Centru unic în Europa înfiinţat printr-un proiect POSDRU la UMF

miercuri, 24 aprilie 2013, 01:50
2 MIN
 Centru unic în Europa înfiinţat printr-un proiect POSDRU la UMF

Un proiect cu finanţare europeană a fost încheiat cu succes de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa”. 40 de cercetători au primit burse, fiind încurajaţi să se integreze în echipe multidisciplinare pentru a elabora şi argumenta politicile de sănătate.

Mai mult, în urma implementării programului POSDRU „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate”, a fost creat Centrul de Etică şi Politici de Sănătate, unic în Europa, care va acorda consultanţă în acest domeniu. 15 dintre beneficiarii proiectului s-au angajat deja să activeze în cadrul acestui centru, urmând să dezvolte şi o linie de studiu de masterat ce va fi inclusă în oferta academică de anul viitor. „Consider că acest proiect este o etapă semnificativă în conturarea viitoarelor politici de sănătate din ţara noastră. Este un domeniu important şi încă puţin dezvoltat în România, iar faptul că acest proiect şi-a propus şi a reuşit crearea unei reţele de cercetare la nivel internaţional îmi dă speranţe că vom reuşi astfel să recuperăm mult mai repede decalajul în problema cunoaşterii şi aplicării principiilor bioeticii în ţara noastră. Este un subiect care interesează în mod egal atât medicul, cât şi pacientul”, a punctat Vasile Astărăstoae, rectorul UMF. Obiectivele centrale ale proiectului au vizat încurajarea şi sprijinirea activităţii de cercetare post-doctorală, precum şi colaborarea cu specialişti din diverse domenii: filosofi, psihologi, jurişti, economişti, teologi, sociologi. În cadrul proiectului au fost publicate 306 lucrări ştiinţifice şi trei volume: „Relaţia medic – pacient” (editat de Liviu Oprea, Cristina Gavrilovici, Mihaela Vicol, Vasile Astărăstoae), „La drum cu Hipocrate: migraţia medicilor din România” (editat de Liviu Oprea, Cristina Gavrilovici, Teodora Manea, Vasile Astărăstoae) şi „Dileme etice la finalul vieţii” (editat de Beatrice Ioan şi Vasile Astărăstoae). Parteneri în cadrul programului au fost UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca şi Universitatea „Al.I. Cuza”.

 

Comentarii