Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Transelectrica, monopol de stat, a avut pierderi de șase milioane de lei, în 2021. În 2020, realizase un profit net de 145 milioane lei. Potrivit companiei, pierderile din 2021 s-au datorat exploziei prețurilor la energie pentru consum propriu.
Transelectrica a avut pierderi în 2021
„Imprevizibilitatea pieței s-a manifestat prin creșterea accentuată și rapidă a prețurilor, în contextul creșterii prețului certificatului de emisii de carbon, al unui nivel al capacităților de producere a energiei electrice insuficient pentru a înlocui producția bazată pe combustibili fosili, în special pe cea pe cărbune, în contextul liberalizării pieței, a lipsei concurenței producătorilor și a concurenței furnizorilor pentru cumpărarea de energie, pentru a-și putea îndeplini contractele cu numeroșii clienți ce au optat pentru piața liberă”, susține compania.
Transelectrica este deținută de statul român în proporție de 58,7%. În guvernarea PNL, compania a fost trecută în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG). La conducerea SGG se află acum Marian Neacșu (PSD), care are o condamnare penală.
Prună: compania, prinsă în disputa Cîțu-Orban
Însă deputata USR Cristina Prună arată că, urmare a pierderilor din 2021, Transelectrica nu va putea accesa fonduri europene și nu va avea bani de investiții. „Transelectrica ar trebui ca până în 2030 să acceseze sute de milioane de euro din fonduri europene, pentru a moderniza și extinde rețeaua de transport. Ar fi posibilă astfel integrarea de noi capacități de producție a energiei electrice, care pentru consumatorii români ar însemna mai multă energie în piață la prețuri corecte”, scrie Prună, pe Facebook.
Mai mult, pe defapt.ro
Cuvinte cheie: + tranelectrica, pierderi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin, la Melbourne
Motivele pentru care tancul Leopard este considerat cel mai bun din lume
Ford va decide până la jumătatea lunii februarie câte locuri de muncă va elimina în Europa
China anunţă o scădere cu 80% a bilanţului zilnic al morţilor din cauza COVID-19
Ciorapii lungi – confortul, mai presus de estetică în sezonul rece (P)
Instrument digital gratuit pentru verificarea sănătății creierului
Google face concesii importante în India legate de Android. Compania a fost amendată pentru monopol
Fraţii Tate, din nou la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţiile informatice
Ilustraţii rare ale fabulelor lui La Fontaine, vândute la New York pentru 2,3 milioane de dolari
Elon Musk caută trei miliarde de dolari pentru a plăti datorii făcute pentru preluarea Twitter
A crescut valoarea contribuției de sănătate pentru cei care se asigură pe durată determinată
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.