Anchetă în cazul unui bărbat care şi-ar fi înjunghiat fiul de cinci ani şi care apoi a intrat cu maşina într-un copac

duminică, 13 august 2017, 13:40
1 MIN
 Anchetă în cazul unui bărbat care şi-ar fi înjunghiat fiul de cinci ani şi care apoi a intrat cu maşina într-un copac

Procurorii din judeţul Vrancea fac o anchetă în cazul unui bărbat de 37 de ani care, sâmbătă, şi-ar fi înjunghiat cu un cuţit fiul în vârstă de cinci ani, apoi a plecat cu maşina şi a intrat într-un copac, decedând.

Din primele informaţii ale anchetatorilor reiese că bărbatul de 37 de ani conducea sâmbătă noapte un autoturism Dacia, iar la un moment dat a intrat într-un copac de pe marginea drumului, între localităţile Panciu şi Satu Nou. Acul de la vitezometrul maşinii s-a oprit la 180 de kilometri la oră.

 În urma impactului, bărbatul a murit pe loc. Potrivit anchetatorilor, anterior, în aceeaşi seară, bărbatul, care venise la părinţi în localitatea vrânceană Fitioneşti, şi-ar fi înjunghiat cu un cuţit, în burtă, fiul de cinci. Copilul a fost preluat de o ambulanţă şi dus la Spitalul Judeţean din Focşani.
 
”A venit cu plagă înjunghiată penetrantă, a fost operat de urgenţă, iar în prezent starea lui este stabilă, este conştient şi se află la Terapie intensivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cozma.

  Procurorii Parchetului Tribunalului Vrancea urmează sa stabilească legatura dintre cele două incidente, ipoteza luată în calcul fiind că bărbatul s-ar fi sinucis după ce ar fi încercat să-şi omoare copilul. 

 

Comentarii