O fetiţă de la Liceul Special din Tg Frumos a decedat după ce a căzut pe scări

luni, 16 decembrie 2019, 11:11
2 MIN
 O fetiţă de la Liceul Special din Tg Frumos a decedat după ce a căzut pe scări

O fetiţă nevăzătoare de opt ani a decedat în această dimineaţă la Spitalul de Neurochirugie Iaşi. Ea a fost internată ieri când a căzut pe scările Liceului Special Moldova din Târgu Frumos, de la etajul al II-lea. Fetiţa era elevă în clasa pregătitoare fiind nevăzătoare. Inspectoratul Şcolar şi Poliţa fac cercetări în acest caz. Sunt vizaţi pedagogul care era de serviciu şi directorul unităţii şcolare. Poliţa a deschis un dosar de urmărire în acest caz. Contactaţi telefonic, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi au menţionat că deocamndată nu există un rezultat al anchetei, însă sunt efectuate cercetări încă de la prima oră a dimineţii.  „De la prima oră am fost într-o comisie de cercetare în şcoală pentru o cercetare preliminară a ceea ce s-a întâmplat la Liceul Special din Târgu Frumos. Sunt în acest moment două comisii care îşi desfăşoară activitatea, comisii de verificare. Este vorba de o comisie care este orientată spre cercetarea disciplinară a pedagogului care răspundea de fetiţă ieri în intervalul de timp în care s-a întâmplat accidentul, iar a doua comisie este orientată spre cercetarea disciplinară a directorului unităţii de învăţământ”, au menţionat reprezentanţii ISJ Iaşi. În ceea ce priveşte concluziile, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean nu se pot pronunţa încă, subliniind că „deocamdată demersul este în desfăşurare”. De asemenea, la întrebarea dacă sunt camere de supraveghere, reprezentanţii Inspectoratului au declarat că „există camere de supraveghere, a fost înregistrat episodul şi este pus la dispoziţia celor care efectuează cercetărea”. „Ziarul de Iaşi” a încercat să contacteze telefonic şi directorul unităţii de învăţământ, însă până la această oră nu a fost obţinută o reacţie din partea acestuia.

Comentarii