marti, 19.03.2024
Nelu Tătaru, consilierul pe sănătate al lui Florin Cîţu, a afirmat că luna octombrie va fi una grea, dar România nu a ajuns în vârful valului 4, precizând că dacă anul trecut 5% din cazuri ajungeau la Terapie Intensivă, în acest an 10% din cazuri merg la ATI.
„Avem o lună octombrie grea, nu suntem în vârful valului 4. Încă avem o transmitere comunitară accentuată. (…) Anul trecut făceam o analiză şi vedeam că 5% din cazuri ajung la Terapie Intensivă, anul ăsta vedem că în jur de 10% din cazuri ajung la Terapie Intensivă. Anul trecut spuneam că transmiterea se face exagerat de mult, dar nu putem vizualiza, anul acesta suntem în aceeaşi paradigmă, dar în condiţiile în care lumea priveşte cu mai multă relaxare”, a transmis fostul ministru al Sănătăţii.
Întrebat dacă ar susţine o carantină de două săptămâni în toată România, Nelu Tătaru a răspuns: “Dacă aş şti că ajung două săptămâni, da, dar nu ajung două săptămâni. Fiecare transmitere se află în diferite stadii de boală. În condiţiile în care nu suntem în 2020 şi nu rămânem la îndemâna lockdown-ului, avem nişte restricţii pe care le-am impus de anul trecut pe care nu le verifică nimeni şi nu ia nimeni măsuri dacă nu se respectă. (…) Avem şi foarte multă neimplicare în acest moment”.
Aflați amănunte de pe ziare.com.
Cuvinte cheie: + tătaru, vârful valului patru, carantină
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
NATO îşi construieşte în România cea mai mare bază din Europa, la Marea Neagră
Din ce cauză a murit Konstantin Koltsov, iubitul Arinei Sabalenka
Macron anunţă la Marsilia lansarea unei "operaţiuni fără precedent" împotriva traficului de droguri
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, propuşi coordonatori politici ai campaniei PSD-PNL pe Capitală
Energia solară și cea eoliană nu sunt gratis. Un expert explică de ce
”Dacă vrem pace, trebuie să ne pregătim de război”, pledează Charles Michel într-un editorial
Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, adus în România din Germania
Riscul unui război nuclear se află la ”cel mai înalt nivel” de zeci de ani, avertizează Guterres
O companie cu afaceri de 155 milioane euro în 2023 vrea să deschidă un magazin la Iași
Un nou hotel, de 4 stele, va fi construit la Iași, în Păcurari. Încep lucrările anul acesta?
Ministrul Mediului: În România, la fabrica Ford, se va produce curând primul autoturism electric
Cârnaţii din topor vor fi protejaţi în UE. Urmează ”Carnea afumată la garniţă din Vâlcea”
Trump incapabil să garanteze plata celor 454 de milioane de dolari pentru fraudă (avocaţi)
Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia vor da filmări intime"
Produse din hârtie: Esențiale în igiena și confortul zilnic (P)
Numărul trei din Hamas a fost ucis de o operaţiune israeliană, afirmă SUA
Idei de cadouri pentru cei dragi - Cum să îi surprinzi plăcut! (P)
Revine zăpada la Iaşi? Lapoviță sau ninsoare în mare parte din țară, până joi seară
Fosta actriţă porno Stormy Daniels îşi prezintă versiunea privind relaţia cu Trump
Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |