Bolile gastrice fac ravagii: recidiva de toamnă

miercuri, 26 octombrie 2016, 18:11
1 MIN
 Bolile gastrice fac ravagii: recidiva de toamnă

Toamna intrată în drepturi exacerbează patologia gastrică. Medicii urgentişti au explicat că, în ultimele gărzi, majoritatea pacienţilor care au nevoie de îngrijiri de specialitate sunt persoane cu un istoric medical bogat în afecţiuni din zona gastroenterologiei.

În ultima gardă, de exemplu, zeci de bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 30 şi 70 de ani au ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din cauza durerilor în zona abdominală. Specialiştii au precizat că bolnavii prezentau ulcere, hemoragii digestive sau pancretite. Alţii au ajuns la spital cu complicaţii determinate de consumul de vin.

„În această perioadă, în UPU, avem foarte mute cazuri specifice toamnei, ulcere, hemoragii digestive grave, pancreatite pe fondul consumului de vin şi alte băuturi“, a specificat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. 

 

Comentarii