Când trebuie să plăteşti comision la agenţia imobiliară şi când nu? Iată ce a păţit o ieşeancă la cumpărarea unui apartament!

sâmbătă, 17 septembrie 2022, 01:50
3 MIN
 Când trebuie să plăteşti comision la agenţia imobiliară şi când nu? Iată ce a păţit o ieşeancă la cumpărarea unui apartament!

O ieşeancă a încercat să scape de plata comisionului către o firmă de intermedieri imobiliare, cumpărând direct apartamentul prezentat de aceasta. Urmarea a fost un proces în care firma a cerut plata unei sume echivalând cu triplul comisionului, plus penalităţi.

 

Conform plângerii depuse de Better H&A SRL, firma încheiase în aprilie anul trecut un contract cu C.L.A., în temeiul căruia i-a prezentat un apartament. Ulterior însă, femeia încheiase un contract de vânzare-cumpărare direct cu proprietarul, evitând să plătească astfel comisionul de 3% cuvenit agenţiei. De cealaltă parte, C.L.A. a explicat că preţul cerut iniţial era prea ridicat, astfel încât nu a putut perfecta vânzarea prin agenţiei. Datorită însă intervenţiei unui cunoscut al proprietarului, acesta acceptase reducerea preţului, fapt ce i-a permis lui C.L.A. să cumpere apartamentul. Cum nu încheiase tranzacţia prin agenţie, nu vedea de ce ar trebui să-i plătească acesteia vreun comision. Nu semnase decât o fişă de vizionare, nu şi vreun contract cu agenţia, deci nu putea fi ţinută de prevederile acestuia. De altfel, imobilul era scos la vânzare şi pe site-urile de specialitate, iar în contract nu ar fi fost stipulată vreo clauză de exclusivitate şi confidenţialitate.

Nu de aceeaşi părere au fost şi magistraţii Judecătoriei. „Este fără dubiu faptul că pârâta a cunoscut că a contractat cu agenţia imobiliară în vederea vizionării unui imobil şi cumpărării acestuia, aspect ce rezultă şi din răspunsul la interogatoriu în care recunoaşte că a apelat la serviciile reclamantei. Apoi, nu se poate reţine că pârâta şi-ar fi însuşit exclusiv anexa unui contract (fişa de vizionare imobile), fără a-şi exprima acordul de a beneficia de serviciile agenţiei imobiliare”, au apreciat aceştia. Deşi femeia nega acest lucru, contractul cuprindea o clauză de exclusivitate, prin care clientul se obliga să nu trateze sau să încheie tranzacţia cu proprietarul prezentat fără acordul scris al agenţiei. Prin urmare, C.L.A. datora un comision de 6.571,05 lei.

Judecătorii nu au acceptat însă şi pretenţiile suplimentare ale agenţiei, respectiv plata unor penalităţi de întârziere şi a unei sume reprezentând dublul comisionului. Codul Civil prevede ca astfel de clauze să fie acceptate explicit. „Dacă în ce priveşte preţul contractului de intermediere, concretizat în comisionul solicitat de reclamantă, se poate concluziona că pârâta a avut reprezentarea acestuia şi şi-a însuşit obligaţia de plată, nu se poate aprecia în mod similar şi cu privire la cererile de despăgubire. În lipsa semnăturii pârâtei aplicate pe contract nu există certitudinea că aceasta a cunoscut şi a acceptat această modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului”, au conchis magistraţii. Soluţia lor nu a fost însă acceptată de C.L.A., care a atacat sentinţa cu apel. Acesta a fost înregistrat joi pe rolul Tribunalului.

Comentarii