Primăria a vândut o bucată dintr-un cunoscut monument istoric central pe mâna unor funcţionari neatenți. Acum pierde proces după proces

Ca administrator al SC Edelweiss SRL, Dumitru L. închiriase în 1994 de la fosta regie autonomă Locuinţa, unitate care administra fondul locativ al Primăriei şi spaţiile comerciale deţinute de aceasta, o sală de jocuri mecanice situată pe bulevardul Ştefan cel Mare. Spaţiul se afla situat la parterul construcţiei-plombă lipită de palatul Braunstein. Din 1996, chiriaşii spaţiilor comerciale de stat au primit dreptul de a le cumpăra, iar în 1998 Consiliul Local ieşean a adoptat regulamentul necesar. Dumitru L. a profitat de ocazie şi a cerut să îi fie vândut spaţiul comercial luat cu chirie. A fost efectuată o evaluare a acestuia, care a stabilit pentru spaţiul de 51 mp un preţ de 460 milioane lei. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de Primărie cu Edelweiss SRL în 2000 a făcut însă referire la o suprafaţă totală de 75,24 mp, fiind inclusă şi o magazie situată în curtea interioară, lipită de palatul Braunstein. Preţul contractului încheiat după 7 luni a fost de 535,6 milioane lei, sumă echivalentă la acea dată cu aproximativ 29.700 dolari.

Timpul a trecut, fără ca tranzacţia să ridice vreo problemă. În 2005, Edelweiss SRL a intabulat spaţiul de 51 mp, iar în 2019, a cerut înscrierea în cartea funciară şi a magaziei. În aceeaşi perioadă însă, municipalitatea demarase proiectul de reabilitare a Palatului Braunstein, iar chiriaşii din acesta au început să fie mutaţi în alte spaţii. Magazia deţinută de Edelweiss SRL făcea corp comun cu palatul, iar angajaţii municipalităţii au desfiinţat-o, pur şi simplu, fără să-şi mai pună problema că ea avea alt proprietar. De aici, un lung şir de reclamaţii şi procese.

În iunie 2020, Primăria a cerut în instanţă constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu două decenii mai înainte. Concret, funcţionarii municipalităţii îşi dăduseră seama că expertiza viza doar spaţiul comercial propriu-zis şi dependinţele acestuia, în suprafaţă totală de 51 mp, dar contractul fusese încheiat pentru spaţiu şi magazie, în suprafaţă totală de 75 mp. Or, afirmau reprezentanţii municipalităţii, vânzarea monumentelor istorice este interzisă. Cum Palatul Braunstein era monument istoric, iar magazia, parte componentă a sa, vânzarea aceasta era nulă de drept. De altfel, Primăria, în calitate de proprietar, nici nu-şi exprimase acordul de a vinde magazia, aspect demonstrat de faptul că expertiza vizase evaluarea a doar 51 mp, fără magazie.

De cealaltă parte, administratorul Edelweiss SRL a arătat că avea un contract de vânzare-cumpărare perfect în regulă, întocmit chiar de municipalitate. Primăria îi ocupase însă abuziv magazia, iar acum încerca să găsească o justificare legală. Ar fi putut să-l cheme pe Dumitru L. la o negociere, pentru a-i da alt spaţiu în loc sau pentru a răscumpăra pur şi simplu magazia, dar acest lucru nu se întâmplase.

În analiza dosarului, magistraţii Judecătoriei au constatat că vânzarea spaţiului comercial avusese la bază ultimul contract de închiriere, încheiat între Edelweiss şi municipalitate în 1998. Acesta viza o suprafaţă totală de 75 mp, inclusiv magazia aflată în litigiu. Faptul că prin expertiză se făcuse o evaluare doar a valorii spaţiului comercial propriu-zis nu avea relevanţă. Primăria nu putea invoca faptul că nu-şi dăduse consimţământul pentru vânzare. Conform legii, „consimţământul nu este valabil atunci când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol”. Nu se putea afirma că Dumitru L. obligase prin forţă Primăria să-i vândă şi magazia. Nici nu se demonstrase falsificarea vreunui act pentru a se putea vorbi de dol, adică de înşelăciune. În ce priveşte eroarea, dacă exista vreuna, ea nu putea fi invocată, pentru că nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obţine un drept. „Procesul vânzării către pârât a suprafeţelor încheiate a fost tratat cu lejeritate, avându-se în vedere în mod exclusiv înscrisurile depuse în susţinerea procesului de vânzare, fără a depune eforturi pentru identificarea exactă a bunurilor ce urmează a fi vândute. Nu sunt îndeplinite condiţiile erorii, în cauză eroarea nefiind una scuzabilă, situaţia din prezent fiind cauzată de lipsa de diligenţă a reclamanţilor în gestionarea modalităţii de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare a unor spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă”, au explicat judecătorii. În plus, magazia în sine nu era monument istoric, ci doar era lipită de palatul Braunstein. Era o simplă magazie, aflată în circuitul civil ca un imobil oarecare.

Decizia Judecătoriei de respingere a plângerii Primăriei a fost contestată de municipalitate în faţa Tribunalului. Aici, reprezentanţii Primăriei au afirmat că atâta vreme cât magazia nu făcuse obiectul evaluării, însemna că banii plătiţi de Dumitru L. vizaseră doar spaţiul comercial propriu-zis. Diferenţa dintre preţul stabilit prin evaluare pentru 51 mp şi cel plătit efectiv pentru 75 mp se datora deprecierii leului, nereprezentând costul magaziei. Într-adevăr, atât evaluarea de 460 milioane lei, cât şi preţul final, de 535,6 milioane lei echivalau cu 29.700 dolari.

Argumentul a fost respins însă de magistraţii Tribunalului. El ar fi trebuit invocat încă din faţa Judecătoriei pentru a putea fi luat în calcul. De lipsa consimţământului tot nu putea fi vorba. Nu se putea considera că singurul act care stătea la baza acordului de voinţă ar fi fost expertiza, făcută pentru doar 51 mp. Expertiza fusese urmată de un referat de evaluare şi de un contract de vânzare-cumpărare de care Primăria nu putea spune că au fost eronate. Apelul municipalităţii a fost respins, dar Primăria mai are şansa recursului. (Alex ZĂNOAGĂ)