A revenit Kvitova

luni, 29 mai 2017, 01:43
5 MIN
 A revenit Kvitova

 În prima zi de la Roland Garros, celebra jucătoare cehă a început cu succes, calificându-se în turul II, după cinci luni de pauză. Marius Copil, învins de un adversar superior. Angelique Kerber arată o formă dezastruoasă

 
 
Primul turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros a început ieri la arenele de lângă Porte d’Auteuil, iar în prima zi nu a concurat decât un sportiv român, Marius Copil, care a trebuit să se lupte cu un cap de serie, spaniolul Albert Ramos (20 ATP). Copil a luptat bine în primul set, pe care l-a câştigat la tie-beak, dar în continuare a părut timorat, serviciile nu-i mai ieşeau, iar reuşitele uneori norocoase ale spaniolului l-au enervat şi descumpănit. Marius a mai reuşit o revenire spectaculoasă în setul al treilea, de la 1-5, la 4-5, dar asta a fost totul. Ramos, cu trei ani mai vârstnic decât Copil, a câştigat cu 6-7, 6-1, 6-4, 6-2 după trei ore şi cinci minute.
Două lucruri interesante s-au produs în prima zi a turneului feminin: primul confirmă  forma foarte slabă a liderului mondial, germana Angelique Kerber. Este adevărat că Angie nu iubeşte prea mult zgura, însă de un timp nu-i mai merge nimic. Rusoaica Ekaterina Makarova (40 WTA), a executat-o în 82 de minute cu 6-2, 6-2 iar Kerber se  devine primul număr 1 mondial WTA eliminat în runda inaugurală la Roland Garros.Al doilea este revenirea Petrei Kvitova, la mai mult de cinci luni după ce a fost atacată în propria casă şi rănită la mâna stângă. Petra, dublă câştigătoare a turneului de la Wimbledon, a învins-o cu 6-3, 6-2 pe jucătoarea americană Julia Boserup (85 WTA) şi merge mai departe. Petra Kvitova ocupă locul 16 în topul mondial, deoarece şi-a conservat clasamentul în momentul accidentării. Poate o surpriză ar fi şi eliminarea italiencei Roberta Vinci, care i-a scos peri albi Simonei Halep la Madrid, dacă n-am şti că Monica Puig (Porto Rico, 41 WTA) este, totuşi campioană olimpică. Monica a câştigat cu 6-3, 3-6, 6-2 în faţa jucătoarei clasate cu cinci locuri mai sus. Alt rezultate din primul tur: Madison Brengle (SUA) – Julia Görges (Germania) 6-1, 3-6, 13-11; Timea Bacsinszky (Elveţia) – Sara Sorribes (Spania) 6-1, 6-2; Jelena Ostapenko (Letonia) – Louisa Chirico (SUA) 4-6, 6-3, 6-2; Shelby Rogers (SUA) – Marina Erakovic (Noua Zeelandă) 7-6, 6-4; Svetlana Kuzneţova (Rusia) – Christina McHale (SUA) 7-5, 6-4; Lesia Ţurenko (Ucraina) – Katerîna Kozlova (Ucraina) 6-4, 6-0; Kurumi Nara (Japonia) – Amanda Anisimova (Rusia) 3-6, 7-5, 6-4; Çagla Buyukakçay (Turcia) – Mirjana Baroni (Croaţia) 6-3, 6-3; Venus Williams (SUA) – Wang Qiang (China) 6-4, 7-6; Bettanie Sands (SUA) – Evghenia Rodina (Rusia) 7-5, 6-2; Aliaksandra Sasnovici (Belarus) – Viktorija Golubic (Elveţia) 4-6, 7-5, 6-3; Dominika Cibulkova (Slovacia) –Lara Arruabarena (Spania) 6-2, 6-1.
În turneul masculin, surprize mai puţine.Neaşteptat a fost abandonul rusului Daniil Medvedev (65 ATP) în faţa unui concurent modest, francezul Benjamin Bonzi (260) la scorul  de 7-5, 4-6, 1-6, 1-3 Iată câteva rezultate de ieri: Horacio Zeballos (Argentina) – Adrian Mannarino (Franţa) 7-5, 6-3, 6-4; Guillermo Garcia (Spania) – Gilles Muller (Luxemburg) 7-6, 6-7, 6-2, 6-2; Taro Daniel (Japonia) – Jerzy Janowicz (Polonia) 6-4, 6-4, 6-4; Pedro Carreño (Spania) – Florian Mayer (Germania) 6-4, 6-2, 6-2; Grigor Dimitrov (Bulgaria) – Stéphane Robert (Franţa) 6-2, 6-3, 6-4; Ivo Karlovic (Croaţia) – Stefanos Tsitsipas (Grecia) 7-6, 7-5, 6-4; Mihail Kukuşkin (Kazahstan) – Tennys Sandgren (SUA) 6-2, 6-1, 6-4; Dominic Thiem (Austria) – Bernard Tomic (Australia) 6-4, 6-0, 6-2; Tommy Robredo (Spania) – Daniel Evans (Marea Britanie) 5-7, 6-4, 6-3, 6-1; Marco Trungelitti (Argentina) – Quentin Halys (Franţa) 3-6, 6-7, 7-6, 6-4, 6-4; Lucas Pouille (Franţa) – Julien Benneteau (Franţa) 7-6, 3-6, 4-6, 6-3, 6-4; Tomaz Bellucci (Brazilia) – Dusan Lajovic (Serbia) 4-6, 7-5, 6-4, 6-4; Robin Haase (Olanda) – Alex de Minaur (SUA) 6-2, 6-3, 6-1.
La turneul de la Roland Garros nu se joacă tie-break în seturile decisive, iar întâlnirile masculine se joacă în sistemul trei seturi din cinci.
 
