Ieşenii vor plăti cinci ani candidatura lui Chirica

joi, 05 octombrie 2023, 01:50
4 MIN
 Ieşenii vor plăti cinci ani candidatura lui Chirica

Problema lui Mihai Chirica este că vizează o nouă candidatură la primărie, aşa că acest tarif social nu poate creşte prea mult în an electoral. Pe de altă parte, nu voia să rişte să rămână fără fonduri într-o perioadă în care urmează cosmetizarea oraşului, aşa că a apelat la bănci. A vânturat o viitoare concesionare a serviciului de termoficare, ca şi cum la uşa Palatului Roznovanu doritorii ar sta la coadă. Cine să aibă soluţia magică să facă protecţie socială şi la final să scoată profit?

Un credit uriaş a trecut prin Consiliul Local ca trenul prin gară. Municipiul Iaşi se va îndatora pe 5 ani pentru a plăti încălzirea la iarnă. Doar că nu vor beneficia toţi ieşenii de această încălzire, ci numai 22.000 de familii, plus vreo 300 de agenţi economici, instituţii sau spitale. Primăria a constatat că mai are nevoie de 40 de milioane de euro pentru sezonul rece şi a lansat acest plan financiar disperat prin care să îşi asigure funcţionarea curentă cu un credit pe cinci ani. Adică în loc să ia bani de la bănci pentru dezvoltare, municipalitatea se împrumută pentru a furniza agent termic.

E limpede că s-a ajuns pe marginea prăpastiei şi din cauza unui management de supravieţuire şi aşteptând subvenţiile de la bugetul central. Problema vine din trecut şi e cunoscută: fuga ieşenilor din sistemul CET, raportul fiind acum de 4:1 în favoarea centralelor de apartament. O migrare justificată dacă ne amintim de toate necazurile din anii ’90, cu rău platnicii din asociaţii, robinetele deschise minute în şir pentru a se încălzi apa ori avariile dese din blocurile în care locatarii nu voiau să investească „la comun”. A fost un colaps generalizat în toată ţara, în multe judeţe dispărând complet sistemul centralizat. Regiile de termoficare din municipiile mari au pierdut masiv din clienţi ieşind din zona de rentabilitate. Administraţiile locale au început să injecteze bani cu nemiluita pentru a face să trăiască bolnavul aflat la terapie intensivă, iar când nu s-a mai putut, muribundul a fost abandonat. Falimentul CET-ului bântuie şi acum primăria ieşeană, lichidatorul umblând prin tribunale pentru a executa active în contul unor datorii „istorice” ce se apropie de 150 de milioane de euro. A urmat episodul Veolia care s-a terminat cu un „rest” de plată de vreo 12 milioane de euro pentru primăria ieşeană.

Revenirea sistemului de termoficare „la matcă” a fost, cum era de aşteptat, în trendul anilor din urmă. De la Palatul Roznovanu situaţia era prezentată în culori roz: primarul Mihai Chirica spera să dea lovitura cumpărând cărbune ieftin şi vânzând curent electric scump. Doar că a fost invers. Cărbunele achiziţionat anul trecut a costat în jur de 60 de milioane de euro, estimările cu termoficarea oraşului pentru un sezon (conform primarului) depăşind 100 de milioane de euro. O miză importantă în schema lui Chirica era producerea de energie electrică şi livrarea acesteia în sistemul naţional. Numai că preţul la energie a scăzut şi socoteala nu s-a mai potrivit. Ce cărbune să mai arzi când ai cumpărat cu 400 de dolari tona în toamnă, iar costul producerii energiei electrice la CET Holboca ieşea dublu faţă de cel din piaţă. Noroc că a venit subvenţia de la Guvern care a mai astupat din imensa gaură apărută în doar câteva luni. Dar sezonul 2023/2024 se anunţa critic pentru municipalitate, pe fondul unui vânt de „austeritate” dinspre Bucureşti. Şi atunci, de la centru s-a dat liber la împrumuturi pentru ungerea sistemelor de termoficare din ţară.

În momentul de faţă, banii cotizaţi la bugetul local de 80.000 de familii din Iaşi, care nu au nicio legătură cu CET-ul, vor ajunge într-o gaură neagră. Dacă până acum se luau fonduri de la bugetul central, măcar acum e o afacere internă. O mare ciudăţenie e în Capitală unde populaţia plăteşte o treime din preţ (347 lei/gigacalorie), deşi veniturile din Bucureşti sunt peste media naţională. La polul opus se remarcă Oradea, unde administraţia acoperea anul trecut doar 15%, chiar dacă preţul de producţie era de numai 441 lei în urma investiţiilor şi a faptului că sunt peste 70.000 de clienţi. Acolo, cetăţeanul plătea 373 de lei, iar primăria îl ajuta cu numai 68 de lei. E adevărat că dintre oraşele mari, doar Craiova mai are o subvenţie sub 30% din costul real, populaţia cotizând în jur de 500 de lei. Ieşenii au achitat anul trecut doar 245 de lei pe gigacalorie, la care se adaugă 140 de lei subvenţie. Surprinde preţul neverosimil de mic de la Iaşi, în condiţiile în care afacerea produce pierderi enorme. De altfel, când s-au retras, francezii de la Veolia au arătat că tariful nu reflectă condiţiile pieţei, mai ales că numărul clienţilor era în scădere. Primarul a anunţat săptămâna trecută noi tarife, dar acestea nu au apărut încă.

Problema lui Mihai Chirica este că vizează o nouă candidatură la primărie, aşa că acest tarif social nu poate creşte prea mult în an electoral. Pe de altă parte, nu voia să rişte să rămână fără fonduri într-o perioadă în care urmează cosmetizarea oraşului, aşa că a apelat la bănci. A vânturat o viitoare concesionare a serviciului de termoficare, ca şi cum la uşa Palatului Roznovanu doritorii ar sta la coadă. Cine să aibă soluţia magică să facă protecţie socială şi la final să scoată profit? În tot acest timp, cu banii pierduţi în sistemul centralizat se puteau realiza investiţii de care toţi cei 300 de mii de ieşeni au mare nevoie.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii