25 martie.   

Eşecul naţionalei, care ratează primul Mondial după trei calificări succesive, nu le-a picat bine nigerienilor! Aceştia au invadat terenul, după finalul meciului cu Ghana, furnizând nişte scene incredibile, după cum se poate vedea mai jos:   

Potrivit gsp.ro, care îl citează pe jurnalistul nigerian, Osasu Obayuiwana, în nebunia de după meci, fanii l-ar fi călcat în picioare pe doctorul zambian, Joseph Kabungo, ofiţerul antidoping trimis de FIFA, la Abuja. Acesta ar fi decedat din cauza rănilor. „Familia, Federaţia de Fotbal din Zambia şi guvernul ţării sale au fost deja informate“, a scris jurnalistul nigerian.

Sursa: adevarul.ro

Comentarii