Pensia specială nu mai e destul – Un agent pensionat anticipat la Iași și-a cerut și norma de hrană. Ce a decis instanța

marți, 07 mai 2024, 03:00
3 MIN
 Pensia specială nu mai e destul – Un agent pensionat anticipat la Iași și-a cerut și norma de hrană. Ce a decis instanța

Ieșit la pensie după un accident căruia îi căzuse victimă, un fost agent al Penitenciarului Iași a cerut să i se acorde în continuare norma de hrană și cea pentru echipament pe care le primea în timpul activității.

El a invocat faptul că ar fi fost obligat să se pensioneze de urmările accidentului. De cealaltă parte, Biroul Asigurătorilor a încercat să demonstreze că fostul agent nu vrea decât să profite nemeritat de o conjunctură favorabilă.

În plângerea adresată Judecătoriei, Cătălin S. a arătat că în iunie 2019 fusese victima unui accident pe DE 581, când un VW intrase pe contrasens, lovind frontal autoturismul Hyundai în care se afla agentul cu familia sa. Șoferul vinovat murise în accident, iar Cătălin S. fusese grav rănit. La sfârșitul lui 2020, agentul se pensionase, el afirmând că faptul se datorase pierderii capacității sale de muncă. Acum, cerea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule (BAAR) să-i achite suma de 22.600 lei reprezentând norma de hrană și drepturile de echipament pe 19 luni, respectiv de la data pensionării până la data introducerii acțiunii în instanță. De asemenea, el a cerut obligarea BAAR la plata unei prestații lunare echivalente cu cele două drepturi până la împlinirea vârstei de 60 de ani. Practic, BAAR ar fi trebuit să-i asigure lunar un supliment la pensie de 1.191 lei, echivalentul normei de hrană și a drepturilor de echipament.

Pretențiile fostului agent au fost respinse ferm de reprezentanții BAAR. Aceștia au arătat că în urma accidentului, Cătălin S. avusese nevoie de 8 luni de îngrijiri medicale, leziunile provocându-i o deficiență funcțională medie, fără a rămâne însă cu vreo infirmitate și fără ca viața să-i fi fost pusă în pericol. Pentru vătămarea corporală suferită, fusese despăgubit cu suma de 720.000 lei ca daune morale. În privința pretențiilor bănești, reprezentanții BAAR au arătat că norma de hrană de 1.020 lei lunar și drepturile de echipament de 171 lei lunar nu reprezentau drepturi salariale, ci erau acordate în considerarea activității prestate de polițiști. După pensionare, nemaiîndeplinind funcția publică, nu mai avea nevoie de echipament și nimeni nu mai era obligat să-i plătească mâncarea. De altfel, agentul se pensionase la începutul lui 2021, la un an și jumătate de la accident, pur și simplu pentru că îndeplinea condițiile legale, nu pentru că ar fi fost incapabil să-și mai exercite atribuțiile. Beneficia de o pensie de 5.322 lei, egală cu solda avută în timpul activității și era vorba de o pensie normală, nu una de invaliditate, cum s-ar fi întâmplat dacă într-adevăr nu ar mai fi putut munci.

Argumentele BAAR au fost acceptate de magistrații Judecătoriei. În plus, aceștia au constatat că fostul agent nu demonstrase legătura dintre accidentul auto și obligația pensionării anticipate. Agentul putea să fi rămas în activitate, dar preferase să se pensioneze. Acțiunea lui Cătălin S. a fost respinsă ca neîntemeiată. Sentința a fost însă contestată de petent, procesul urmând să se reia în fața Tribunalului.

Comentarii