Amăgiri şi dezamăgiri

* Amăgire şi (dez)amăgire. Şi amăgirea şi dezamăgirea (şi desamăgirea) sunt minusuri de luciditate pe fond emoţional, îmi scrie Victor Romanescu Dar, zic eu, dezamăgirea este o trezire din amăgire. Ai fost amăgit(ă) şi acuma te-ai dezmeticit, dez-amăgit. Dezamăgirea, sigur, e puţin tristă, dar e mai bună ca amăgirea, este pasul înainte. Eşti o ţâră trist(ă) pe amăgitor, dar tu eşti câştigat(ă), când treci în stadiul de dezamăgit(ă). Scuzaţi, consideraţii de amator cu moţ. Domnul Vasile Nanea abordează puţin altfel chestiunea: Amăgirea este o stare euforică, în care speranţa şi naivitatea sunt ingredientele principale. E soră vitregă cu beţia uşoară, când ai sentimentul că e mai bine aşa, că eşti fericit… Dezamăgirea este „pasul înainte” doar pentru oamenii puternici, pentru cei slabi putându-se transforma în melancolie, depresie şi chiar lucruri mai grave… De aceea, unii (în special unele, zic eu) se simt mai bine în starea de amăgire, care lasă omului posibilitatea să mai acţioneze, să mai întreprindă ceva, poate mai mult decât cealaltă.

* Ce lucid şi ce… crud este Homer când spune în Odiseea: „Zeii ţes nenorociri oamenilor pentru ca generaţiile viitoare să aibă ce cânta”. Scurt! Aş mai spune ceva. Ideea asta e fascinantă, că arta unora se plămădeşte pe nenorocirea altora. Dar şi pe nenorocirea artistului însuşi, zicem noi, modernii. Artistul, în definitiv, îi sacrifică într-un fel sau altul pe cei din jurul său.

* Un fragment, care nu necesită explicaţii, din traducerea pe care o fac acum: „În 1929 autorităţile au început în întreaga Rusie să închidă bisericile şi să ia clopotele. În ianuarie 1930 autorităţile locale şi activiştii atei au început o campanie pentru scoaterea clopotelor de la biserica din satul Briandino. Intenţionând ca în timpul campaniei să obţină şi închiderea bisericii, autorităţile au cerut preotului plata unor impozite. Întrucât părintele Alexandr nu a putut să plătească, i s-a adus acuzaţia de neplată a impozitelor, iar la 9 ianuarie 1930 a apărut la el în casă un membru al sovietului sătesc cu martori pentru sechestrarea averii.

La 13 ianuarie părintele Alexandr a slujit miezonoptica şi a rostit o predică, care mai târziu a fost interpretată de autorităţi ca antisovietică. Dimineaţa, după ce a slujit liturghia, preotul a ieşit cu crucea în amvon şi s-a adresat enoriaşilor cu un cuvânt. A spus că se poate ca aceasta să fie ultima slujbă, fiindcă în câteva zile biserica poate fi luată pentru nevoile colhozului. I-a chemat pe enoriaşi să se roage cu mai multă osârdie, pentru ca Dumnezeu să-i izbăvească de atacurile ateilor.
Enoriaşii au început să plângă; văzând frământările lor, a lăcrimat şi preotul şi, punând crucea pe analog, a intrat în altar, iar corul în acest timp cânta condacul, care se cântă în zilele Postului Mare: «Suflete al meu, suflete al meu, ridică-te. Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie… »”.

* Simona este, conform site-ului oficial al WTA, cea mai populară jucătoare din circuitul feminin, numărul doi mondial depăşindu-le pe Serena (locul doi) şi pe Maşa (poziţia a treia). De unde se vede că nimeni nu este profet în ţara lui! Cam ruşinoasă chestia asta pentru noi, românii! În întreaga lume este cea mai iubită, iar la noi este făcută mereu cu ou şi cu oţet. Al naibii ştim să ne mai ponegrim conaţionalii!

* Stând lângă sobă, un Maestru Zen le explica discipolilor săi doctrina lui Buda. La un moment dat, brusc, a pus mâna pe o statuetă din lemn a lui Buda şi a aruncat-o în focul din sobă. Metoda se numeşte Satori: Prin şoc îl faci pe discipol să ajungă la înţelegerea Adevărului. Maestrul a vrut să spună prin gestul său că nu contează chipul lui Buda, ci doctrina lui.

Tot astfel, milioane şi milioane de credincioşi din toate credinţele se închină la un chip, dar nu înţeleg nimic sau mai nimic din esenţa credinţei.

* Ca de obicei la final, o glumă, ba chiar două: Cică şefa DNA, Codruţa Kovesi, a început să-şi sune colegii de facultate, ca să facă lista pentru întâlnirea de 10 ani de la absolvirea facultăţii.

Din păcate, în momentul în care auzeau ”Şi ia zi, ce mai învârţi?”, bieţii oameni făceau infarct… 

„Am răspuns eu, soţul meu era într-o întâlnire cu cineva. I-am spus că îl caută cineva de la DNA şi în momentul acela s-a albit, a făcut pe el şi a căzut, cu convulsii”, spune soţia unuia din foştii colegi sunaţi de Codruţa. Acuma e internat la boli nervoase.

Codruţa spune că, pentru operativitate a decis să nu mai sune, ci să le dea un SMS: ”Vino la DNA să discutăm cum facem cu cei 10 ani”. 

Potrivit şefei DNA, s-au prezentat 10 persoane şi, când Codruţa i-a întrebat ce mai ştiu de ceilalţi colegi, aceştia au şi început să-i toarne, frate!

A doua glumă. Întrebare la radio Erevan:

– Cine va conduce România peste 10 ani?

– Cei cu puşcăria făcută.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist