200 de lei, factura medie pe februarie la Veolia

miercuri, 15 martie 2017, 02:50
1 MIN
 200 de lei, factura medie pe februarie la Veolia

Veolia Energie Iaşi a emis facturile aferente consumului lunii februarie 2017 către clienţii ce au convenţii inviduale de plată. În această situaţie se află circa 10.000 de locuinţe, respectiv 27% dintre apartamentele conectate la sistemul centralizat de termoficare.

Potrivit unei situaţii prezentate de operator, realizate în baza calculelor puse la dispoziţie de firmele de repartitoare sau de administrare imobile, consumul mediu la un apartament cu o suprafaţă sub 30 mp a fost de 0,43 gigacalorii, rezultând un cost mediu al facturii de 115 lei (inclusiv TVA). Pentru apartamentele cu suprafaţa cuprinsă între 31 şi 50 mp consumul mediu a fost de 0,76 gigacalorii (200 lei), iar pentru o locuinţă cu peste 51 mp de 0,89 gigacalorii (235 lei).

„Precizăm că luna februarie 2017 este ultima în care preţul plătit de populaţie este cel stabilit în decembrie 2011. Începând cu luna martie 2017, ieşenii vor plăti 245,39 lei/Gcal cu TVA, cu 20 de lei mai puţin decât tariful stabilit în 2011, în urma hotărârii aprobate de Consiliul Local în şedinţa extraordinară dini 6 martie“, au arătat oficiali ai companiei. Totodată, aceştia au făcut un apel la locatarii ce nu primesc factura direct de la Veolia să sesizeze dacă pe lista de întreţinere apar costuri cu mult mai mari decât mediile calculate de operator. Clienţii companiei pot înainta sesizări la Centrul de Apel non-stop gratuit (0800.800.123), pe adresa de e-mail iasi@veolia.com, pe pagina de Facebook (facebook.com/veoliaenergieiasi) sau la Biroul de Relaţii cu Clienţii de la sediul Veolia din Calea Chişinăului 25.  

 

 

Comentarii