Procurorii au închis dosarul: marocanul criminal de la Roua, trimis la judecată

sâmbătă, 07 mai 2022, 01:50
3 MIN
 Procurorii au închis dosarul: marocanul criminal de la Roua, trimis la judecată

Studentul marocan bănuit că şi-ar fi ucis un compatriot şi pe iubita româncă a acestuia a fost trimis în judecată. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal au înaintat instanţei rechizitoriul prin care Ahmed Sami el-Bourkadi este acuzat de omor calificat, dar şi de furt calificat sau acces ilegal la un sistem informatic. Trimiterea rechizitoriului în instanţă înseamnă însă doar că procurorii consideră că şi-au terminat treaba, nu că va începe şi judecata propriu-zisă. Probele strânse de procurori urmează să fie analizate de judecătorul de cameră preliminară, care poate decide începerea judecăţii sau, dimpotrivă, înapoierea dosarului la Parchet, pentru refacere şi completare.

 

Pe 10 decembrie anul trecut, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie au intrat în casa din Moara de Vânt închiriată de Youssef Ajniyah, student la UMF şi în care acesta locuia împreună cu iubita sa, Vanessa Burlacu. Oamenii legii fuseseră alertaţi de rudele studentului, alarmate de faptul că acesta nu ajunsese la Bruxelles, unde era aşteptat. Intraţi în casă, poliţiştii au descoperit o scenă îngrozitoare.

Studentul şi iubita sa fuseseră ucişi cu zeci de lovituri de cuţit. Pe trupul fetei aveau să fie descoperite 33 de răni, iar pe cel al lui Ajniyah, 17. Interiorul locuinţei fusese incendiat, fără însă ca focul să se extindă mult. Telefoanele mobile ale victimelor dispăruseră, iar arma crimei nu a fost de găsit nici atunci şi nici ulterior. Se contura o dublă crimă, urmată de incendierea locului faptei în vederea ştergerii urmelor.

Principalul suspect pentru dubla crimă a fost, din primul moment, Ahmed Sami el-Bourkadi, coleg de grupă şi prieten cu Ajniyah. Acesta apărea pe înregistrările făcute pe 8 decembrie de camerele video din zonă atât îndreptându-se spre casa victimelor, cât şi plecând de acolo. Faptul că tânărul se prezentase la spital în acea seară pentru îngrijirea unei tăieturi la mâna dreaptă a provocat suspiciuni suplimentare.

La locul crimei au fost găsite urme ale unor pantofi similari cu cei purtaţi de el-Bourkadi, ca şi urme ADN ale acestuia. Imediat după producerea crimei, acesta părăsise România. Arestat în lipsă şi dat în urmărire, a fost ulterior reţinut în Italia. Îşi răsese barba şi mustăţile pe care le purta de obicei. De la aducerea în ţară, el a fost ţinut în arest preventiv, procurorii solicitând lunar prelungirea arestului. Cererile procurorilor au fost aprobate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, acesta respingând contestaţiile repetate depuse de apărătorul suspectului. O ultimă contestaţie împotriva arestului preventiv va fi judecată luni de Tribunal.

Studentul a negat în permanenţă comiterea crimelor de care a fost acuzat. Urmele din ADN-ul său găsite la faţa locului erau fireşti, câtă vreme era prieten cu Youssef Ajniyah, vizitându-l pe acesta şi în seara crimelor. Urmele de pantofi nu aveau nimic deosebit, fiind o marcă răspândită. Se rănise la mâna dreaptă într-un grilaj.

Plecarea din ţară nu avea nicio legătură cu crima, fiind doar o excursie programată cu mult timp înainte. În ce măsură procurorii au avut dreptate în a-l acuza pe el-Bourkadi sau dimpotrivă, au greşit grav, adevăratul ucigaş fiind liber, urmează să decidă judecătorii. Trimiterea rechizitoriului în instanţă de către procurori s-a făcut sub presiunea timpului. Conform legii, în faza de urmărire penală, suspectul nu poate fi ţinut în arest preventiv mai mult de 6 luni. Dacă acest termen este depăşit, el trebuie pus în libertate, putând fi impuse alte măsuri de siguranţă, precum controlul judiciar. Odată dosarul ajuns însă în camera preliminară, arestul preventiv poate fi prelungit, chiar pe toată durata eventualului viitor proces.

Comentarii