Arta liniştii

Eliberarea vine prin conştientizare. Mulţi suntem liberi, dar nu conştientizăm acest lucru. Ne-am obişnuit să slujim sau stăm plecaţi deoarece credem că asta ne aduce foloase: firimituri aruncate de alţii. Puţin, dar sigur. Şi stăm plecaţi pentru asta, fără demnitatea cuiva care se respectă. De ce nu mă respect? Pentru că nu ştiu cine sunt. Or, respectul, ca şi iubirea, trebuie să înceapă cu tine, cu demnitatea ta. Nu te mai închina la idoli falşi. De pildă, am ajuns să înţelegem atât de greşit dragostea încât vine uneori să ne subjuge în loc să ne elibereze. Vrem să devenim sau ne instituim, pur şi simplu, stăpâni pe viaţa altora, vrând să-i legăm de noi ca pe un animal de companie, geloşi şi posesivi. Or, asta vine din egoism. De ce nu poţi iubi dăruind, necondiţionat? Iubirea leagă, unifică, gelozia dezbină. Trăim iubiri căzute şi căznite, în loc să ne bucurăm că celălalt există şi că merită iubirea noastră, iubim trupuri siliconate, în timp ce sufletele se sting, iar Dumnezeu e departe. Merită să ne trăim astfel viaţa? Nu vedeţi că betonăm iluzii?

Cum să ieşim din iluzie? Renunţând la Ego şi alegând, cu pasiune, libertatea în locul posesiei. E atât de pasionant să fii! Dar asta nu înseamnă să fii căzut în cap de la parter după Gigliola de la patru. Dragoste prin Interfon… Jocuri care ne ţin pe loc într-un dezechilibru perfect dizarmonic. Aşa ne vor deveni şi corpurile, şi minţile, şi relaţiile, perfect dizgraţioase. Pe când, dacă spiritul e treaz şi dragostea luminează, putem fi frumoşi până la adânci bătrâneţi. Frumuseţea aceea o luăm cu noi. Analizaţi-vă cu sinceritate şi aveţi încredere în schimbare. La urma urmelor nu poate fi rău să ne apropiem de noi înşine, de firea umană în general. Este, într-adevăr o mare provocare aici, dar ne poate salva şi împlini şi încă destul de simplu. Putem fi liberi şi nu preţuim asta îndeajuns. Doar să fim sinceri şi încrezători în propria adevărată fiinţă, şi în Fiinţa deplină.

Stăm cu un picior în trecut şi cu unul în viitor, ca în două bărci diferite şi vrem să lopătăm. Vă daţi seama unde ajungem? Fix în balta prezentului. Apoi ne plângem că nu putem ieşi din ea… Vrem să ajungem departe, dar se pare că nu suntem tocmai bine poziţionaţi. Şi e nevoie de doar un moment pentru a realiza asta. Iar noi navigăm astfel de veacuri… Adică o băltim. De vină, desigur, sunt alţii, noi niciodată (excitiabilis superstitio). Cum ieşim din asta? Tot printr-un salt în materie de conştiinţă. Aceasta cuprinde acum şi alte dimensiuni şi alte băltoace. Facem băi spirituale cu alte fiinţe, lopătăm în barca lui Ra şi învăţăm să ne poziţionăm corect în istoria navigaţiei spiritului.

Dacă suntem corect poziţionaţi şi avem dorinţe şi acţiuni pure, non-egoiste, este suficient să le lansăm şi să aşteptăm cu credinţă. Lucrurile se vor aşeza în matca lor întocmai cum am dorit. Este celebra practică ”să faci fără să faci”, din daoism (wu-wei). Astfel, cu efort mai puţin se poate face mai mult, dacă eşti înscris în ordinea universală. A nu înfăptui devine o artă a liniştii. Nu trebuie decât să fii tu însuţi şi să trăieşti pur şi simplu. Nu judeca şi nu crea blocaje, bunăoară estetice sau morale, în curgerea firească a lucrurilor. Ele vor curge desigur şi peste judecăţile şi blocajele tale şi vei fi muncit degeaba.

Existenţa şi non-existenţa se produc reciproc (Tao the King). Lucrurile complicate provin din cele simple, cele de sus din cele de jos, cele trecute merg împreună cu cele viitoare etc. Cel înţelept însă trebuie să vadă unitatea de dincolo de dualitate, căci toate au o singură Sursă. Nu concura, lucrează, dar fără să aştepţi recompense ; abia atunci ele vor veni. ”Când lucrarea este înfăptuită, o dă uitării./ De aceea aceasta dăinuie veşnic” (idem). Ancorat în dorinţe, nu vei înţelege decât manifestările exterioare ale misterului, or tocmai aceasta e poarta înţelegerii. Nu acorda valoare funcţiei sau statutului, nu preţui prea mult bunurile acestei lumi, nu afişa lucruri dezirabile. Nu forţa lucrurile, fii mulţumit, recunoscător. Aşa vei putea să te înfiori la frumuseţea din jurul tău şi vei înţelege că viaţa ta reprezintă ceva mult mai măreţ, că face parte din Viaţa adevărată şi nu aleargă după iluzii. Trăieşte în plin soare ca un maestru din umbră.

Nu risipi nimic, valorifică creativ tot ce ai şi nu uita să te bucuri. Între cer şi pământ, suntem pe un tărâm de mijloc, gol şi nesecat, unde se află o Cale sfântă, pe care în pace mergând putem afla Adevărul. Este tărâmul Omului, e calea sa de mijloc. Aici îşi trăieşte el viaţa, aproape de iubire, până la împlinire. E totul şi nimic. Aici caută vidul tăcerii ca să conştientizeze sinele său infinit şi rămâne în acest infinit ascuns, dar mereu prezent. Cu capul în cer şi cu picioarele bine înfipte în pământ, fii tu însuţi!

Fii nepărtinitor. Dă o şansă tuturor, căci fiecare are virtuţile sale, iar graţia divină le ocroteşte pe toate. Încearcă să vezi unitatea în toţi şi în toate, şi să nu divizezi, să nu rupi, să nu clasifici. Dincolo de dualitate, sau de multiplicitate, se vede întotdeauna întregul. De aceea, îmbrăţişează perspectiva vulturului. După aceea nu vei mai fi şarpe, nu te vei mai târî. Fiecare plantă este frumoasă în felul ei, fiecare fiinţă. Lumina se dăruieşte fiecăruia; cum ar putea face excepţii? Există un cuvânt de aur în crearea şi trăirea realităţii, pe care ar trebui să-l repetăm ca pe o mantră: armonie.

Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi