Campania oficială a alegerilor prezidenţiale din Franţa începe pe fondul unui nivel-record al indecişilor

luni, 10 aprilie 2017, 13:38
2 MIN
 Campania oficială a alegerilor prezidenţiale din Franţa începe pe fondul unui nivel-record al indecişilor

Campania oficială dinaintea primului tur a celor 11 candidaţi la preşedinţie a început luni în Franţa, pe fondul unui electorat indecis, cu 13 zile înainte de scrutin, scrie AFP. În privinţa dezbaterilor şi timpilor de antenă, regula în audiovizualul francez este, de-acum, egalitatea strictă între toţi cei 11 candidaţi.

Spoturi de campanie ale candidaţilor vor fi difuzate de presa audiovizuală publică în perioada de campanie, care a început în noaptea de duminică spre luni şi se va încheia pe 21 aprilie, la mieul nopţii, înaintea primului tur, duminică, pe 23 aprilie. Potrivit ultimelor anchete de opinie, proeuropeanul de centru Emmanuel Macron şi rivala sa de extremă dreapta Marine Le Pen, care se pronunţă împotriva imigraţiei şi euro, sunt creditaţi pe prima poziţie în primul tur, cu aproximativ 23% din voturi şi s-ar califica în turul doi, pe 7 mai.

Candidatul stângii radicale Jean-Luc Mélenchon, creditat la începutul campaniei pe poziţia a cincea, a înregistrat o ascensiune spectaculoasă în ultimele săptămâni, care-i permite în prezent să se afle pe poziţia a treia, la egalitate cu candidatul dreptei François Fillon, cu aproximativ 19% din intenţiile de vot. Conservatorul Fillon şi-a pierdut statutul de favorit în urma dezvăluirilor cu privire la presupuse angajări fictive ale membrilor familiei sale, din cauza cărora a fost inculpat.

O situaţie fără precedent în Franţa – numărul indecişilor nu a fost niciodată atât de mare cu doar două săptămâni înainte de vot, inclusiv în rândul celor care spun că sunt siguri că se vor duce la urne. Aproximativ un francez din trei nu s-a hotărât încă cu cine va vota sau îşi poate schimba opţiunea. Este vorba de un nivel de indecizie-record, care complică munca institutelor de sondare a opiniei, atent ţinute sub observaţie după incapacitatea celor anglo-saxone să anticipeze alegerea lui Donald Trump şi votul în favoarea Brexitului în Regatul Unit.

    

Comentarii