23 August: povestea supereroului român

* Azi este 23 august. Pentru nostalgici, 23 August cu A mare, iar pentru cei care n-au prins epoca şi nu ştiu că până acum 27 de ani era Sărbătoarea Naţională, e o zi de marţi. Pentru ei şi pentru cei care au uitat (eventual, îşi amintesc doar că pe atunci era bine, ei fiind tineri şi activişti PCR de viitor), avem o poveste:

* A fost odată, când puricele se potcovea cu fier vechi, sticle goale şi maculatură şi sărea cu ele la centrele de colectare, să îndeplinească angajamentul economic ca să nu-i taie din leafă (sau să aibă de-o bere la sticlă cu urme de ulei, vândută doar cu chiftele din peşte!), o ţară. Există şi azi. Despre Împăratul Roşu scrie şi în manualele de istorie de acum; pe vremea aia, manualele începeau cu pozele lui, iar părinţii elevilor le rupeau preventiv, nu cumva micuţii să-i facă barbă şi coarne şi să se afle. În ţara aia trăia un erou, Românul Mediu, fără pile, funcţii ori relaţii la partid… Dimineaţa se trezea devreme; iarna, şi mai devreme, de frig: caloriferele foloseau doar pentru a ţine între elemenţi pungi mototolite. Se trezea şi se spăla cu bidonul, fiindcă din robinete ieşea, în loc de apă, un fâsâit; milioane de români cunoşteau apa caldă doar din serialul Dallas.

* Părinţii vârstnici ai eroului, între timp, reveneau de la cozi, unde îşi petrecuseră noaptea; uneori se întorceau ţinând victorioşi un pui congelat vânăt şi mic, o sticlă de lapte, un sul de hârtie igienică, un bec, o pastă de dinţi, o pâine, o măslină ori o scobitoare nefolosită (iarna, când venea Moş Gerilă, mai prindeau o bomboană de pom sau o portocală). Veneau cu prada acasă şi o păstrau la rece, în dormitor; nici n-aveau nevoie de frigider!

* După micul dejun (coji de pâine şi magiun de perje), eroul grăbea către serviciu; toţi aveau locuri de muncă: îndreptător de cuie ruginite, cărător cu cârca, fabricant de şpan şi rebuturi etc. Salariaţii aveau zile de fitness în care trăgeau de fiare, să fie în formă: duminicile de muncă voluntară obligatorie, la tras de fiare vechi ori la tras cu grebla. La serviciu, eroul lucra, fiind pus să facă piuliţe de doişpe pentru şuruburi de paişpe sau izmene pentru export în Africa, apoi participa la şedinţe tovărăşeşti, îndrumat de şefii săi, foşti incapabili pe care partidul îi transformase în fabricanţi de supereroi: cu o vorbă puteau să-l facă să urce pe pereţi de nervi, ca Omul Păianjen, sau să-l zboare din funcţie, ca Superman.

* După orele de muncă urmau orele de aşteptat autobuzul ori tramvaiul, în staţii aglomerate de tovarăşi care nu înjurau pe faţă, fiindcă nu ştiau ce grad are baba de alături, cu găina în sac. Dacă nu cădea de pe scară, eroul se oprea la vreun complex comercial, pentru cumpărături: creveţi vietnamezi Ben-Nghe, sare de lămâie, peşte cu mazăre în cutii de ciolan cu fasole sau cremă de ghete în cutii de cremă de faţă, pantofi din imitaţie de muşama cu tălpi din imitaţie de plastic etc. Pentru copii, Faringosept şi Ciocolax, ca imitaţii de ciocolată…

* Seara, acasă, eroul nostru petrecea clipe plăcute la televizor, fiindcă era doar un singur post TV, care minţea şi porcăia doar două ore pe zi, nu ca acum, când Antena3, RomâniaTV şi multe altele emit non-stop. Dacă avea rude la ţară, bea un pahar de vin; dacă nu, bea un pahar de imitaţie de vin sau de alte realizări ale industriei chimice. Vara punea tifon în geam, să nu intre ţânţari şi muşte, iar iarna punea pe el treningul gros, şuba şi căciula, apoi se vâra sub plapumă şi visa tare frumos, mai ales că fugea din ţară…

* Povestea e mult mai lungă (jumătate de secol) şi cu mai multe amănunte, însă am băgat un fel de rezumat, în linii foarte generale. Şi dacă va întreba careva ce a făcut, concret, personajul din poveste, Românul Mediu, de-am ajuns să-l facem erou, le răspundem simplu: a supravieţuit şi a mers mai departe!