Încă o mănăstire din Moldova în care se distribuie materiale anti-vaccinare

miercuri, 03 noiembrie 2021, 02:59
2 MIN
 Încă o mănăstire din Moldova în care se distribuie materiale anti-vaccinare

Un medic, care predă şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, ne-a contactat după materialul de ieri, în care am prezentat faptul că la Mănăstirea Golia din Iaşi se distribuiau pliante anti-vaccinare. Acesta susţine că a identificat o situaţie similară în urmă cu aproximativ o lună la Mănăstirea Cămârzani, din apropiere de Fălticeni, aflată tot sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

„Merg des acolo şi maicile, ştiu din povestirile altora şi din experienţa mea, că sunt de treabă. Dar când am mers ultima oară, în construcţia mică din dreapta, cum te uiţi spre Biserică, unde se preiau pomelnice, maica de acolo mi-a dat «literatură» după ce am lăsat un pomelnic. Am plecat dezgustat…”, a povestit acesta.

Consultând fotografiile puse la dispoziţie de medic, este vorba despre acelaşi ziar, care avertizează că vaccinurile sunt experimentale şi promite adevăruri despre „noul vaccin ARN Covid-19 mărturisit de oameni de ştiinţă şi duhovnici cu frică de Dumnezeu”.

Medicul spune că i-a explicat măicuţei că predă la UMF şi că cele prezentate în publicaţia respectivă nu sunt fapte reale, dar nu a avut succes în încercarea de a o convinge.

„Cum stai la geamul unde preia pomelnice, în stânga jos sunt nişte dulapuri. De acolo mi-a scos «materialul». Dacă merge acolo orice fel de inspecţie de la Mitropolie sunt convins că le vor găsi cu uşurinţă. Nu spun asta ca să ponegrim biserica, trebuie să dăm ocazia mecanismelor interne să regleze astfel de situaţii”, a mai precizat acesta.

Încurajăm în continuare cititorii să ne semnaleze dacă au mai descoperit astfel de situaţii, cu privire la răspândirea de materiale cu informaţii vădit eronate despre campania mondială de vaccinare anti COVID-19. În momentul de faţă există un dosar penal la nivel naţional, după ce mai multe persoane au fost depistate distribuind astfel de ziare în judeţe din ţară.

Comentarii