Şcolile închise şi activităţile culturale suspendate în comuna de unde provine primul român infectat cu coronavirus

joi, 27 februarie 2020, 10:27
1 MIN
 Şcolile închise şi activităţile culturale suspendate în comuna de unde provine primul român infectat cu coronavirus

Cursurile şcolilor din comuna Prigoria, precum şi activităţile culturale şi sportive au fost suspendate de Prefectura Gorj, ca urmare a depistării primului caz de coronavirus de pe teritoriul României. Cursurile sunt suspendate pentru realizarea dezinfecţiei. Anunţul a fost făcut joi dimineaţă de prefectul Ion Rujan, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că, la nivelul judeţului, s-a desfăşurat o amplă anchetă epidemiologică pentru identificarea persoanelor care au intrat în contact direct cu italianul depistat cu coronavirus, care s-a aflat în judeţ până pe 22 februarie. Cele 13 teste în cazul persoanelor care au intrat în contact direct au fost negative, a precizat Rujan, adăugând că bărbatul depistat pozitiv a avut contact indirect cu italianul.

Primul caz de infecţie cu coronavirus de pe teritoriul României a fost confirmat oficial joi seară, a declarat Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, pentru HotNews.ro. Este vorba despre un bărbat din judeţul Gorj, ce a intrat în contact cu italianul diagnosticat cu coronavirus care a vizitat recent România. Bărbatul din Gorj a fost plasat izolat şi a fost transportat la Institutul Matei Balş din Bucureşti, unde va fi tratat. Starea bărbatului nu este gravă în acest moment, a precizat Raed Arafat.

Comentarii