200 de ieşeni încearcă zilele acestea să ajungă procurori sau judecători

joi, 29 august 2013, 01:50
2 MIN
 200 de ieşeni încearcă zilele acestea să ajungă procurori sau judecători

Zeci de ieşeni s-au înscris în aceast an la admiterea pentru Magistratură, în speranţa de a deveni judecători sau procurori. Numărul de ieşeni înscrişi constituie un record, la fel şi la nivel naţional. În total, la admiterea din acest an organizată de Instititul Naţional al Magistraturii (INM) s-au înscris peste 200 de ieşeni, care se alătură celor 3.873 de candidaţi înscrişi, absolvenţi ai Facultăţilor de Drept din ţară. În 2012, la admiterea organizată de INM s-au înscris aproximativ 70 de ieşeni. Anul acesta au fost scoase la concurs 200 de locuri, dintre care 100 pentru ocuparea funcţiei de judecător şi 100 pentru cea de procuror. La finalizarea primului an de studii, cei care vor fi admişi vor trebui să opteze, în ordinea mediilor şi în raport cu numărul posturilor, pentru una dintre cele două funcţii. Ieşenii înscrişi la concurs vor trebui să treacă peste trei probe: pe 25 august se va desfăşura un test grilă eliminatoriu destinat verificării cunoştinţelor juridice la materiile drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal, iar pe 8 septembrie – testul de verificare a raţionamentului logic. Ultima probă, cea a interviului, va avea loc în zilele de 20 şi 30 septembrie. Cei care s-au înscris au trebuit să achite o taxă de 400 de lei. Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 2 octombrie.

Comentarii