Alegeri americane (III)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Alegeri americane (III)

GALERIE
Alexandru Lazescu
  • Alexandru Lazescu
- +

Să vorbeşti despre un potenţial război civil post-electoral în Statele Unite părea până de curând o adevărată fantezie; dar iată că am ajuns în acest punct.

Ceea ce doar cu câţiva ani în urmă părea un scenariu SF, acela ca aproape jumătate (47%) din populaţia Statelor Unite să nu considere viitoarele alegeri „oneste şi corecte” şi 51% dintre americani să fie în dezacord în privinţa legitimităţii preşedintelui ales, este departe de a mai fi o fantezie. Asta reiese dintr-un sondaj YouGov efectuat la începutul lunii octombrie. Mai grav încă, din acelaşi sondaj aflăm că 56% dintre americani se aşteaptă la o creştere a violenţei după alegerim, iar o concluzie şocantă a unui alt sondaj, mai recent, este aceea că 61% dintre ei se tem că ţara ar fi în pragul unui al doilea război civil. Chiar dacă astfel de temeri pot fi considerate exagerate, ele ilustrează tensiunile enorme din societate şi polarizarea extremă din zona politică. S-a mers atât de departe încât se divorţează din cauza acestei polarizări, se rup prietenii, se ascunde simpatia faţă de un candidat sau de altul, mai ales faţă de Trump, chiar în interiorul familiei.

Confruntarea tradiţională Stânga - Dreapta, care se manifesta mai cu seamă pe dimensiunea economică şi pe amploarea intervenţiei statului, nu a provocat astfel de clivaje în trecut. Acum ne aflăm în cu totul altă paradigmă, aceea a confruntării între un curent progresist, stânga liberală radicală, şi o zonă conservatoare. Terenul pe care se duce confruntarea ideologică este raportarea la globalizare şi la disputele identitare, în fapt adevărate războaie identitare. Care sunt văzute în cheia „opresori - oprimaţi”, opresorii fiind exclusiv albii, în special bărbaţii albi. În timp ce conservatorii apără valorile tradiţionale, familia tradiţională, preţuiesc naţiunea şi patriotismul, ceilalţi au redefinit într-un mod radical valorile liberale tradiţionale. Genul nu mai este văzut ca un dat biologic, ci ca un construct social motiv pentru care au fost inventate zeci de „genuri”, libertatea de expresie a fost şi ea redefinită şi interpretată restrictiv din perspectiva conflictului menţionat anterior, dintre „opresori” şi „oprimaţi”. În această interpretare libertate de expresie a „opresorilor” trebuie reglementată, condiţionată de respectarea unor norme de „conduită corectă”. Cei care se abat de la acest „norme” suferă consecinţe: li se interzice, de pildă, să ţină conferinţe în campusurile universitare, li se poate bloca publicarea unor articole ştiinţifice, iar pentru declaraţii publice „incorecte”, în mass media sau pe reţelele sociale, sunt stigmatizaţi sau chiar îşi pot pierde slujbele.

„Elita corporatistă a Americii de astăzi, în special plutocraţii săi financiari de pe Coasta de Est şi aristocraţia digitală de pe Coasta de Vest, pare mai dornică să se ocupe de «problemele globale»”, scrie Andrew Michta în Wall Street Journal constatând îngrijorat că

„experimentul american este aproape în moarte clinică”. „Angajamentul faţă de ţară este văzut ca un semn de populism retrograd care trebuie eliminat cât mai repede posibil. Elitele corporative au promovat o viziune a unei lumi transnaţionale eliberată de constrângerile culturii şi instituţiile locale consolidate de-a lungul secolelor. Noua oligarhie, oameni simultan de pretutindeni şi de nicăieri, simte un sentiment din ce în ce mai diluat de obligaţie faţă de concetăţenii săi.”

