Webinar pe tema importanţei preciziei în agricultură

luni, 08 martie 2021, 14:15
1 MIN
 Webinar pe tema importanţei preciziei în agricultură

Facultatea de Agricultură, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV), organizează mâine, 9 martie 2021, webinarul ”HIGH SPEED PLANTING”, eveniment adresat deopotrivă studenţilor cât şi fermierilor. Întâlnirea va avea loc online, pe platforma Zoom (distribuit şi pe Facebook), începând cu ora 16.00 şi este organizat în parteneriat cu o importantă societate din agribusiness.

Seria acestor evenimente continuă deoarece se bucură de o audienţa din ce în ce mai mare, participanţilor fiindu-le facilitată intervenţia directă pentru a afla răspunsuri documentate de la specialiştii invitaţi la webinar. Ediţia de mâine, a patra de acest gen, va avea ca invitaţi specialişti atât din mediul academic, cât şi din mediul economic.

”Una dintre cele mai importante etape în cultivarea plantelor este cea de semănat, esenţială pentru înfiinţarea unei culturi. Fermierii urmăresc uniformitatea culturii, dar şi capacitatea acesteia de a porni în vegetaţie. Se remarcă în ultimii ani importanţa acordată semănătorilor de precizie, dotate cu echipamente şi instalaţii electronice ce au ca finalitate îmbunătăţirea parametrilor funcţionali ai acestora, contribuind cu succes la creşterea calităţii în procesul de semănat. Când, cum, în ce condiţii semănăm, dar mai ales cu ce tip de semănătoare demarăm în procesul de cultivare a plantelor prăşitoare? Sunt câteva din întrebările la care ne dorim să răspundem în cadrul webinarului organizat împreună cu partenerii noştri din agribusiness”, a declarat conf. univ. dr. Denis Ţopa, decanul Facultăţii de Agricultură a USAMV Iaşi.

 

 

Comentarii