Patru fete debutează azi
Dacă în prima zi, România a lipsit din programul de simplu feminin, astăzi, patru jucătoare române joacă în primul tur. Monica Niculescu (53 WTA) o  va întâlni pe Anett Kontaveit (Estonia, 52), locul 52 WTA, de la ora 12.00, în primul meci de pe terenul patru. În ultima partidă de pe terenul 8, Irina Begu (44) va juca împotriva columbiencei Mariana Duque (114 WTA). Patricia Ţig (119) o va întâlni pe Anastasia Pavliucenkova (Rusia, 17),în cel de-al treilea meci de pe terenul 16.  În prima partidă de pe terenul 18, de la ora 12.00, Ana Bogdan (106)  va juca împotriva sportivei Ons Jabeur (Tunisia, 113 WTA).
 
 
Sorţii de la dublu
Doi jucători şi patru jucătoare din România vor participa în întrecerile de dublu de la Roland Garros. Pe tabloul masculin, perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 11, va întâlni, în runda inaugurală, cuplul Thomaz Bellucci/Carlos Berlocq (Brazilia/Argentina). Perechea Florin Mergea/Aisam  Qureshi (România/Pakistan, nr. 13) va juca, în primul tur, împotriva cuplului Fernando Verdasco/Nenad Zimonjic (Spania/Serbia). Pe tabloul feminin, perechea Monica Niculescu/Christina McHale (România/SUA, nr. 16), va începe turneul cu echipa americană Asia Muhammad/Taylor Townsend. Perechea Raluca Olaru/Olga Savciuk (România/Ucraina) va juca, în primul tur, împotriva cuplului Mandy Minella/Anastasija Sevastova (Luxemburg/Letonia). Irina Begu şi chinezoica Zheng Saisai se vor confrunta cu Xenia Knoll/Nina Stojanovici (Elveţia/Serbia), iar Sorana Cîrstea şi Donna Vekic (Croaţia) va întâlni perechea Andreja Klepac/Maria José Martinez (Slovenia/Spania).
 
 
 
Tecău a câştigat turneul de la Geneva
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de la Geneva (Elveţia), dotat cu premii în valoare totală de 540.310 euro. După ce au fost eliminaţi prematur în turneele de la Madrid şi Roma, Horia şi Juuls au învins în finală, scor 2-6, 7-6, 10-6 cuplul columbian Juan Sebastian Cabal/Robert Farah. Cele două cupluri erau favoritele 1 şi 2.  Acesta este al doilea titlu câştigat de Tecău şi Rojer în acest an, după cel de la Dubai.
Finale de simplu: Nürnberg (WTA): Kiki Bertens (Olanda) – Barbora Krejcikova (Cehia) 6-2, 6-1; Geneva (ATP): Stanislas Wawrinka (Elveţia) – Mischa Zverev (Germania) 4-6, 6-3, 6-3; Lyon (ATP):  Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) – Tomas Berdych (Cehia) 7-6, 7-5; Strasbourg (WTA): Samantha Stosur (Australia) – Daria Gavrilova (Australia)  5-7, 6-4, 6-3.

    

 

Comentarii