Christina Ricci a devenit mamă pentru prima dată. Actriţa a născut un băieţel

sâmbătă, 09 august 2014, 16:31
1 MIN
 Christina Ricci a devenit mamă pentru prima dată. Actriţa a născut un băieţel

Actriţa americană Christina Ricci a devenit pentru prima dată mamă, după ce a născut în urmă cu câteva zile un băieţel.

Vedeta hollywoodiană, în vârstă de 34 de ani, confirmase în luna mai faptul că era însărcinată. Acesta este primul copil al actriţei cu soţul ei, directorul de imagine James Heerdegen.

Christina Ricci şi James Heerdegen s-au cunoscut în timpul filmărilor de la producţia de televiziune "Pan Am" din 2011. Cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii discrete, ce a fost organizată la New York în octombrie 2013.

Christina Ricci a fost logodită cu actorul Owen Benjamin şi a avut anterior relaţii cu actorii Chris Evans şi Adam Goldberg.

Mediafax

 

Comentarii