625 de copii ucraineni tratați la „Sf. Maria” în 400 de zile de conflict. Medic ieșean: „putem vorbi aproape de o patologie de război”

„Ziarul de Iași” marchează cele 400 de zile de la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina printr-o privire de ansamblu asupra asistenței sanitare pe care au primit-o copiii refugiaților ucraineni în aceste 13 luni de război. Iar efortul pentru a-i trata la Spitalul de Copii „Sf. Maria” nu a fost unul ușor, spun reprezentanții unității medicale, care se mândresc însă cu faptul că au reușit să se adapteze la problemele care au apărut în aceste 400 de zile.

Dr. Tamara Roșu, purtătorul de cuvânt al unității medicale, a fost în „prima linie” a oferirii de asistență sanitară pentru copiii ucraineni încă din primele zile, fiind medic-șef al Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul de Copii. Își aduce aminte și greutățile din primele zile, când haosul fugii pe ultima sută de metri era purtat pe chipuri și în comportament atât de părinți, cât și de copii.

„Sunt într-adevăr 400 de zile de război, noi am fost puțin în afară, dar până la urmă cred că putem spune că am fost implicați: este fața văzută și cea nevăzută a războiului. Una e să vezi la televizor, alta e să vedem în fața noastră, în practica medicală. Cred că putem să spunem că am avut și încă avem o contribuție importantă la starea lor de sănătate, mai ales că existăm în imediata vecinătate a granițelor și avem o structură care ne permite 24 de ore din 24 să răspundem provocărilor. Cred că am făcut față cu bine”, a spus dr. Tamara Roșu.

75% dintre cazuri nu au avut nevoie de internare

La Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași au fost tratați în cele 400 de zile de război 625 de copii în total. Majoritatea au fost tratați direct în UPU, unde au fost consultați, li s-au făcut diferite investigații și au plecat cu recomandări de tratament fiindcă nu a fost necesară internarea.

A fost însă și un procent important de copii care au fost urgențe medico-chirurgicale: e vorba în special de cei care aveau o afecțiune mai veche, pe care nu au putut să o țină sub control, în lipsa medicației luate la timp, și de unele afecțiuni grave care nu au fost descoperite la timp, în haosul evadării de bombardamente. Dar și de câteva urgențe grave, produse în urma accidentelor rutiere în care au fost implicate mașinile cu care se deplasau spre siguranță.

„75% dintre copiii tratați la noi au fost consultați, investigați și au plecat cu recomandări din UPU: au fost urgențe medico-chirurgicale care au putut fi rezolvate și nu au necesitat internare. Celălalt procent de 25% au necesitat internare în Spitalul de Copii pentru că au fost cazuri severe, fie acute, fie boli cronice cunoscute, dar acutizate, din varii motive – fie lipsă de medicamente, fie de acordare a acelei asistențe de tip periodic. Au intrat în clinicile de cardiologie, hemato-oncologie, nefrologie sau neurologie”, a explicat dr. Tamara Roșu.

Fricile de boli rare, depășite: nu a fost niciun caz grav

Nu a fost înregistrat niciun deces la Iași, la unitatea medicală, a vreunui copil din Ucraina. Dar îngrijorări au fost multiple. În primul rând, exista o frică generalizată la nivelul țărilor UE, la debutul războiului, că unele boli care încă mai existau în Ucraina s-ar putea prolifera în țările care primesc refugiații. Erau discuții despre difterie și poliomielită, boli grave aproape eradicate în țările membre UE, dar și de varicelă, ratele de vaccinare fiind mai scăzute în Ucraina. Exista și îngrijorarea unei răspândiri comunitare a COVID-19, mai ales în rândul copiilor, cu crearea unor focare ce le-ar fi putut pune viața în pericol.

Dr. Tamara Roșu spune însă că la nivelul spitalului aceste frici au fost privite rațional și rezolvate punctual. Nu au fost identificate focare cu bolile de care se temea Europa, ci unele cazuri izolate care au fost rezolvate punctual. Iar pandemia COVID-19 a adus unele cazuri mai grave de copii ucraineni la spital, care au avut nevoie și de internare, „dar cazuri de COVID și varicelă aveam și vom avea și noi în continuare, suntem obișnuiți”, a spus specialistul.

„Categoric că am avut și cazuri mai complexe de COVID-19. Noi am încercat să transmitem toate recomandările posibile de siguranță, dar e oarecum greu de respectat o distanțare atunci când locul pus la dispoziție pentru un grup populațional mai mare este mic. Am ținut cont și de contextul epidemiologic, dar și de patologiile infecto-contagioase ale copilăriei. Suntem și acum pe recepție: am fost informați de structurile naționale care supervizează bolile transmisibile, am citit și noi, că ratele de vaccinare pe unele boli sunt mai mici decât la noi: rujeolă, poliomielită și încă mai au focare. Dar nu am avut probleme”, a completat dr. Tamara Roșu.

