Bărbatul DISPĂRUT marţi în Vâlcea, găsit MORT. „Nu au făcut mare lucru”

joi, 31 iulie 2014, 14:17
2 MIN
 Bărbatul DISPĂRUT marţi în Vâlcea, găsit MORT. „Nu au făcut mare lucru”

Abia după ce televiziunile a făcut public cazul bărbatului din comuna Stoenesti, judeţul Valcea, tată a doi copii, un băiat de 14 ani şi o fetiţă de 5 ani, autorităţile au început să se implice, deşi acesta era dispărut de două zile, iar familia îl căuta cu disperare.

Trupul neînsufleţit a fost identificat la 7 km de locul în care a fost luat de ape, pe un afluent al râului Olt. ”Nu ştiu de ce nu au vrut să-l caute până acum, de ce nu şi-au dat interesul. Abia acum, de câteva ore, au început să apară Poliţia şi Pompierii, după ce am sesizat televiziunile”, a povestit un nepot al celui disparut.

La doar câteva ore, după ce mesajul disperat al familiei devastată de suferinţă a apărut în presă, la faţa locului au răsărit şi poliţişti, şi jandarmi, şi forţe de intervenţie de la ISU.

Familia a cerut ajutorul autorităţilor pentru găsirea trupului, dar s-a izbit de indiferenţa autorităţilor care n-au intervenit până nu mass-media nu a semnalat cazul revoltător. Autorităţile s-au mobilizat, iar bărbatul a fost găsit decedat la 7 km distanţa de locul în care a fost luat de puhoiul venit de pe versanţi. Nu am mai multe detalii, ni s-a spus că ei au fost mobilizaţi. Au mai venit poliţişti, au plecat. Nu ştiu de ce nu îşi dau interesul. Ei spun că îşi exprimă interesul, atât pot să spun. Din păcate nu prea se vede acest interes”, a declarat un nepot al celui dispărut.

"Unchiul meu este dat dispărut de marţi de la orele 14.30. S-a dus să ajute o mătuşă să cureţe casa. Viitura a venit de pe un versat, nu de pe pârâu, şi a fost luat de ape! De atunci nu mai ştim nimic de el. Aş vrea să vă aduc la cunoştinţă nepăsarea şi incompetenţa criminală a autorităţilor. Nu au făcut şi nu fac mare lucru pentru a-i găsi trupul. Vin stau 20-50 minute şi pleacă. Au trimis câteva persoane pentru a ajută familia. Aceştia au venit, au stat preţ de câteva zeci de minute şi au plecat", a declarat una din rudele victimei, care a spus că n-a mai văzut niciodată asemenea inundaţii în zonă.

evz.ro
 

 

Comentarii