Academicianul Valeriu Cotea, înmormântat cu gardă de onoare

Familia, numeroşi colegi, studenţi sau simpli oameni care l-au admirat pe renumitul academician şi oenolog Valeriu Cotea s-au adunat sâmbătă, 23 aprilie, pentru a-l conduce pe utimul drum. La Biserica „Sfântul Nicolae“ din Dealul Copoului, unde a avut loc slujba înmormântării, zeci de oameni cu chipuri posomorâte au împărtăşit amintiri cu „Patriarhul vinului“, aşa cum l-a numit chiar Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Timp de câteva ore, oameni care au interacţionat cu Valeriu Cotea au transmis condoleanţe familiei şi au conturat imaginea celui ce a fost preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a dat citire mesajului Patriarhului Daniel, apoi, pe rând, Înaltpreasfinţitul Ioan Robu – Arhiepiscop şi Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, academicianul Bogdan C. Simionescu, vicepreşedintele Academiei Române acad. Mihail Voicu, în acelaşi timp preşedintele Academiei Române filiala Iaşi, dar şi prof. dr. Vasile Vîntu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, poeta Ana Blandiana şi primarul interimar Mihai Chirica au ţinut să spună câteva cuvinte despre una dintre personalităţile Iaşului de talie internaţională.

În curtea lăcaşului sfânt, Garda de onoare, formată din două rânduri de militari care stau cu feţele în bătaia soarelui, aşteaptă să îl ducă către cimitir. Unul dintre ei ţine pe o pernuţă roşie de catifea două medalii, iar altul o fotografie cu chipul zâmbitor şi blând al academicianului. Privind lung spre portret, un bărbat din spatele meu şopteşte printre dinţi, cu amărăciune: „Ce moarte bizară!“. O doamnă în negru îl invită apoi la o discuţie simplă despre Valeriu Cotea, despre omul de dincolo de catedră şi dincolo de apariţiile publice. „Era o persoană care nu stătea prea mult într-un loc, mereu ieşea pe afară. De la ora 17 începeau plimbările lui zilnice, nu erau la fel de lungi ca altădată, dar mereu ieşea să facă mişcare“, spune bărbatul cu admiraţie, fiind un fost apropiat. 

Vorbitorii care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om bun, care nu avea povara de a purta pică altora. „Avea supărările lui, dar nu cred că era supărat pe cineva“. Credinţa bărbatului este întărită de vorbele Anei Blandiana, care se răspândesc timid din difuzoare: „Reuşea să fie prieten cu toată lumea, fără să se molipsească de rău şi îmbogăţindu-se cu binele“.

Soarele a strălucit pentru ultima dată peste trupul firav, purtat pe braţe de militari către ultimul drum. Pe 11 mai, Valeriu Cotea ar fi împlinit 90 de ani, însă soarta a decis ca de acum să toarne vin numai în cupele sfinţilor.