Hizo – decapitat

joi, 16 mai 2002, 23:00
2 MIN
 Hizo – decapitat

Dupa remiza inregistrata miercuri pe propriul teren, in fata lui FC Arges, patronul clubului Rapid, George Copos, a decis inlaturarea lui Viorel Hizo de la cirma echipei si readucerea pe banca tehnica a echipei din Giulesti a lui Mircea Rednic, in postul de antrenor principal. "Am fost numit antrenor pina la sfirsitul actualei editii de campionat, cu obiectivul de a reusi sa ne clasam pe un loc care sa ne permita participarea in Cupa UEFA sau sa cistigam Cupa Romaniei", a afirmat Rednic.
El a precizat ca si-a asumat un risc preluind echipa cu putin timp inaintea terminarii campionatului, dar ca ii cunoaste pe jucatori, majoritatea lucrind cu el in sezonul trecut. "Cu 80% dintre fotbalistii de la Rapid am mai lucrat, deci ii cunosc. Toti jucatorii vor pleca de la zero, chiar cei cu care am mai avut unele conflicte, iar portarul Bogdan Stelea va fi rechemat de la echipa de tineret. Singurul inconvenient este timpul foarte scurt pina la primul meci din campionat, cu Petrolul, care va avea loc simbata", a declarat noul tehnician al echipei giulestene.
Rednic a afirmat ca locul sau era la Rapid, unde suporterii il iubesc, iar ca plecarea sa din vara anului trecut s-a produs din vina ambelor parti. "Dupa terminarea sezonului, daca voi indeplini obiectivul, voi negocia un contract pe o perioada mai lunga", a spus Rednic.
Culmea este ca, fiind contactat ieri la prinz de reprezentantii presei, Viorel Hizo a declarat ca nu stie nimic despre demiterea sa! "Inca nu am discutat cu nimeni acest lucru si astept sa ma intilnesc in cursul zilei cu George Copos", a spus Hizo, precizind foarte clar ca el nu si-a dat demisia.
Decizia inlocuirii sale a fost facuta publica abia intr-o conferinta de presa sutina in cursul serii de ieri de conducerea Rapidului.
Rednic a mai pregatit pe Rapid in perioada octombrie 2000 – iulie 2001. Atunci el a preluat echipa giulesteana dupa ce a renuntat la postul de antrenor secund al echipei nationale, inlocuindu-l pe Anghel Iordanescu, dupa zece etape de campionat. La finalul sezonului 2000-2001, Rednic a parasit echipa giulesteana, desi avea dreptul sa-si prelungeasca contractul pentru inca doi ani si a fost inlocuit de Hizo. Interesant de amintit este faptul ca, in timpul perioadei petrecute la Rapid, Rednic a demisionat, pe 9 aprilie, din functia de antrenor principal, in urma unei infringerii pe care formatia feroviara a inregistrat-o, pe teren propriu, in fata lui FC Brasov. Copos a anuntat, apoi, ca Viorel Hizo a fost numit in functia de director tehnic, dar formatia giulesteana a cistigat, in deplasare partida cu Gloria Bistrita, iar la presiunea galeriei si a jucatorilor, Copos l-a rechemat pe Rednic la echipa. Rednic a mai condus formatia, ca antrenor interimar, in perioada 1-14 decembrie 1998, dupa plecarea lui Lucescu la Inter Milano si pina la numirea lui Dumitru Dumitriu, fiind in acea perioada antrenor-jucator.

Comentarii