Brazilia 2014 – un succes pe jumătate

Odată ce s-a încheiat prima fază a Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia nu pot fi considerate chiar premature unele concluzii. Cifrele stau mărturie la ideea exprimată de antrenorul echipei Rusiei, italianul Fabio Capello, care a mâncat la viaţa lui multe sandvişuri cu fotbal. Tehnicianul italian a declarat recent că această Cupă Mondială este cea mai spectaculoasă din ultima vreme. Cel mai clar se vede acest lucru din numărul de goluri marcat în faza grupelor. Din 1998 încoace, la prima ediţie cu 32 de echipe împărţite în opt grupe, acest criteriu a evoluat, în general, descendent. 120 de goluri s-au marcat în ediţia reper din Franţa, s-au marcat apoi cu cinci goluri mai mult în 2002 (Japonia şi Coreea de Sud), dar apoi eficienţa în faza grupelor a luat-o la vale: 114 goluri în Germania 2006, pentru ca în Africa de Sud 2010, această cifră să coboare sub o sută (95 de goluri). Iată că în faza grupelor ediţiei braziliene, porţile au fost perforate de 147 de ori, o cifră net superioară chiar ediţiei 2002, ceea ce înseamnă o medie de 3,06 goluri de meci, medie care nu s-a mai înregistrat din ediţia 1958, desfăşurată în Suedia. Aceste cifre demonstrează ceea ce am mai scris că sistemele defensive, calculate, tacticizate, într-un cuvânt "încuiate" au pierdut bătălia acum 4-8 ani indecisă, cu fotbalul exploziv. Cum nu există regulă fără excepţii, excepţia care confirmă regula (ca să folosim un clişeu) este naţionala Greciei care a obţinut calificarea în optimi cu numai trei goluri marcate.

Fireşte că este o simplă coincidenţă faptul că această explozie a ofensivei s-a produs tocmai în Brazilia, ţara fotbalului instinctiv, însă şi alte elemente parcă ţin morţiş să confirme această idee. Şi în ediţia precedentă, patru dintre cele cinci echipe sud-americane au pătruns în optimi, ca şi acum. Comparaţia este neconcludentă întrucât în ţara vuvuzelelor Europa a obţinut un succes cvasi-total. Însă pentru prima dată trei echipei din zona CONCACAF (America de Nord şi Centrală) din patru posibile au făcut acest pas şi tot pentru prima dată în istorie, Africa este reprezentată în faza KO de două echipe, după ce, mai pe la mijlocul meciurilor din grupă se prevedea un fiasco total pentru continentul negru. Mondialul este, însă, lung şi s-au întâlnit multe cazuri în istorie când echipe mediocre în grupe au strălucit în final şi viceversa.

Succesul echipelor de pe continentul american poate fi legat şi de calitatea de gazdă, cel puţin prin ponderea suporterilor, dar şi prin posibilităţi de aclimatizare la fusul orar şi la condiţiile meteo, diferite de cele din Europa. Nu neglijăm faptul că foarte mulţi jucători latino-americani au evoluat până nu de mult în campionate grele în Europa, dar acest aspect se vădeşte de multă vreme în fotbalul mondial. Pur şi simplu, internaţionalii de pe alte continente care evoluează în Europa sunt mai obişnuiţi cu schimbările de oră decât cei europeni get-beget şi resimt mai puţin schimbările biologice aferente. Nu se poate constitui acest argument într-o scuză pentru dezastrul unor echipe cu ştaif (Anglia, Italia, Portugalia), dar nici nu se poate neglija. După cum nu se poate neglija nici aspectul – pe care l-am evidenţiat şi săptâmâna trecută – suficienţei unor vedete de primă mână în comparaţie cu avântul unor jucători necunoscuţi dornici să le calce pe urme.

Un alt fapt îmbucurător este şi scăderea drastică a numărului de cartonaşe galbene şi roşii acordate de arbitri. Sigur că imaginea "canibalului" Luis Suarez va stărui emblematic peste Brasil 2014, însă trebuie să recunoaştem că încrâncenarea peste limitele regulamentului a scăzut pe ansamblu. Faulturi dure, sancţionate sau trecute cu vederea, au apărut, însă sunt excepţii fără rezonanţă în raport cu alte ediţii când se jucau şi meciuri cu 3-4 eliminări. Nici chiar mult hulitul arbitraj nu stă chiar atât de rău, chiar dacă primele două meciuri au fost grevate de erori imense. În rest însă prestaţiile arbitrilor au fost în medie corecte, cu mult peste cele din ediţia de pomină 2002, când Coreea de Sud s-a calificat în semifinale.

Toate bune şi frumoase? După faza grupelor aşa s-ar putea spune, dar întotdeanua bilanţul se face la final. Va urma o fază cu infinit mai mare încrâncenare psihică, meciurile eliminatorii în care rezultatele favorabile trebuie apărate cu ghearele şi cu dinţii, în care deciziile de arbitraj vor fi întoarse pe toate feţele, în care nervii pot izbucni în orice moment. Numai după trecerea acestor hopuri se poate (eventual) spune că ediţia 2014 a fost una dintre cele mai spectaculoase din istorie. Poate chiar cea mai spectaculoasă!