N

Accidentul din Fundaţie arată că intersecţia rămâne foarte periculoasă. Chirica: Dacă pasajul era protejat de un zid, poate erau morţi

N

miercuri, 04 iunie 2014, 07:48
7 MIN

\N

Pasajul din zona Fundaţie a făcut primele victime rutiere. Ieri la amiază, o autoutilitară cu muncitori a căzut în interiorul pasajului de la o înălţime de zece metri, după ce a fost lovită violent de un autoturism Kia care circula cu viteză şi nu îi acordase prioritate.

Autoturismul Kia era condus de o şoferiţă din Vaslui, şi cobora pe bulevardul Carol, iar autotulitara Mercedes parcursese bulevardul Independenţei şi intenţiona să îşi continue drumul spre Păcurari. Accidentul a avut loc în jurul orei 16, bubuitura coliziunii dintre cele două autoturisme fiind auzită de câţiva trecători care s-au speriat.

Potrivit martorilor, autoutilitara de culoare galbenă a fost pur şi simplu împinsă în interiorul pasajului de autoturismul Kia, plonjând de la o înălţime de zece metri, în bot, pe o roată de camion, după care a căzut într-o altă gaură săpată în pasaj de muncitori. Un martor le-a spus poliţiştilor că şoferul autoutilitarei ar fi făcut semn mai multor autoturisme care aşteptau să intre în intersecţie venind dinspre Copou, iar şoferiţa nu ar mai fi apăsat pedala de frână crezând că are timp să se folosească şi ea de această „portiţă“ în trafic.

Maşina Kia implicată în accident

Muncitorii care lucrau în pasaj au rămas şocaţi când Mercedes-ul a plonjat la propriu şi s-a izbit de pământ, chiar lângă ei. „A căzut în bot maşina, pe roată, apoi în groapa săpată de noi. Aici a căzut în poziţie normală. Norocul a fost de partea pasagerilor, bine că nu a căzut pe o parte sau cu roţile în sus. Pe şofer l-am scos noi, era inconştient, ca şi celălalt pasager din dreapta. La impactul cu solul, şoferul s-a lovit cu capul de volan, dar am reuşit să-l scoatem din carcasă. Noi ne aflam la mică depărtare de locul unde a căzut, norocul nostru“, a spus un muncitor care lucrează la construcţia pasajului şi a asistat la scena parcă desprinsă dintr-un film de acţiune.

Poliţiştii au precizat că vinovat de producerea accidentului este şoferul autoturismului Kia, care cobora Copoul şi nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei, cu toate că în intersecţie „tronează“ un indicator triunghiular care anunţă cedarea priorităţii către cei care trec spre Păcurari, aflaţi în sensul giratoriu.

„A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele şoferiţei care se afla la volanul autoturismului Kia. În acest caz a fost vorba despre o neacordare de prioritate“, a spus Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei. Şoferul care se afla la volanul utilitarei Mercedes se numeşte Daniel Murgoci (43 de ani), iar pasagerul care a fost descarcerat dintre fiarele contorsionate de către pompieri se numeşte Leon Caraiman, în vârstă de 56 de ani.

„Victima în vârstă de 43 de ani este în stare gravă, cu traumatism cranio-facial, cranio-cerebral, contuzii toraco-abdominale şi posibile fracturi costale. Al doilea, adică pasagerul din dreapta, este în stare mai bună, cu traumatism cranio-facial, cerebral, şi este în curs de evaluare“, au precizat medicii Spitalului „Sfântul Spiridon“.



„Noi credem că zona de şantier este marcată corespunzător“

În afară de culpa şoferiţei care se afla la volanul autoturismului Kia, se remarcă şi modul în care constructorul a „securizat“ şantierul. „Buza“ construcţiei nu are nici jumătate de metru înălţime. Dacă firma ar fi construit o margine mai înaltă şi mai lată, autoutilitara cu muncitori s-ar fi izbit de aceasta.

În acest fel, maşina nu ar mai fi căzut în gol. Ieri, în momentul producerii accidentului, lângă „buza“ inferioară a pasajului se aflau doar nişte balize de avertizare şi un gard din pânză de culoare portocalie, puse acolo mai mult pentru avertizare, nicidecum pentru protecţie.

Aseară, reporterii „Ziarului de Iaşi“ au încercat să contacteze reprezentanţii celor două firme care se ocupă de şantier, respectiv SCCF Iaşi şi Loial Impex, dar aceştia nu au răspuns apelurilor telefonice. În schimb, reprezentanţii Primăriei au precizat că vina aparţine în întregime şoferilor implicaţi în accident. „Noi credem că zona de şantier este marcată corespunzător, iar cei doi şoferi implicaţi în accident trebuiau să respecte legislaţia. Putea fi în locul respectiv un zid înalt de beton şi poate că mureau cei doi muncitori dacă se izbeau de el. Sunt balize de avertizare aflate pe marginea pasajului, la fel şi gardul portocaliu care semnalizează că sunt lucrări în zonă. La finalizarea lucrării, conform proiectului, acea parte va fi înălţată cu stâlpi de beton la o înălţime de 80 de centimetri“, a precizat Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iaşi. (Andrei DÎSCĂ, Iulia CIUHU)

 

Şantierul din Fundaţie a intrat în linie dreaptă cu amenajarea

Conform municipalităţii, mai multe echipe de muncitori se ocupă în prezent de lucrările la pasajul subteran, acestea fiind dislocate pe mai multe fronturi, atât în subteran, cât şi în zona Piaţa Eminescu – bulevardul Independenţei. „Au venit la treabă şi cei de la Elis Pavaje şi le-am facilitat accesul cu materialele că au intrat cu tirurile şi au descărcat ieri (n.r. – luni) toată ziua.

