De Business

Punem punctul pe știi

Au început plăţile pentru subvenţia la motorină

miercuri, 12 aprilie 2017, 01:49
1 MIN
 Au început plăţile pentru subvenţia la motorină

De ieri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început să efectueze plăţile pentru cantitatea de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul IV al anului 2016, în sumă totală de 78.151.029 de lei. Astfel, un număr de 8.836 beneficiari urmează să-şi primească banii în cont până la sfârşitul săptămânii.

 „Anunţăm potenţialii beneficiari că, până la data de 02.05.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 ianuarie – 31 martie 2017 (trim. I al anului 2017). În perioada 2017 – 2020, diferenţa dintre rata accizei standard, calculată prin actualizarea nivelului se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare. Valoarea accizei pntru anul 2017 este de1,4185 lei/litru”, au precizat reprezentanţii APIA. Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2017 trebuie să depună cererile însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi alte documente specifice. Cererile se depun la sediul din Copou.  

Comentarii