Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

duminica, 03.12.2023

Austria sprijină candidatura Croaţiei la Schengen, dar nu şi pe a României (presa croată)

GALERIE
Karl-Nehammer
  • Karl-Nehammer
- +

Austria va susţine candidatura Croaţiei pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar are obiecţii faţă de candidaturile României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie, a declarat miercuri cancelarul Karl Nehammer în timpul unei vizite la Zagreb, relatează presa croată.

„Vom susţine aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, dar vom fi critici faţă de eforturile Bulgariei şi României”, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer, citat de agenţia de presă croată Hina.

„Croaţia şi-a îndeplinit toate obligaţiile, pentru că putem vedea de unde vin migranţii ilegali”, în timp ce România şi Bulgaria au probleme în a-şi proteja frontierele, a subliniat Nehammer.

„Austria se confruntă cu o provocare majoră. Facem faţă presiunii uriaşe a migraţiei ilegale, iar noi nu păzim frontiera externă a UE”, a explicat cancelarul Nehammer.

Va avea loc un vot asupra cererii individuale a fiecărei ţări şi doar Bulgaria şi România se pot teme de un veto austriac, a mai declarat Nehammer după întâlnirea cu premierul croat Andrej Plenkovic.

Precizările cancelarului german vin după ce ministrul austriac de interne Gerhard Karner a provocat o mare îngrijorare în Croaţia exprimându-şi opoziţia faţă de extinderea spaţiului Schengen pentru a include Croaţia, Bulgaria şi România. El a spus că numărul în creştere de solicitanţi de azil în Austria arată că spaţiul Schengen nu funcţionează, precizează presa croată.

Croaţia urmăreşte să adere la spaţiul Schengen împreună cu Bulgaria şi România. Anul acesta, Austria a înregistrat aproximativ 100.000 de migranţi, dintre care 75.000 nu au fost înregistraţi anterior în niciunul dintre statele membre ale UE. Mulţi dintre migranţii ilegali au intrat în UE prin România şi Bulgaria. Austria se opune extinderii spaţiului Schengen la ţările care protejează ineficient frontiera externă a UE, ceea ce nu este cazul Croaţiei, explică jurnaliştii de la Zagreb.

Declaraţiile cancelarului austriac făcute la Zagreb intervin în ziua în care ministrul român de interne, Lucian Bode, a mers la Viena şi a discutat cu omologul său austriac Gerhard Karner despre aderarea României la Spaţiul Schengen şi gestionarea presiunii migraţilor. „Aderarea României la spaţiul Schengen va fi un plus pentru securitatea europeană, nu un pericol pentru statele membre”, a subliniat Bode, menţionând că omologul său l-a „asigurat în mai multe rânduri că ultimele declaraţii pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României, ci subliniază nevoia de acţiune urgentă în privinţa gestionării provocărilor migraţioniste care afectează Austria”.

Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis, aflat miercuri în vizită la Riga, a declarat că termenul final pentru decizia privind aderarea României la Schengen nu este 8 decembrie, când are loc Consiliul JAI, ci este data la care poate fi discutată posibilitatea intrării în Schengen a ţării noastre. „Există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni”, până când toate întrebările altor state precum Austria, Olanda sau Suedia primesc răspunsuri clare”, a spus şeful statului.

Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a provocat o mare îngrijorare în Croaţia după ce şi-a exprimat opoziţia faţă de extinderea spaţiului Schengen pentru a include Croaţia, Bulgaria şi România. El a declarat că creşterea numărului de solicitanţi de azil în Austria arată că spaţiul Schengen nu funcţionează.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Încă o bătaie de joc la adresa culturii ieşene: cazul Baia Turcească

Încă o bătaie de joc la adresa culturii ieşene: cazul Baia Turcească

Un caz şcoală despre cât preţ pune primarul Mihai Chirica pe interesul Iaşului şi al ieşenilor şi cât contează pentru el sintagma Iaşul – Capitala Culturală a României, de care, de altfel, abuzează în discursuri publice până la saţietate. E vorba de cazul Baia Turcească.

opinii

Prima carte a lui Andrei Pleșu

Alexandru CĂLINESCU

Prima carte a lui Andrei Pleșu

Fapt este că tânărul Pleșu se mișca dezinvolt nu numai în zona artelor plastice. dar și în teritoriul literaturii sau în acela al filosofiei. Teoretiza reușind să evite ariditatea conceptuală, era erudit fără pedanterie, scria de pe atunci admirabil, în egală măsură nuanțat și precis. Sunt pagini pe care, dacă îmi este permis să fac o supoziție, cred că le-ar semna și astăzi.

Jurnalul lui Asachi (7)

Neculai SEGHEDIN

Jurnalul lui Asachi (7)

Puțină lume poate reproduce un vers din Asachi, sau un titlu din opera acestuia. Puțini dintre noi știm ce a făcut, de fapt, Asachi în cultura română. Cu toate acestea, Asachi are o mare valoare simbolică, este un bun național, un blazon al culturii noastre, fiind, pur și simplu, …Asachi!

Propovăduirea Evangheliei în patru timpi (II)

pr. Constantin STURZU

Propovăduirea Evangheliei în patru timpi (II)

Următoarea „mişcare”, cea de a treia, este cea mai delicată şi necesită multă îndrăzneală. Vedem că Hristos nu-l cruţă deloc pe acel tânăr evlavios şi râvnitor, ci îi pune în faţă o alegere mai mult decât incomodă: aceea de a-şi vinde averea, de a împărţi totul săracilor şi de a urma cu totul Fiului lui Dumnezeu. 

pulspulspuls

Bombiţa bombiţelor explodează cu stropi în politichia de Bahlui: nea Mihăiţă ar pohti hambasador!

Bombiţa bombiţelor explodează cu stropi în politichia de Bahlui: nea Mihăiţă ar pohti hambasador!

Una tare pe azi, stimaţi telespectatori: voi ştiţi care este ultimul zvon ce tropăie băţos prin politichia mâloasă de Bahlui de sar stropi murdari în toate derecţiile, inclusiv pe pereţii cei galbeni ai sediului proaspăt văruit din Podu Roş? 

Caricatura zilei

Drona cu bunătăți

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Credeti ca autoritatile au fost pregatite pentru prima zapada care a cazut in judetul Iasi in aceasta toamna?

vezi raspunsuri