Biotice

Reluarea numelui ne-a reactivat însă o discuţie privind contradicţia aparentă între anti „contra" şi un termen uzual de bază bios, care, în greceşte, înseamnă „viaţă". Adică, împotriva cărei vieţi, după gloriosul său nume, ar lupta „Antibioticele"? Căci, frecvent şi spontan, noi asociem cuvintele cuprinzând rădăcina respectivă cu „binele": biologia studiază viaţa, manifestările vieţii din punct de vedere anatomic, fiziologic etc., aşadar biosfera, adică învelişul planetei format din organisme vii (de pe uscat, din apă, din aer şi sol) etc.

► Vieţuitoarele între ele. La un moment dat, în studierea bolilor şi tratamentelor, s-a omologat descoperirea şi posibilitatea combaterii unor… vietăţi cu ajutorul altora, adică s-au descoperit substanţele produse de organisme vegetale ori animale (substanţe obţinute apoi prin sinteză), care, în doze reduse, au proprietatea de a diminua creşterea bacteriilor şi a altor microorganisme sau de a le distruge. Identificarea acestui tip de relaţii în cadrul aceluiaşi regn (în fond) a condus la „botezul" de antibiotice, ce trimite, de fapt, la origini, căci tratamentul empiric cu produse vegetale sau animale este vechi; se citează folosirea ciupercilor, de către chinezi, în tratarea infecţiilor, ca şi vindecarea rănilor, utilizând pământul sau lemnul putrezit, de către „indienii" de pe teritoriul Americii de Nord.

► Antibioză este un alt compus cu anti– şi bio, numind sfera cercetării şi punerii în practică a cuceririi ştiinţifice în discuţie, ceea ce, după surse enciclopedice, înseamnă identificarea şi exploatarea relaţiei biologice (antagonice) prin care o fiinţă vie o distruge pe alta, pentru a-şi asigura propria existenţă (în ştiinţă, acest fenomen este opus simbiozei). La acest nivel şi în acest limbaj funcţional, anti– era şi s-a păstrat transparent, aparţinând întregii familii a compuselor formate cu „prefixoidul" respectiv, fie că este vorba despre biologie şi medicină (vezi şi antiholeric, anticoncepţional, sau antigen „substanţă de natură proteică, determinând, la introducerea în organism, apariţia unui anticorp"!), fie de domeniul fizicii sau matematicilor („sens antiorar", „funcţie antitrigonometrică"), dar mai ales de cel al filozofiei şi al umanioarelor, ce s-au dovedit cu adevărat proteice, şi din terminologia cărora cităm doar câteva având farmecul lor: antidialectic, antimarxist, antiraţional, antiistoric, antipedagogic, antiartistic, antieroic, antipitoresc. Şi, de fapt, tocmai un atare exces lexical impietează asupra termenului antibiotic după intrarea acestuia, cu ignorarea relaţionării originare, în limba comună.

► Pro- şi pre-. Ca ajutoare pentru înţelegerea raporturilor, benefice, dintre medicaţie şi vieţuitoarele ce populează în special zone ale aparatului digestiv, din înalta sferă a ştiinţei au coborât în arena uzului comun două ajutoare. Publicităţii medicamentelor îi datorăm contactul, recent, cu probioticele, nume generic pus la dispoziţia medicilor de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a se referi la bacteriile ce regenerează „flora intestinală" şi care se găsesc, de exemplu, în laptele fermentat (nu intrăm în conţinutul recipientelor unor „all-flora"!). Referindu-ne doar la „texte de contact", cele de pe ambalaje şi publicitatea, comerţul cu medicamente are grijă de probiotice; se consideră că acestea ar avea nevoie de hrană, cerinţă căreia îi răspund prebioticele! Iată o descriere de gen: „Prebioticele sunt hrana bacteriilor probiotice, care ajută procesul digestiv şi menţin sănătatea colonului"; surse: fibrele (din fructe, legume, cereale integrale) care, nefiind digerate, rămân în tractul digestiv şi stimulează creşterea bacteriilor benefice.

► Microscopia lingvistică pe care ne-am permis-o, cu riscul unei deloc ademenitoare plonjări în viscerele gastricului, ne-a oferit şansa reabilitării ad-hoc a bacteriilor benefice (desigur, există ajutoare probiotice şi pentru alte zone ale organismului mustind de bacterii; curioşii le pot afla de pe internet). Dar incursiunea de faţă este, oricum, palidă, faţă de ofertele, din pauzele comerciale tv de la filme artistice sau de la dezbateri politice, în materie de funcţionarea stomacului şi intestinelor, a ficatului ori a aparatului urinar, eventual chiar la ora mesei (asta da învăţătură de minte!).

► Super. Bune şi anti– şi pro– şi pre-bioticele, atât timp cât nu se fac excese, ştim cu toţi. Dar, pe de altă parte, nici bacteriile nu se lasă, şi nu doar cele locale. De undeva din „State", s-a anunţat ivirea unei „superbacterii" rezistente la orice tip de antibiotic. Pe când şi un „superantibiotic"? 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi