Cine sunt elevii ieșeni care au terminat Bacalaureatul cu 10. Unii rămân în țară, alții își iau bilete de avion

marți, 09 iulie 2019, 02:00
8 MIN

12 medii de 10 la bacalaureat. A 13-a medie de zece a fost obţinută în sesiunea pentru olimpici. „Ziarul de Iaşi“ i-a contactat pentru a le afla planurile de viitor. Mulţi dintre aceştia vor studia în UK sau Germania, dar sunt şi care vor rămâne în ţară

Elevii din judeţul Iaşi au obţinut 12 medii de 10 la bacalaureatul din această sesiune, cele mai multe medii de 10 la examenul de bacalaureat fiind obţinute de către elevii de la Colegiul Naţional, patru elevi reuşind să realizeze punctaj maxim. Umătorul liceu în ordinea numărului mediilor de 10 este Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“, unde trei elevi au reuşit să realizeze punctaj maxim, iar câte două medii de 10 au fost obţinute la Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu“ şi la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“. O medie de zece a fost obţinută şi de către un elev de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“.
 
De menţionat este că judeţul Iaşi mai are o medie de 10 obţinută la sesiunea pentru olimpici din luna mai, singura la nivel naţional, performanţa fiind realizată de un elev de la Colegiul Naţional din Iaşi. În ceea ce priveşte zeciştii din această sesiune a bacalaureatului, 8 dintre cei 12 au urmat profilul matematică-informatică, iar ceilalţi patru au urmat profilul ştiinţe ale naturii. De asemenea, doar trei dintre zecişti sunt băieţi, celelalte medii de 10 fiind obţinute de către fete.
 
Numărul de medii de 10, raportat la numărul de candidaţi
 
Chiar dacă la nivel naţional judeţul Iaşi este pe locul al III-lea la nivelul numărului de medii de zece, după Bucureşti şi Cluj, dacă comparăm numărul de medii maxime la numărul total de candidaţi înscrişi, atunci Iaşul nu mai stă atât de bine. Comparativ, judeţul Teleorman a obţinut 9 medii de 10, însă s-au înscris la examenul de bacalaureat 2.345 de candidaţi, comparativ cu 5.274 câţi au fost la nivelul judeţului nostru. Mai exact, la Teleorman, la fiecare 260 de elevi a fost înregistrată o medie de 10, comparativ cu o medie de 10 la fiecare 440 de elevi (sau la fiecare 405 de elevi dacă luăm în calcul media de 10 de la sesiunea pentru olimpici) la nivelul judeţului nostru. Raportat la rezultatele din această sesiune a bacalaureatului şi la numărul de candidaţi înscrişi, şi Botoşaniul stă mai bine decât Iaşul. La Botoşani, au fost înregistrate 7 medii de 10 la 2.865 de candidaţi, deci la fiecare 409 elevi a fost înregistrată o medie de 10.
 
Însă putem spune că stăm mai bine decât Bucureştiul, unde, la 14.875 de candidaţi înscrişi, au fost obţinute 32 de medii de 10, deci a fost înregistrată o medie de 10 la fiecare 465 de elevi. Clujul, care se află pe locul al II-lea la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul total de medii de 10, 14 candidaţi obţinând media maximă, a avut un număr de 4.225 de candidaţi înscrişi, deci la fiecare 301 de elevi a fost înregistrată o medie de 10.
 
Statistici la nivelul judeţului
 
La nivelul judeţului Iaşi, pe lista candidaţilor care au susţinut examenul de bacalaureat, figurează un număr de 5.274 de candidaţi, dintre aceştia trei fiind eliminaţi, iar 193 nu s-au prezentat, fie la toate probele, fie la una sau două dintre acestea. De asemenea, 1.199 de candidaţi nu au reuşit să obţină note sau medii de promovare, iar 3.878 de candidaţi au obţinut medii peste 6, deci au promovat bacalaureatul. Astfel, raportându-ne la numărul de candidaţi înscrişi, rata de promovare este de 73,5%. Ministerul Educaţiei Naţionale, în cadrul metodologiei, nu ia însă în calcul candidaţii care nu s-au prezentat. Astfel, conform Ministrului, procentul de promovare este 76,34%. Dintre cei care au promovat examenul de bacalaureat, 624 dintre aceştia au obţinut medii între 6 şi 6,99, între 7 şi 7,99 au obţinut 955 de candidaţi, iar cei mai mulţi, 1.205, au obţinut medii între 8 şi 8,99. De asemenea, un număr foarte mare de candidaţi, 1.080, au reuşit să obţină medii între 9 şi 9,99.
 
Doar elevii de la cinci unităţi de învăţământ din judeţ nu au avut niciun candidat respins, aceştia urmând cursurile la Colegiul Naţional, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu“, Liceul Teoretic „Miron Costin“ Iaşi şi Colegiul „R. Wurmbrand“. La polul opus, niciun candidat de la Liceul Tehnologic „P. Rareş„ din Târgu Frumos sau de la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret“ nu a promovat examenul, la „Petru Rareş„ fiind prezenţi 20 de candidaţi, iar la „Spiru Haret“, doi candidaţi. 
 
King’s College şi Oxford printre preferinţe
 
„Ziarul de Iaşi“ a reuşit să ia legătura cu o parte dintre cei 13 absolvenţi cu media 10 la bacalaureat şi să afle care sunt planurile lor pentru umătorii ani. O parte dintre cei intervievaţi doresc să studieze peste hotare şi sunt deja acceptaţi la şcoli de prestigiu din afara ţării. Astfel, de exemplu, Ioana Gopşa (foto)va pleca la Londra, la King’s College, unde va studia business management. Chiar dacă în ultimul an s-a concentrat mai mult pe studiu, Ioana a participat la mai multe competiţii sau întreceri de debating. Absolventa de 10 încă nu ştie dacă va alege să se întoarcă în ţară după terminarea studiilor sau va rămâne peste hotare. 
 
 
Tot la King’s College, însă în domeniul psihologiei, va studia şi Alexandra Jantuan (foto). Alexandra a fost membră a Asociaţiei INTERACT, organizaţie care realizează proiecte umanitare. De asemenea, nu ştie încă dacă va rămâne peste hotare după finalizarea studiilor sau se va întoarce în ţară, menţionând că doreşte să vadă ce oportunităţi va avea în viitor. 
 
 
 
 
 
 
 
 
Iustin Şurubaru (foto) a fost deja admis la Oxford, urmând să facă studiile în domeniul Fizicii. Nu îşi doreşte însă să rămână peste hotare, şi ar dori să se întoarcă în ţară şi să facă cercetare în domeniul Fizicii. Cu toate acestea menţionează că, în cazul în care în România nu i se vor oferi suficiente oportunităţi atunci va alege să rămână peste hotare.
 
 
 
 
Daria Turculeţ va studia Chimia în Marea Btritanie, la Oxford. Nu s-a pregătit în mod deosebit pentru bacalaureat, ci a învăţat constant în toţi anii de liceu. „La matematică ţin să-i mulţumesc domnului profesor de la clasă care a făcut din noi adevăraţi matematicieni, la chimie mi-a fost uşor fiind olimpică la nivel naţional şi îi mulţumesc doamnei profesor Iftode Daniela, iar la Limba română am făcut şi pregătire în particular“, explică absolventa.
 
 
 
Tot peste hotare îşi doreşte să studieze şi Ioana-Maria Popa, absolventa care a susţinut bacalaureatul în sesiunea pentru olimpici. Acesta îşi doreşte să studieze în Germania, în domeniul Chimiei, însă intenţionează să se întoarcă în ţară pentru a face cercetare. „Îmi doresc să mă întorc în ţară şi să fac cercetare aici. Deocamdată nu sunt suficiente proiecte de cercetare în ţară şi din acest motiv îmi doresc să plec, însă aş dori să mă întorc şi să încerc să schimb acest lucru pentru ca alţi absolvenţi să nu se afle în situaţia în care sunt nevoiţi să plece pentru a studia în cele mai bune condiţii“, mărturiseşte olimpica.
 
 
 
 
 
Nu toţi candidaţii cu media 10 din judeţul Iaşi vor studia peste hotare. Valentina Tatiana Nistor, absolventa Colegiului „Ibrăileanu“, vrea să urmeze cursurile Facultăţii de Farmacie de la Iaşi şi îşi doreşte să rămână în ţară. Mărturiseşte că nu s-a pregătit în mod deosebit pentru bacalaureat, ci doar cu ce a învăţat la orele de curs.
 
 
 
 
 
 
 
 
Robert Zămurcă îşi doreşte şi el să urmeze cursurile Universităţii de Medicină de la Iaşi, la Facultatea de Medicină generală. Chiar dacă nu îşi doreşte să plece din România, şi-ar dori să urmeze cursurile unui masterat peste hotare, care să îi ofere şansa să se specializeze mai bine.
 
 
 
 
 
Maria Petrovici este un alt viitor medic. Absolventa mărturiseşte că media de la bacalaureat „reprezintă încununarea unei perioade de intens efort intelectual şi spiritual. Nu pot spune că a fost foarte greu deoarece, pe toată perioada liceului, am încercat să fiu atentă şi constantă în tot procesul de învăţare.“ Ar dori să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină Generală la Iaşi, iar după absolvire să rămână în ţară.
 
 
 
 
 
 
Tot în ţară vrea să rămână şi Alexandra Popa, care îşi doreşte să urmeze cursurile Facultăţii de Fizică, iar apoi să facă cercetare. Nu s-a pregătit în mod special pentru bacalaureat decât la Limba română, matematica şi fizica fiind pasiunile sale. De asemenea, Alexandra a participat mai mulţi ani la competiţii naţionale şi internaţionale de fizică, unde a avut rezultate foarte bune.
 
 
 
 
Lista celor 13 elevi care au terminat cu media zece
 
1. Cartas I. Maria-Miruna – Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“
2. Gopşa G. Ioana – Colegiul Naţional
3. Jantuan A. Alexandra – Colegiul Naţional
4. Nistor M. Valentina Tatiana – Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu“
5. Petrovici M. Maria – Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu“
6. Poiată L. G. Maria – Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“
7. Popa C.G. Alexandra-Ioana – Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“
8. Şurubaru C. Iustin – Colegiul Naţional
9. Tuchiluş S. Vlad – Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“
10. Turculeţ D. Daria – Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“
11. Vînă C.P. Andreea-Mădălina – Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“
12. Zămurcă D. Robert – Colegiul Naţional
13. Popa Ioana Maria – Colegiul Naţional Iaşi – sesiunea bacalaureatului pentru olimpici
 
În GALERIA FOTO de mai sus, în legenda fiecărei poze, găsiți numele elevului și Colegiul pe care l-au terminat cu 10.

Comentarii