Asalt pe instanţe – Cum pot scăpa zeci de mii de ieşeni de amenda PLF a câte 3.000 de lei?

miercuri, 04 mai 2022, 01:50
5 MIN
 Asalt pe instanţe – Cum pot scăpa zeci de mii de ieşeni de amenda PLF a câte 3.000 de lei?

Judecătoria a început să fie asaltată efectiv de plângerile ieşenilor amendaţi pentru necompletarea formularului digital de intrare în ţară impus la sfârşitul anului trecut, în contextul apariţiei variantei Omicron a virusului SARS-CoV 2. Într-o singură zi, luni, magistraţii au avut de analizat aproape 30 de astfel de plângeri legate de PLF. De regulă, Direcţia de Sănătate Publică a aplicat amenzi la nivelul maxim, de 3.000 de lei. Printre cei amendaţi se numără şi doi conductori de tren care lucrau pe relaţia Iaşi – Ungheni. Prin natura muncii, ei ieşeau din ţară cale de 200 de metri, timp de o jumătate de oră. Aceştia au reuşit să obţină în instanţă anularea amenzii. Acelaşi rezultat l-ar putea avea toate procesele de acest tip, dacă judecătorii vor aplica acelaşi raţionament juridic. La Iaşi s-au dat zeci de mii de astfel de sancţiuni în cele trei luni de obligativitate a PLF.

 

La jumătatea lui decembrie anul trecut, Guvernul a impus, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, completarea unui formular digital cu minimum 24 de ore înainte de intrarea în ţară sau la cel mult 24 de ore de la acest moment. Măsura era menită să uşureze identificarea contacţilor persoanelor infectate cu coronavirus şi să limiteze răspândirea bolii. Nerespectarea acestei obligaţii se sancţiona cu o amendă cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de lei. În practică, au apărut numeroase situaţii în care persoane ce, prin natura muncii lor, treceau des frontiera, cum ar fi şoferii de TIR sau piloţii de avion, au primit acasă zeci de procese-verbale de amendă.

Aceştia nu completaseră formularul la fiecare intrare în ţară, considerând că vaccinarea sau testul negativ sunt suficiente. Ca urmare, în februarie, ordonanţa a fost modificată, prelungindu-se termenul de completare a formularului şi introducându-se excepţii pentru unele categorii profesionale, inclusiv personalul feroviar. După încă o lună, ordonanţa de urgenţă a fost abrogată cu totul. A lăsat însă, în urmă, zeci de mii de ieşeni amendaţi cu maximul: 3.000 de lei. Mulţi care completaseră formularul, dar au făcut-o cu mici erori. Greşeli care erau sesizate automat de calculator, ceea ce ducea la neînregistrarea formularului, amenda venind automat de la DSP. Ritmul amenzilor la Iaşi a fost de aproape 10.000 pe lună, iar ordonanţa a produs efecte circa 3 luni.

Amenda cât salariul

Printre ieşenii amendaţi s-a numărat şi Mihai D. Acesta lucrează ca şef de tren în cadrul sucursalei ieşene a CFR Călători. Pe 26 decembrie anul trecut, a fost de serviciu pe ruta Iaşi – Ungheni, iar ulterior a primit acasă un proces-verbal întocmit pe 4 ianuarie, prin care era sancţionat cu suma maximă de 3.000 de lei, pentru că nu completase formularul digital. Suma reprezenta aproape salariul său net pe o lună, aşa că Mihai D. s-a adresat instanţei, cerând anularea procesului-verbal sau măcar înlocuirea amenzii cu un avertisment. În acţiunea depusă la Judecătorie, el a arătat că ieşise din ţară doar pentru o jumătate de oră.