Erau nişte grupe de muncitori dislocaţi pe aliniamentul şantierului şi încă o echipă masivă care a intrat în subteran ca să termine de armat, mai sunt de turnat nişte dale de beton. A început şi construcţia camerei tehnice care se face în rond, de la staţia de pompare care va gestiona toate apele pluviale“, a inventariat viceprimarul Mihai Chirica.

Conform acestuia, echipele constructorului au început încă de acum două zile şi forajele din interiorul pasajului care vor funcţiona ca drenuri. Mai mult, şi celălalt constructor pentru pasajul din Fundaţie va fi desemnat de către Primărie în câteva zile, edilii urmând să comunice oficial firma câştigătoare pentru lucrările de finisare ale pasajului. La licitaţia din luna aprilie au participat firmele Ted Construct care a venit cu o ofertă de 2,9 milioane lei şi Conest care a oferit 3,4 milioane lei.

Contactul are ca scop construirea pereţilor de cortină, respectiv a faţadei ventilate, a luminatorului montat în mijlocul pasajului subteran, a instalaţiilor interioare, a parapetelor de protecţie şi a unui panou infotrafic. În plus, pasajul urmează să fie placat cu granit, pentru a se armoniza cu clădirea Bibliotecii Centrale Universitare, iar intrările în pasaj vor fi semnalizate cu panouri electronice de informare.

Accidentul provoacă acuze tăioase între Forţa Civică şi PSD

Accidentul din Fundaţie s-a transformat rapid în scandal politic. La nici două ore de la producerea acidentului, partidul Forţa Civică a cerut suspendarea şi demiterea primarului Gheorghe Nichita. Preşedintele partidului, Dragomir Tomaşeschi, a invocat „lipsa de noimă în proiectele aberante şi extrem de costisitoare ale administraţiei Gheorghe Nichita“, proiecte care ar fi adus Iaşul într-o stare de haos.

„Aici nu e vorba de proiecte europene, nici de investiţii pentru ridicarea calităţii vieţii ieşenilor, ci doar de o foame fără margini a mafiei pesediste după bani publici, cu care să-şi întreţină clientela politică. Având în vedere că lăcomia numitului Gheorghe Nichita a început să facă victime omeneşti, până când organele de cercetare penală vor face ceea ce trebuie să facă, e timpul să punem capăt acestei administraţii corupte şi să demarăm procedurile legale de suspendare şi demitere a primarului Gheorghe Nichita“, este apelul lui Tomaşeschi.

Acesta a încheiat comunicatul de presă intitulat „Stop proiectelor edilitare mânjite cu sânge! Afară cu Gheorghe Nichita din Primărie“ printr-un apel public pentru solidaritate în „salubrizarea administraţiei publice locale“. Replica din tabăra social-democrată a apărut imediat.

Tot prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii PSD Iaşi l-au acuzat pe fostul prefect Tomaşeschi că s-a cocoţat pe spinarea notorietăţii lui Mihai Răzvan Ungureanu şi că a plonjat „într-un penibil abisal“.

„Declaraţiile acestui politruc jenant trădează nu doar un cinism impardonabil, prin specularea dramei unor oameni implicaţi într-un accident, ci şi lipsa completă de înţelegere a urmărilor încălcării normelor rutiere, în particular, şi a celor legale, în general. «Avocatul» Tomaşeschi Dragomir ar trebui să înţeleagă, în sfârşit, că dezbaterea pe teme edilitare nu are nimic de-a face cu dansul pe mesele barurilor din complexul Tudor Vladimirescu, cu care, se vede, este mult mai familiarizat decât cu sala de judecată ori cu scena politică şi administrativă“, a replicat PSD Iaşi.

Social-democraţii au făcut trimitere la scandalul de prin 2008 în care avocatul Tomaşeschi a dansat pe mesele unui bar din Tudor, petrecere care s-a finalizat cu scandal şi cu un dosar de ultraj pe numele avocatului, acesta fiind acuzat iniţial că a lovit un poliţist.

Conform agenţilor de pază care au intervenit la faţa locului, avocatul dansa pe mese fără pantaloni. PSD Iaşi a mai catalogat acuzaţiile îndreptate de Tomaşeschi spre administraţia locală ca fiind aberante. (G. TOMA)

Comentarii