Traumele lăsate de conflict și de destrămarea familiilor, vizibile abia peste ani

Dincolo de cazurile medicale, însă, bariera de limbă a fost cea care a pus cele mai mari probleme, mai ales la început. Veneau părinți îngrijorați, cu copii bolnavi, singurele documente medicale pe care le aveau – în cazul fericit în care au reușit să le ia cu ei – erau scrise în alfabetul chirilic. A fost creată o „celulă de criză” care a inclus orice persoană angajată a spitalului, de la portar la manager, care știa limba rusă, din școală sau din alte circumstanțe.

S-a creat un protocol de întrebări elementare la care părinții răspundeau, luau informații scrise în limba rusă dacă aveau documente cu ei, și angajații spitalului traduceau pentru a putea face un triaj eficient. Mai greu a fost la început, spune dr. Tamara Roșu, când la spital ajungeau și câteva zeci de pacienți pe zi. Astăzi, fluxul este 1-2 pacienți la 24 de ore, iar majoritatea sunt de la ucrainenii stabiliți deja în România.

„Norocul nostru absolut în perioada de început a fost că la unitatea de urgență am avut medici rezidenți în pregătire, care sunt din Republica Moldova, și cunoșteau foarte bine limba rusă. Ne-au ajutat foarte mult, mai ales că primele documente medicale pe care le aveau refugiații erau în chirilică, era greu să le traduci, trebuia să le introducem în baza electronică de date, în condicile de consultație. A fost un tur de forță și de sprijin al tuturor celor care vorbeau rusă: veneau sâmbătă, duminică, noaptea, oricând erau apelați, iar cei care nu puteau ajunge răspundeau mereu la telefon. A fost extraordinar”, a povestit dr. Tamara Roșu.

Copiii au o reziliență aparte și se adaptează ușor, a mai spus specialistul, dar aceasta crede că este prea devreme ca să putem să apreciem cu adevărat traumele lăsate asupra lor de către război. Adaptarea la criză pe termen scurt s-ar putea să lase efecte pe termen lung, chiar dacă, explică dr. Tamara Roșu, copiii au particularitățile lor care îi ajută să se asimileze repede orice situație.

„Să știți că n-aș putea spune că sunt chiar complet ancorați în noua situație. Câteodată, privirea lor spune ceva ce ei nu exprimă. Poate sunt în situația de a se gândi la fostul loc de joacă, la colectivitatea din care au făcut parte, la familie până la urmă, pentru că majoritatea au venit aici cu mama, dar tata, bunica, bunicul sau alte rude au rămas în Ucraina. Pe chipurile mamelor, drept vă spun, am văzut doar îngrijorare din multe, foarte multe puncte de vedere. Este o patologie, nu știu dacă să îi spun de război, dar sigur e influențată de asta: nu vedem la noi morți și răniți, ci o altă variantă de consecințe legate clar de război”, a precizat dr. Tamara Roșu.

Copiii cu boli cronice au fost și mai vulnerabili în fața războiului

O bună parte dintre adulții și copiii ucraineni care au tranzitat teritoriul țării noastre fie au avut boli latente (cronice sau dezvoltate pe parcurs), care ar fi avut nevoie de tratament mai rapid decât l-au primit. Nu pentru că nu a existat deschiderea spitalelor sau a medicilor, ci pentru că unii au apelat prea târziu la ajutor, explică dr. Ionuț Nistor, specialist în medicină bazată pe dovezi.

Acesta a oferit exemplul persoanelor care au nevoie de dializă, o procedură medicală complexă, efectuată la două zile, fără de care un pacient nu poate supraviețui. Statisticile au arătat că sunt 11.000 de astfel de pacienți în Ucraina, dar doar 1.000 au fost identificați în diferite spitale din Europa, în două studii ample realizate de o echipă internațională din care a făcut parte și dr. Ionuț Nistor.

„Doar 1.000 de cazuri am reușit să documentăm, să le urmărim traseul, în ce centre din Europa s-au mutat, când au făcut prima dializă, care au fost problemele. Cifra este mai mică decât ne-am fi așteptat, credeam că vor fi mai mulți care pleacă din Ucraina. Asta înseamnă că sunt mulți pacienți foarte fragili cărora le-a fost frică sau n-au avut resurse financiare să plece, fiind nevoia aceasta de dializă imediată, la două zile”, a explicat dr. Ionuț Nistor.

În România, studiul a identificat circa 60 de persoane din grupul de 1.000, majoritatea sunt în Polonia. Nu există niciun copil din Ucraina care să beneficieze de dializă în România, însă dacă aceștia sufereau de boli cronice au fost și mai vulnerabili în fața războiului.

„Războiul i-a pus pe mulți în situația în care să nu aibă acces la tratamentul de care aveau nevoie, astfel că fie s-a agravat situația lor, fie în unele cazuri au fost poate consecințe și mai severe. În special pentru copii. Nu avem cazuri documentate în România, însă cei care au fost identificați au fost ajutați să ajungă în special în spațiul britanic, în Anglia, Scoția sau Irlanda”, a punctat dr. Ionuț Nistor. 

***Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Educația media – instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) – Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția CJI și UNICEF.