De Business

Punem punctul pe știi

Ce program va avea Palas Mall de sărbători

miercuri, 21 decembrie 2016, 02:50
2 MIN
 Ce program va avea Palas Mall de sărbători

Ansamblul Palas a pregătit şi în acest an un program special de sărbători, informează oficialii Iulius Group. „În Ajunul Crăciunului, cei care vor să se asigure că tolba Moşului are cadouri pentru toţi cei apropiaţi pot colinda prin magazinele Palas Mall până la ora 18. 

De asemenea, pe 24 decembrie, distracţia pe gheaţa Palas Ice va fi posibilă în intervalul orar 12-18, iar la Palas Ice Junior, între orele 10-18:30”, a transmis Adelina Paisa, specialist relaţii publice la Iulius Group. În prima zi de Crăciun, magazinele din mall vor fi închise, însă unele cafenele şi patinoarul Palas Ice îi vor aşteapta pe clienţi de la ora 14 până la ora 22. Patinoarul pentru copii îi aşteaptă pe copii între orele 13-20:30, iar de luni, 26 decembrie, programul de funcţionare va fi cel obişnuit: 10-22. Pe 31 decembrie, magazinele, cafenelele şi Palas Ice vor fi deschise pentru public până la ora 18. Palas Ice Junior va funcţiona între orele 10-18:30.

„Prima zi a anului 2017 poate fi petrecută pe gheaţa de la Palas Ice între orele 16-22, sau de la Palas Ice Junior, deschis în intervalul 15-20:30. Pe 1 ianuarie, o băutură caldă şi o ieşire cu prietenii este posibilă la cafenelele şi restaurantele din ansamblul Palas, între orele 14-22. De pe 2 ianuarie, se revine la programul obişnuit: 10-22. Pentru a veni în întâmpinarea clienţilor, şi Auchan City va funcţiona după un program aparte, de sărbători. În Ajunul Crăciunului, hipermarketul este deschis în intervalul orar 7-18. Pe 25 decembrie, Auchan va fi închis, dar pe 26 decembrie, ieşenii pot face cumpărături între orele 10-23”, se mai arată în document. Pe 31 decembrie, programul Auchan City este între orele 7-18. În prima zi din 2017, Auchan va fi închis, dar pe 2 ianuarie îşi va primi clienţii între orele 10-23.  

 

 

Comentarii