Trenul Iaşi – Ungheni intră în Republica Moldova cale de aproximativ 200 de metri, fără a ieşi din zona de frontieră. Pe parcursul staţionării în ţara vecină, personalul trenului nu părăseşte garnitura. Riscul de contaminare prin contactul cu vreun moldovean era astfel nul. Şeful de tren îi întrebase pe poliţiştii de frontieră dacă în aceste condiţii mai trebuie să completeze formularul, şi i se răspunsese că nu. Inspectorii DSP au fost însă de altă părere, poziţia instituţiei rămânând aceeaşi şi în instanţă. Reprezentanţii DSP au arătat că numele lui Mihai D. figura pe platforma electronică a Ministerului Sănătăţii pe lista celor care nu completaseră formularul. Aplicarea amenzii fusese deci o simplă formalitate legală.

Argumente în favoarea anulării sancţiunii

Conform aprecierii magistraţilor Judecătoriei, formalitatea fusese îndeplinită ireproşabil. Judecătorii nu au putut găsi nicio hibă procesului-verbal, acesta respectând toate prevederile legale. Toate motivele de nulitate invocate de Mihai D. au fost astfel respinse. Judecătorii au analizat însă în detaliu însăşi ordonanţa de urgenţă, pentru a stabili dacă aceasta fusese emisă legal şi dacă era o normă temporară sau aplicabilă pe o perioadă nedeterminată. Juridic, distincţia era esenţială pentru a se decide dacă abrogarea ordonanţei duce şi la anularea proceselor-verbale întocmite în baza ei sau acestea rămân valabile. Pentru a fi o lege temporară, trebuia ca ordonanţa să îndeplinească două condiţii. Întâi, emiterea ei să fie determinată de o împrejurare excepţională.

Apoi, ca perioada de aplicare a normei să fie clar determinată. Prima condiţie era îndeplinită, motivul emiterii fiind existenţa pandemiei de coronavirus. În schimb, termenul de valabilitate al ordonanţei nu era menţionat în cuprinsul ei şi nici nu putea fi dedus. „Legiuitorul face trimitere la două perioade distincte de aplicare, respectiv existenţa noii tulpini Omicron şi perioada pandemiei, fără ca momentul final al acestor perioade să se suprapună în mod necesar, creând astfel o veritabilă confuzie”, au constatat magistraţii. Mai mult, ordonanţa fusese abrogată fără ca pandemia să fi încetat sau ca tulpina Omicron să fi dispărut. La abrogare, Guvernul invocase încetarea stării de alertă. Practic, se invocase un motiv la emiterea ordonanţei şi cu totul altul la abrogarea ei. Judecătorii au reţinut şi că la abrogarea ordonanţei se menţionase că nu vor mai fi sancţionate contravenţiile.

„Sintagma «nu se mai sancţionează» trebuie înţeleasă în sensul că, prin intrarea în vigoare a legii care nu mai prevede fapta drept contravenţie, sancţiunile contravenţionale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare, sancţiunile nu se mai execută. Efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare. Instanţa constată că în prezent nu mai există niciun suport legal al sancţiunii contravenţionale aplicate petentului, principiul legalităţii incriminării nemaifiind respectat”, au conchis magistraţii. Aceştia au admis plângerea lui Mihai D. şi anularea procesului-verbal de amendare a acestuia. Sentinţa nu este încă definitivă, ea putând fi atacată de DSP cu apel.

Alte cazuri similare

Decizii similare au fost adoptate luni de judecătorii ieşeni şi în cazul altor trei persoane amendate cu câte 3.000 de lei de către DSP pentru că nu au completat formularele digitale. Acestea au fost o ieşeancă ce se întorsese în ţară cu avionul, o şefă de tren tot pe ruta Iaşi – Ungheni şi un basarabean care îşi vizitase părinţii de Anul Nou.

La întoarcerea în România, el prezentase la frontieră adeverinţa de vaccinare şi rezultatul negativ al unui test PCR, întrebând totodată dacă mai este cazul să completeze şi formularul digital. Vameşii îl asiguraseră că nu este cazul. Din nefericire, atât pentru autorităţi cât şi pentru amendaţi, nu există altă cale de anulare a amenzii decât cea prin instanţă.

Cititi si: 10.000 de ieşeni amendaţi fiecare cu câte 3.000 de lei. Ceva este în neregulă!

 

 

Comentarii