anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

miercuri, 29.03.2023

A doua şansă pentru una dintre cele mai frumoase case din Iaşi?

GALERIE
Casa Ralet_1 2014Casa Ralet_2 2014
  • Casa Ralet_1 2014
  • Casa Ralet_2 2014
- +

Astăzi o ruină, Casa Ralet a fost cumpărată de Gabriel Surdu, cunoscut pentru achiziţionarea şi restaurarea mai multor imobile cu vechime din Iaşi.

Casa monument istoric de pe strada Dimitrie Ralet – imobil care, de altfel, a aparţinut scriitorului care a dat numele acestei străzi ce leagă Sărărie de Lascăr Catargi – are un nou proprietar. Gabriel Surdu a achiziţionat clădirea şi terenul aferent de la omul de afaceri Ştefan Holicov. Cunoscut pentru realizarea mai multor proiecte imobiliare în Iaşi, printre care se numără câteva clădiri de patrimoniu restaurate până la cel mai mic detaliu, Gabriel Surdu şi-a asumat preluarea acestei case, din care au mai rămas azi doar pereţii. Amintim că, în luna ianuarie a acestui an, un incendiu a devastat imobilul ce datează de la începutul secolului al XIX-lea. Focul a fost aprins de oameni ai străzii care se aciuaseră aici, însă niciun vinovat nu a fost identificat. Noul proprietar al imobilului ne-a explicat că atât focul, care a mistuit complet acoperişul, dar mai ales apa folosită la stingerea incendiului, au afectat grav zidurile clădirii. Potrivit expertizelor făcute, pereţii au fost făcuţi inclusiv din cărămizi şi alte materiale provenite din demolări făcute la vremea aceea. Experţii au identificat patru feluri de asemenea piese în zidurile clădirii. Diferenţele sunt explicate prin faptul că cel care a construit casa (nu Dimitrie Ralet) a extins-o de la un an la altul. Gabriel Surdu nu s-a mulţumit doar să o expertizeze, ci i-a refăcut şi parcursul istoric: la „dosar”, el deţine inclusiv documente ale administraţiei de atunci a oraşului prin care proprietarul imobilului era autorizat să construiască.

Casa Ralet are o „soră”

Construcţia a avut şi etaj, dar nu se ştie în ce condiţii „s-a pierdut”. În ciuda vechimii şi a urgiilor prin care au trecut, încă se pot vedea ornamentele care împodobesc faţada clădirii. Însă acestea au fost făcute din materiale puţin rezistente (ipsos) şi acoperite în timp cu mai multe straturi de zugrăveală, ceea ce nu le-a protejat de intemperii. Chiar şi grav avariată, profilurile zidurilor amintesc de frumuseţea casei de odinioară. „Sora” acestei case se află la doar câteva sute de metri şi găzduieşte Centrul Cultural Francez (CCF). Gabriel Surdu ne-a spus că cele două clădiri sunt identice, cea de pe strada Ralet fiind copia celei de pe bulevardul Carol I. În Lista Monumentelor Istorice, Casa Racoviţă, sau Micul Trianon, cum i se mai spune CCF, este datată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deci mai veche.

Ce planuri are noul proprietar

Noul proprietar a ocolit cu eleganţă răspunsul la întrebarea privind valoarea tranzacţiei, dar a precizat că au fost mai mulţi ofertanţi. Cu doi ani în urmă, preţul cerut de vechiul proprietar era de aproape 700.000 de euro, potrivit presei de atunci. Interesant este că Dimitrie Ralet a murit la vârsta de 40 de ani, în 1858, răpus de tuberculoză, iar, după naţionalizare, comuniştii i-au transformat casa în secţie de spital pentru bolnavii de TBC. Preventoriul a funcţionat până la începutul anilor ’90. De altfel, destinaţia medicală este un serios motiv pentru care Gabriel Surdu ar înclina să desfiinţeze clădirea ca să o reconstruiască la loc. Dar, ne-a precizat el, de data aceasta, imobilul va avea o destinaţie economică. Foarte probabil, la exterior, casa va arăta aşa cum era odinioară, dar interiorul – de-a lungul anilor recompartimentat, spart pentru instalaţia de încălzire, cu podele uneori direct pe pământ etc. – va fi amenajat pentru o utilitate economică. Ca orizont de finalizare a proiectului, proprietarul casei de aproximativ 700 mp şi al curţii de cca. 1.200 mp a estimat un termen minimum de doi ani.

În perioada 2014-2017, nu mai puţin de patru Planuri Urbanistice Zonale au fost eliberate pentru această adresă. Fostul proprietar a luat în calcul mai multe variante – de la restaurarea imobilului până la demolarea lui şi construirea unui centru rezidenţial. Pentru declasarea unui monument istoric e nevoie însă de acordul Ministerului Culturii, document foarte greu de obţinut. În cazul Casei Ralet, noul proprietar nu are în plan renunţarea la acest statut. Pentru moment, el a permis echipelor care repară strada să folosească în mod gratuit curtea imobilului până la finalizarea lucrărilor.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Lucian DÎRDALA

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Graniţa terestră între Rusia şi NATO va deveni, curând, una considerabilă... Vom putea vorbi de un veritabil flanc estic, de la Marea Neagră, la Oceanul Îngheţat. Invazia rusă în Ucraina a deschis o cutie a Pandorei din care au ieşit rele pe care lideri precum domnii Erdoğan sau Orbán le pot ignora, dar nu le pot readuce sub capac.

opinii

De ce scriu?

Florin CÎNTIC

De ce scriu?

Cum, dintr-un scrupul arhivistic, mi-am numerotat textele trimise săptămânal Ziarului de Iaşi, am descoperit că acesta este cu numărul 500. Astfel încât aş face o scurtă pauză de respiraţie faţă de tematica obişnuită a rubricii mele.

Meditaţie despre europubelă

Radu PĂRPĂUȚĂ

Meditaţie despre europubelă

Despre un tomberon, zis şi europubelă, cum îi spune mai simandicos lăzii de gunoi, am putea spune că este pântecele răsturnat al unui cetăţean european. Asemănările sunt frapante. 

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Alex VASILIU

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Nu mai trebuie demonstrat că forţa de comunicare, convingere şi impresionare a imaginii plasează sunetul pe locul al doilea, mai ales acum, în epoca civilizaţiei ecranelor omniprezente. Apariţia televiziunii, cu multe decenii în urmă, a însemnat pentru unii ignorarea relevanţei radioului, însă timpul a demonstrat că „arma clasică”, aparent simplă, numită microfon, poate învinge deseori în lupta pentru captarea interesului public. Dacă este folosită inteligent, inspirat, cu grijă pentru cultivarea valorii, cu harul comunicării. Şi în cazul radioului, „reclama este sufletul comerţului”. 

pulspulspuls

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Apăi, dragilor, om fi având noi nişte anişori adunaţi pe creştet, dar când vezi asemenea năzdrăvănii zău că îţi vine, ca-n tinereţe, să-ţi faci bocceluţa şi s-o tai unde-i vedea cu ochii: Canada, Anglitera, chiar şi Congo, zău aşa, numai Iaşi şi Românica nu.

Caricatura zilei

Una din vremea pandemiei

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.