De Business

Punem punctul pe știi

Borcanul cu miere de la Bursa locurilor de muncă s-a dovedit a fi gol (FOTO)

Mii de ieşeni s-au îngrămădit ieri la evenimentul organizat de către Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă.

sâmbătă, 20 aprilie 2013, 01:50
4 MIN

 Firmele participante au pus la dispoziţie 1.663 de slujbe, însă au angajat doar 60 de persoane din care şapte cu studii superioare, adică numai 3,7% din total. La bursă a participat şi o societate prinsă în trecut cu mai mulţi angajaţi fără contract.

Sute de persoane au format ieri permanent cozi de zeci de metri în faţa Casei de Cultură a Studenţilor (CCS), în speranţa că îşi vor găsi un loc de muncă. Faţă de ediţia precedentă a Bursei Locurilor de Muncă, de anul trecut, când şomerii ieşeni aproape că se călcau în picioare aşteptând acceptul jandarmilor pentru a intra la standuri, activităţile de ieri au fost mult mai bine organizate. Participanţii au fost aşezaţi pe trei rânduri care se întindeau până în faţa sediului Parchetului încă dinainte de ora 9 când au fost deschise standurile din sala Foaier a CCS. În acelaşi timp, alte zeci de persoane formau cozi la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Paşcani pentru a participa la acelaşi eveniment organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. La invitaţiile trimise de către AJOFM au răspuns 128 de agenţi economici care au pus la dispoziţie 1663 locuri de muncă vacante. „Acest eveniment a venit în, egală măsură, atât în sprijinul persoanelor interesate de a dobândi un loc de muncă, dar şi al angajatorilor care, în acest an au pus la dispoziţie oferte foarte diversificate şi care au acoperit toate domeniile de activitate”, a declarat Adriana Sârghie, purtător de cuvânt al AJOFM Iaşi.

 
Cine a oferit cele mai multe locuri de muncă
 
Evenimentul a suscitat interesul a foarte mulţi ieşeni, care se plimbau plini de curiozitate printre standurile firmelor venite să recruteze forţă de muncă proaspătă. Cele mai multe locuri de muncă vacante veneau din domeniul serviciilor, urmate îndeaproape de domeniul confecţiilor sau alte domenii. Creşterea temperaturilor a dat undă verde la angajări şi constructorilor care au pus pe masă peste 220 de locuri de muncă. Cele mai accesibile posturi şi la mare căutare au fost de agenţi securitate, confecţioner, contabil, agent vânzări, femeie de serviciu, lucrător comercial, ospătar, şofer sau muncitor necalificat. Totuşi, pentru ieşenii cu studii superioare erau disponibile doar 170 de posturi, printre care cele de inginer, director de creaţie, programator, proiectant, manager de proiect sau contabil. Chiar dacă în sală erau prezenţi reprezentanţi ai unor firme ca Auchan, Carrefour, Geprocon sau BCR, ieşenii au făcut coadă la standul companiei Makler Plus din Târgu Frumos. Firma crescătoare de păsări s-a prezentat la eveniment cu o ofertă de peste 100 de locuri de muncă vacante, patronii moldoveni ai companiei câutând, în special, paznici, muncitori necalificaţi, manipulanţi mărfuri, dar şi casieri, preparatori culinari sau şoferi. Iniţiativa şefilor Makler Plus, Tatiana şi Serghei Demidov, este de lăudat, având în vedere faptul că anul trecut au fost prinşi de inspectorii muncii cu 28 de angajaţi al negru, motiv pentru care s-au ales şi cu o sesizare penală. „Facem în permanenţă angajări, este un flux continuu. Mizăm în special pe tineri fără experienţă, pe care îi formăm”, ne-a declarat ieri Tatiana Demidov.
 
Au venit din curiozitate
 
Dacă majoritatea participanţilor aveau un scop precis, anume de a-şi găsi un loc de muncă, au existat şi ieşeni care au ajuns la standuri doar din pură curiozitate. „Eu am văzut coadă mare afară şi am intrat. Mai am câteva luni şi termin facultatea şi îmi voi căuta de muncă apoi, poate văd acum ceva care să îmi stârnească interesul”, ne-a spus Mihai, student la Facultatea de Construcţii. Rândurile de şomeri erau ocupate preponderent de tineri, dar pe la standuri se iveau deseori şi ochii curioşi ai unor ieşeni trecuţi de mult timp de prima tinereţe. Unul dintre aceştia este Vasile Agrecii de 57 de ani, din Iaşi, care căuta un post de paznic. „Bursa asta a locurilor de muncă este extraordinară, am fost şi anul trecut şi mi-am găsit loc de muncă, dar a trebuit să renunţ ca să plec în Italia la copiii mei, unde am lucrat puţin în agricultură. Acolo e altă mentalitate, e frumos, dar am fost nevoit să mă întorc şi să caut din nou. M-am înscris la câteva firme de pază, poate găsesc ceva. Sunt în vârstă, dar mai am până la pensie şi îmi place să muncesc”, ne-a spus Vasile Agrecii. La sfârşitul zilei, din cele 2790 de persoane care au vizitat standurile agenţilor economici, 2170 au fost selecţionate în vederea angajării, iar  60 de solicitanţi au încheiat chiar contracte de muncă în raport cu pregătirea profesională. Dintre acestea, şapte ieşeni erau absolvenţi de studii superioare. (Paul B|LHUC)
 
 
 

 

 

Comentarii