Punct final în procesul managerului de la Spitalul de Infecţioase

vineri, 18 septembrie 2020, 01:50
2 MIN
 Punct final în procesul managerului de la Spitalul de Infecţioase

Ultimul termen de judecată al dosarului în care doctoriţa Carmen Dorobăţ, manager al Spitalului de Boli Infecţioase, a fost judecată pentru luare de mită a avut loc, ieri, la Curtea de Apel Iaşi. Dorobăţ a fost condamnată în primă instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce soţul ei, Gheorghe Dorobăţ, la 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare. 

Ieri, judecătorii au anunţat data sentinţei definitive: 1 octombrie. Soţii Dorobăţ, care nu au recunoscut faptele, au fost judecaţi în acest caz încă din 2015, ei fiind şi arestaţi, pentru o perioadă. Potrivit rechizitoriului, în perioada iunie-iulie 2014, Carmen Dorobăţ ar fi cerut şi primit suma totală de 5.400 de euro, de la 57 de studenţi de la Facultatea de Medicină Dentară. „Această sumă de bani a fost remisă inculpatei în mod direct de către studenţi sau prin intermediul unora dintre ei (în numele lor), pentru a-i promova pe aceştia la probele practice şi teoretice ale examenului respectiv şi pentru a le acorda note de promovare de 8 şi 9 în absenţa unei evaluări obiective a tezelor de examinare şi a acordării calificativelor pe baza evaluării obiective“, au precizat procurorii.

Aceste informaţii au fost obţinute de anchetatori ulterior reţinerii celor doi soţi, în baza unor denunţuri şi declaraţii semnate de foştii studenţi ai soţilor Dorobăţ. În ceea ce priveşte sesiunea din ianuarie 2015, anchetatorii au precizat că, între 6 şi 30 ianuarie, Gheorghe Dorobăţ ar fi pretins direct sau prin intermediul soţiei câte 100 de euro de la 67 de studenţi de-ai săi, din anul III. După ce a fost eliberată din arest, Carmen Dorobăţ s-a întors în funcţia de manager al Spitalul de Boli Infecţioase, funcţie de pe care a şi fost condamnată, în primă instanţă.

 

 

Comentarii