vineri, 01.07.2022
Pentru a-și putea pronunța verdictul într-un caz de braconaj, magistrații Curții de Apel au trebuit să studieze prețurile peștelui proaspăt pe piața ieșeană. Unul dintre braconieri a contestat nu atât pedeapsa dată de prima instanță, ușoară de altminteri, cât valoarea daunelor civile datorate păgubitului, nici ea foarte însemnată.
În noaptea de 31 martie spre 1 aprilie a anului trecut, trei botoșăneni au venit pe marginea unei bălți din Deleni. Gheorghe Murariu, Petru Arpinte și Dumitru Aramă au pescuit cu o plasă monofilament, interzisă în România, o cantitate estimată inițial de 150 kg novac și caras. Au fost interceptați însă pe malul lacului de paznici și poliție. Pentru moment, au reușit să scape, după ce au bruscat un polițist, dar au fost reținuți a doua zi și trimiși în judecată pentru furt calificat în circumstanțe agravante și ultraj. Arpinte a fost condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare, pentru Aramă, pedeapsa stabilită a fost de 9 luni de închisoare, iar în cazul lui Murariu, de un an de închisoare. În cazul tuturor, executarea pedepsei a fost suspendată, dar au primit și câte o amendă penală de 1.800 de lei. În plus, le-a fost imputată și valoarea peștelui capturat.
Plata daunelor materiale a reprezentat punctul central al dezbaterilor în cadrul apelului declarat de Arpinte împotriva sentinței Judecătoriei Hârlău. Acesta a contestat acțiunea civilă formulată de administratorul bălții, afirmând că acesta nu demonstrase că peștele îi aparținea și nici că valoarea lui ar fi fost într-adevăr aceea. Administratorul bălții solicitase plata a 108,5 kg de novac a 12 lei kilogramul și a 14,6 kilograme de caras a 15 lei kilogramul. Pentru a justifica acest preț, administratorul bălții prezentase detalii cu privire la peștii capturați de braconieri, de la anul în care a fost cumpărat puietul, speciile cărora le aparținea, prețul achitat, cât cântărea fiecare puiet, până la evoluția creșterii în greutate a peștilor. Ca urmare, magistrații Curții de Apel nu au pus la îndoială cine era proprietarul de drept al peștilor.
„Acele valori (de 12 lei/kg de novac, respectiv 15 lei/kg de caras) nu au fost contestate de inculpat nici în faza de urmărire penală şi nici în faza de judecată în primă instanță, și nici nu sunt vădit disproporționate față de prețurile practicate în mod obișnuit în magazinele cu specific perscăresc. Astfel, la dosarul cauzei nu s-au administrat probe în contradovadă din care să rezulte că preţul per kilogram al peştelui ar fi fost în realitate altul sau că de fapt persoana vătămată nu ar fi suferit niciun prejudiciu deoarece ar fi dat drumul peştelui înapoi în iaz sau l-ar fi valorificat imediat după săvârşirea faptelor”, au conchis judecătorii, care au decis respingerea apelului declarat de Arpinte.
Cuvinte cheie: + judecatori, caras, novac
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cât de importante sunt gazele din Marea Neagră pentru România? Analiză AFP
Armata ucraineană acuză Rusia că a lansat bombe cu fosfor asupra Insulei Şerpilor
Tenismenul John Isner a stabilit un nou record de aşi: 13.729
Belgianul Yves Lampaert a câştigat prima etapă a Turului Franţei
Un tânăr depistat drogat, a facut scandal poliţiştilor de la Rutieră (VIDEO)
Atacul ruşilor asupra Odesei a luat 21 de vieţi. A fost bombardata o clădire de apartamente
U Craiova 1948 a reclamat clubul Kisvarda la FIFA. Totul are legătură cu Dominik Kovacic
Novak Djokovic s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon
Alunecare uriaşă de teren: cel puţin 20 de persoane au murit, iar alte 10 au dispărut
Acţiunea "Năvodul" a poliţiştilor de la Biroul Rutier Iaşi (FOTO/VIDEO)
Nicolae Ciucă: SUA rămân cel mai apropiat aliat militar al nostru (VIDEO)
Numele de familie va putea fi schimbat în Franţa fără un motiv întemeiat
Albania vrea bază NATO la Marea Adriatică. Declaraţii de ultimă oră!
Norvegia susţine că va dona Ucrainei în următorii doi ani aproape un miliard de euro
Comisia Europeană se aşteaptă la o recoltă mai mică de grâu, dar la exporturi record
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat. Poţi muri în cinci ore!
Fotbal: LPF va primi mai mulţi bani din drepturile TV ale SuperLigii începând cu anul 2024
ANPC a început verificarea companiilor aeriene Wizz Air şi Ryan Air. Peste 600 de sesizări
Variantă PSD la Agricultură: deputatul Florin Barbu, zis „Busi”, fost om de încredere al lui Vâlcov
Nou record de inflație în Europa, după ce războiul a aruncat în aer prețul alimentelor
Necesitatea sistemului de ventilație: ce ar trebui să știi (P)
FMI recomandă României taxă pentru bogați şi eliminarea facilităților din IT
Iaşi: S-a afişat ierarhia elevilor după mediile de admitere la liceu. VEZI AICI
Estimările ZDI - Mediile de admitere la colegiile de elită ieşene. Creştere cu 10-20 de sutimi
”Regina dispărută a criptomonedelor”, pe lista FBI a celor mai căutate persoane din lume
400 €, șpagă cerută de la pacienți de un medic din Timișoara. Familia lui câștiga peste 100.000 €/an
Ungurii pun cu 70 de litri mai multă motorină decât românii cu salariul minim. Polonezii cu 90
Dîncu dispune anchetă după imaginile cu soldați care învață copiii să tragă cu mitraliera
Vrei să devii pompier? Zeci de locuri scoase la concurs în Iaşi
Scandal sexual în guvernul britanic: Un conservator a atins „nepotrivit” doi bărbaţi
(VIDEO) Dacă tot a fost ales Iașul ca destinație turistică 2022, iată ce pot vizita turiștii aici
(VIDEO) Bătaie cu pumnii și picioarele între doi șoferi din Galați. O mașină a fost vandalizată
Transport gratuit tur-retur și intrare liberă pentru ieșenii care participă la AGRIVENTURA (P)
O bătrânică a zguduit un bloc în Botoșani. Voia să facă un ceai
Încă șase elevi cu media 10 la bacalaureat la nivelul județului Iași!
(VIDEO) Un elicopter militar întâlneşte 3 OZN-uri! Imaginile lansate în premieră de US Navy
Piscina naturală, cu apă termală, minunea turistică a lumii, de văzut în Grecia
Cresc din nou ratele la credite. Ratele legate de ROBOR sunt mai mari cu jumătate față de astă-iarnă
Alexandru LĂZESCURăzboiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I) |
Alexandru CĂLINESCUMistica secretului |
Neculai SEGHEDINArte şi meserii |
Radu POPESCUPatologia şi puţinătatea intelectuală |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.