Pentru cei mai mulţi astfel de lucruri par bulversante. Şi cum să nu fie când auzi despre îngrijorări privind un posibil război civil în Statele Unite? Nu însă şi pentru cei care urmăresc regulat evoluţiile din ultima perioadă din America şi mai ales din acest an când pandemia pare să fi amplificat şi mai mult fracturile sociale deja existente. În acest moment ţara trăieşte o perioadă marcată de ceea ce am putea numi o „stare revoluţionară”. Unii merg atât de departe încât fac unele comparaţii cu perioada premergătoare revoluţiei bolşevice când o bună parte din elitele intelectuale îşi declarau simpatia şi sprijinul pentru acţiunile violente, chiar crimele revoluţionarilor pe care le justificau în plan moral. Or, nu asta vedem, într-o formă ceva mai diluată, şi acum? Olivia Katbi, co-preşedinta „Democraţilor Socialişti” din Portland este de părere „protestele violente sunt vocea celor care nu sunt auziţi (o sintagmă revoluţionară de acum clasică) şi că distrugerea proprietăţii nu poate fi încadrată la violenţă”. Acest mod de a gândi a făcut ca factura totală pentru distrugerile provocate de toate protestele iniţiate de mişcări ca Black Lives Matter, ai cărei fondatori se definesc drept „marxişti”, şi de altele similare să ajungă la $2 miliarde, conform Axios. În afară de asta demonstraţiile violente au lăsat în urmă 30 de morţi. Demonstraţii pe care nici unul dintre liderii democraţi proeminenţi nu le-au condamnat considerând că sunt folositoare „marii cauze” care este, în opinia lor, îndepărtarea lui Donald Trump de la Casa Albă.

Vina pentru incitarea la violenţă este atribuită de fiecare tabără celeilalte. Numai că în timp ce progresiştii, cu un sprijin masiv din mass media, în proporţie covârşitoare ostilă lui Trump, vorbesc despre potenţialitatea unor acţiuni ale unor grupuri de extremă dreapta înarmate, victimele, precum cei doi poliţişti din Los Angeles împuşcaţi cu sânge rece în timp ce se aflau în maşină, şi distrugerile au fost practic toate provocate de grupările de extrema stângă. Asta nu-i împiedică însă pe politicienii democraţi, care sub presiunea tot mai influentului grup al „Democraţilor Socialişti”, s-au deplasat semnificativ spre stânga, alături de elitele intelectuale, academice şi mass media, să vorbească fără încetare despre pericolul pe care îl reprezintă Donald Trump pentru democraţie, libertate sau pacea mondială. Este comparat nu doar cu Erdogan, ci chiar cu Duterte din Filipine (care ordonă execuţii şi îşi întemniţează oponenţii), XiJinping sau Putin de o manieră care ar fi ridicolă dacă nu ar fi atât de răspândită, fiind inoculată pe toate canalele de comunicare. Imaginea vehiculată, preluată conştiincios şi de o bună parte a mass media din Europa, inclusiv din România, este una caricaturală în care Trump este prezentat drept capul unui regim opresiv care ameninţă, de pildă, libertatea presei. Context în care chemarea la „rezistenţă” pare legitimă, inclusiv prin rezistenţa în stradă încurajată de politicieni democraţi proeminenţi.

Însă, după cum observă ironic Gerard Baker în cotidianul londonez „Times” este „imposbil să mai găseşti în istoria omenirii o altă «rezistenţă» mai bine finanţată, mai vocală, mai puţin suprimată. Cu «experţi» şi «moderatori» de televiziune care seară de seară se plâng de starea gravă a naţiunii. Pe ecranele de televiziune şi pe reţelele sociale preşedintele, partidul său şi toţi cei asociaţi cu el sunt fără încetare criticaţi, ridiculizaţi, denunţaţi. În fapt, mai observă el, adevărata ameninţare la adresa jurnalismului, libertăţii de expresie, nu vine de la Trump, ci de la impunerea unor norme ideologice obligatorii de către gardienii discursului public „conform” în plan ideologic. „Nu frica de o bătaie în uşă la 3 dimineaţa ţine vreun reporter treaz peste noapte. Ci teama de a fi denunţat a doua zi de către apostolii ortodoxiei politice corecte, de ostracizarea din partea colegilor şi asociaţilor, de acuzaţia de lipsă de loialitate faţă de cauză.” Această falangă care promovează „noua revoluţie culturală”, rezultatul a zeci de ani de condiţionare ideologică neo-marxistă din campusurile universitare americane, a ajuns astăzi să domine spaţiul intelectual, academic şi mediatic american. S-a ajuns la această situaţie gradual, dar procesul s-a accelerat în timpul administraţiei Obama, iar tensiunile şi provocările introduse de pandemie au făcut mult mai vizibilă ca înainte o agendă ideologică extremă care vorbeşte deschis despre un model de societate socialist-colectivist, despre reglementarea libertăţii de expresie, despre demolarea reperelor şi instituţiilor fundamentale care stau la baza naţiunii americane. O societate în care, la fel ca în comunism, criteriile bazate pe competenţă să fie înlocuite de altele, cu cote de diversitate obligatorii. De pildă un critic muzical de la New York Times avansa ideea introducerii unor astfel de cote în orchestrele simfonice. Însă nu trebuie să ne amăgim. Nu este ceva ce se întâmplă doar în America, vedem acest fenomen la nivelul întregii lumi occidentale. Acelaşi asalt al unui val progresist este în curs şi în Europa. Inclusiv la noi unde principalul exponent al curentului progresist, USR Plus, este în plină ascensiune.

Se spune adesea că la fel ca fenomenele fizice şi cele sociale tind către echilibru pe termen lung, că excesele, de o parte sau de alta, sunt până la urmă amendate, atâta timp cât există o permisivitate de exprimare. Numai că, pe de o parte, această permisivitate în exprimare este deja puternic amputată dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în spaţiul academic şi intelectual sau în mass media (unde se vorbeşte de un „jurnalism în cheie moral corectă ca alternativă la jurnalismul pur şi simplu). Iar pe de alta, astfel de reglaje sunt posibile în vremuri normale, nu în unele cu puternică tentă revoluţionară. Din acest punct de vedere sunt relevante reflecţiile lui Bret Stephens dintr-un articol publicat în New York Times în care deplânge faptul că astăzi frica faţă de atacurile dintr-un spaţiu public tot mai ostil faţă de orice opinii care se abat de la linia „politic corectă” a făcut ca autorii, editorii, managerii din mass media să devină toţi nişte laşi. „Liberalismul nostru compromis a lăsat în urmă o generaţie de scriitori care cântăresc fiecare cuvânt de teamă că unul greşit le-ar putea distruge viaţa şi cariera profesională.” Pentru a conchide că „ceea ce a fost cândva o cultură liberală încrezătoare care preţuia valoarea unei exprimări clare şi a unei dezbateri sănătoase şi-a pierdut vigoarea şi o dată cu ea şi-a pierdut vigoarea şi democraţia. Bret Stephens, care a venit la New York Times după ce o perioadă a scris pentru Wall Street Journal, este o figură tipică de intelectual liberal moderat, alături de alte figuri notorii ca David Frum sau Anne Applebaum, toţi critici acerbi ai lui Donald Trump, care sunt îngrijoraţi de excesele falangei radicale progresiste, dar se iluzionează că după victoria lui Biden aceste excese se vor linişti şi moderaţii vor marginaliza gruparea radicală din Partidul Democrat. Numai că istoria ne spune că astfel de iluzii s-au dovedit adesea înşelătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

Alexandru LĂZESCU

Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

Deşi în plan emoţional sunt de înţeles dezamăgirile privind formarea noii alianţe de guvernare PNL-PSD şi comportamentul lui Iohannis, acestea sunt expresia unei viziuni idilice asupra politicii, fără nici o legătură cu realitatea.

Filmuletul zilei

opinii

Curcubeul experimental al lui Robert Şerban

Nichita DANILOV

Curcubeul experimental al lui Robert Şerban

Citit cap-coadă, poemul lui Robert Şerban e cât se poate de coerent. Imaginile se leagă între ele, ideile sunt duse până la capăt. Aproape nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Şi faptul acesta e de-a dreptul fascinat. Oare de ce dadaiştii nu alegeau o temă? De ce scrisul lor e disparat, alcătuit din unghiuri, cercuri şi linii frânte ce par a nu avea prea multe puncte comune cu realitatea?? Hazardul poate fi provocat şi apelând la logică şi raţiune. La inspiraţie poetică.

Evenimente demografice - IV. Divorţialitatea

Ciprian IFTIMOAEI

Evenimente demografice - IV. Divorţialitatea

Articolul din această săptămână încheie seria dedicată evenimentelor demografice (natalitatea, mortalitatea, nupţialitatea şi divorţialitatea) analizate pe baza statisticilor oficiale, relevante la nivel naţional şi pentru judeţul Iaşi. În luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 - septembrie 2021: 2702 divorţuri, iar trendul a rămas constant, cu peste 2000 de separări de cupluri, până în iunie 2021.

Aydan Özoğuz sau diversificarea diversităţii

Michael ASTNER

Aydan Özoğuz sau diversificarea diversităţii

În loc de motto: Să luptăm pentru pace până nu mai rămâne piatră peste piatră!

pulspulspuls

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Aventurile consilierului Balalaicu de la partidoiul ieşean, care caută un post bun pe la vreun minister, dar, desigur, s-ar mulţumi şi cu ceva pe plan local, dar care musai să producă caşcaval, aventuri pe care le-am povestit aici la gazetă exclusiv din dorinţa de a arăta cum merg lucrurile în politichia ieşeană, au stârnit un interes neaşteptat în rândul cititorilor noştri şi nu numai. 

Caricatura zilei

Moș Nicoale & Co

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.