Caz rar: găsit rebegit de frig pe stradă, în luna mai

vineri, 19 mai 2017, 17:30
1 MIN
 Caz rar: găsit rebegit de frig pe stradă, în luna mai

Un om fără adăpost a fost găsit în stare gravă pe stradă. Bărbatul a fost găsit de echipajele de intervenţie medicală în stare de hipotermie severă, cu temperatura corpului scăzută semnificativ. 

Victima, în vârstă de 49 de ani, a fost transportată în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, unde a fost investigată. Medicii din UPU au început tratamentul pacientului şi i-au crescut temperatura corpului prin administrare internă de medicamente şi prin proceduri externe. Ulterior, pacientul a rămas internat în clinica medicală de gardă. „Pacientul este un caz social. Bărbatul a ajuns în UPU cu hipotermie severă şi a fost internat pentru tratament în clinica de specialitate“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.  

 

 

Comentarii