Vitele şi statul paralel. Şi ghilimele

"Ziarul de Iaşi” a relatat în ediţia de marţi cazul "social” al Valentinei Iosub. Doamna subprefect ridică lunar 8.500 de lei, din banii noştri, ca să taie frunze la câini. "Să taie frunze la câini” e o exprimare plastică, mult prea îngăduitoare. Sugerează o acţiune, un efort, o preocupare a doamnei. În realitate, nu există informaţii că reprezentanta Guvernului face altceva în afară de a redacta (sau doar semna?) cereri de concediu. Şi toate astea după ce a încasat o primă de instalare de 30.000 de lei brut. Potrivit statisticilor, salariul mediu brut în judeţul Iaşi a depăşit cu puţin 3.300 de lei. De unde rezultă că un angajat ieşean, cu un salariu bunicel, munceşte nouă luni pentru a câştiga suma pe care doamna Iosub a cerut-o imperativ ca să se deranjeze să pună pe cineva să-i deschidă uşa la biroul din Prefectură şi să-i aranjeze fotoliul. "Vreţi să devin subprefectul vostru, să stau degeaba pe banii voştri? 30.000 de lei, altfel nici nu mă ridic din pat.”

Poate că doamna subprefect are o explicaţie rezonabilă pentru concediile prelungite. Vom afla, nu ştim, pentru că nu răspunde la telefon. Ştim însă că acest caz nu e singular. Mii de funcţionari ai statului ridică salarii care sfidează bunul simţ fără să lase nimic în urmă. Şi pentru că nu lasă nimic în urmă mai încasează "n” prime echivalente cu munca de o viaţă a unui om. Iar apoi vin pensiile, primele de pensii şi pensile speciale. Ce au în comun toţi aceşti "funcţionăraşi” e la fel de notoriu. Carnet de partid, experienţă în lipit afişe, ADN asemănător cu al şefului, sponsorizări, pile, relaţii, concursuri fictive, cv-uri albe, diplome la seral. Rezultatul? Mii de instituţii în metastază, care nu oferă în mod real niciun serviciu public, ci doar un trai îndestulat unei găşti de "aleşi”. Mii, zeci de mii de "aleşi” care să hrănesc din buzunarele noastre.

Acesta este statul real. Ceilalţi, care trag ca "boii” pentru un salariu rareori decent reprezintă "statul paralel”. Doar într-o lume paralelă or fi existând "vite” care trag pentru o bucată de pâine. În statul real se stă. Primeşti primă ca să te ridici din pat şi salariu ca să-ţi semnezi propria cerere de concediu.

Cum s-a ajuns ca în România să coexiste două state? E suficient să citim "rechizitoriul” din dosarul Tel Drum. Un individ accede cu carnetul de partid şi prin sponsorizări într-o funcţie publică locală, unde se înconjoară de prieteni fideli. Îşi privatizează sieşi un serviciu public, pe care-l controlează prin interpuşi. Cu drepta aloca fonduri publice propriei firme, cu stânga bagă banii în buzunar. Mai întâi reînvesteşte profitul ca să cumpere judeţul, instituţie cu instituţie, om cu om. Dar judeţul e prea mic, banii prea mulţi. Şi-atunci cumpără judeţele limitrofe, organizaţie cu organizaţie, "baron cu baron”. Devine jupân peste partid şi multiplică reţeta peste tot în ţară. Iar dacă n-ar fi fost 600.000 de ”vite” şi groaznicul "stat paralel” povestea se termina cu "au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”.